Cum organizezi cea mai tare petrecere în pijamale pentru tine și prietenele tale

Cum organizezi cea mai tare petrecere în pijamale pentru tine și prietenele tale

Nu trebuie să organizezi o petrecere a burlăcițelor pentru a te distra cu prietenele în oraș, într-un restaurant select, într-un club sau chiar la tine acasă. Dacă nu ai disponibilitatea de a ieși, de a te aranja, poți să te gândești la o petrecere în pijamale, chiar dacă nu mai ești un copil. 

Important e să aduni în jurul tău persoane dragi, cu chef de distracție și mult simț al umorului. Dacă ești perfecționistă și vrei să faci totul ca la carte, poți ține cont de câteva recomandări, astfel încât să fii sigură că veți petrece o seară memorabilă, de care vă veți aminti cu zâmbetul pe buze peste ani:

Invitații trimise din timp

Chiar dacă logistica nu e punctul tău forte, trebuie să faci invitațiile din timp, fie în scris, fie telefonic sau față în față. Roagă-le pe prietenele tale, deși nu e nimic protocolar,  să confirme participarea, pentru a nu te trezi cu prea multe invitate sau, dimpotrivă, să fii doar tu cu fosta colegă de bancă din clasa I. Dacă vrei să imortalizezi cât mai mult aceste momente și să faceți poze împreună, poți să le propui fetelor un 'dress code', eventual pijamale de o anumită culoare sau cu personaje Disney.

Mâncare și băutură

Fă provizii în concordanță cu numărul invitatelor și nu uita de prăjituri, alune, chipsuri, fructe, popcorn și sucuri. Dacă vrei, poți să gătești ceva ușor de preparat, de exemplu paste, sau le poți propune prietenelor tale să vină fiecare cu un preparat gătit acasă. Dacă vreți să nu aveți vreo grijă, puteți comanda pizza din oraș, mai ales dacă există printre voi și adepte ale stilului vegetarian. 

Cum nici o seară nu are prea mult haz fără momente de sinceritate și multă veselie, nu uita de alcool. Neapărat să cumperi măcar o sticlă de whisky și să nu uiți de gheață. Și poți să iei și câteva sticle de vin și șampanie, dacă există persoane care nu consumă tărie. 

De asemenea, să ai în vedere că ai nevoie și de mai multe tipuri de cereale și cutii de lapte proaspăt pentru a doua zi, dacă unele prietene aleg să rămână peste noapte la tine. Cât despre veselă, mai ales dacă nu ai mașină de spălat vase, poți să iei farfurii, pahare și tacâmuri de unică folosință. Poți alege varianta comestibilă, dacă îți pasă de mediu și vrei să fii eco.

Filme și jocuri

Nu uita să descarci din timp sau să cauți pe Netflix câteva comedii care nu au cum să dea greș. Nu e indicat să vă uitați la drame, filme istorice sau thrilleruri, ci la o producție care să vă binedispună și să vă dea motive să zâmbiți – comedii romantice de exemplu. 

De asemenea, nu uita de jocul de table, Catan sau Monopoly, pentru a te asigura că nu veți avea momente de rutină. Astfel, vă veți crea pretexte pentru a atinge subiecte tabu, de a spune adevăruri și de a răspunde multor provocări. Pentru a evita situații neplăcute, stabilește regulile foarte clar de la început. Spune-le prietenelor unde au voie și unde nu în casa ta, ce au voie să facă și ce te-ar deranja. De exemplu, dacă nu fumezi, nu tolera acest lucru, ci sugerează-le celor care vor să iasă la țigară să meargă pe balcon sau afară.

Având în vedere că cele mai frumoase amintiri și povești le creăm alături de oamenii dragi, ia în considerare că o petrecere în pijamale cu prietenele tale vă poate apropia foarte mult și vă poate consolida foarte mult relația.

Material realizat cu sprijinul bautura-online.ro

Sursă foto: pexels.com, bautura-online

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse