Cum alegem corect vinul în funcție de ocazie, de buget și de mâncare

cum alegem corect vinul

Cunoscători sau mai puțin, cu toții ne-am simțit cel puțin o dată pierduți în fața peretelui cu vinuri de la magazin. Chiar și online putem fi stingheri, neștiind ce ar fi mai bine să adăugăm în coș.

Majoritatea ne lăsăm pradă marketingului, alegând exclusiv după etichetă și, nu de puține ori, am fost dezamăgiți de ceea ce se află dincolo de un ambalaj pompos. Mulți sunt victimele comodității, luând același vin pe care îl cunosc deja, ratând astfel experiențe senzoriale deosebite.

Așadar, haideți să descoperim împreună cum am putea alege vinul, dincolo de o simplă atracție grafică a etichetei.

Cum alegem corect vinul în funcție de ocazie

Mie îmi place să cred că vinul se asortează la ocazie, la fel ca hainele. Există vinuri de gală, spumante care strălucesc ca diamantele, cum există vinuri casual, potrivite unei seri de „bârfe” între fete. Înainte de a alege vinul, stabiliți importanța ocaziei pentru care cumpărați, precum și cantitatea necesară. O sticlă obișnuită de vin conține 5 pahare (150 ml/pahar), astfel încât puteți aproxima numărul sticlelor în funcție de numărul oaspeților.

Citește și Cum se degustă vinurile

Cum alegem corect vinul în funcție de buget

Ocazia și cantitatea dictează, de cele mai multe ori, bugetul. Plăcerea unui vin nu pornește de la preț, ci din asocierile culinare și… cele conversaționale. Vinurile roșii, adesea, sunt mai scumpe din cauza procesului de producție, care, de obicei, implică maturarea în butoaie din stejar (barrique) și păstrarea pentru mai mult timp înainte să fie vândute, ceea ce înseamnă costuri suplimentare.

Cum alegem corect vinul în funcție de mâncare

Puteți merge pe asocierile clasice: vin alb – carne albă și fructe de mare, și roșu – carne roșie, însă e simplist și lasă deoparte multe alte aspecte importante.

Vinurile albe ușoare (Fetească Albă/ Regală) merg cel mai bine cu carnea albă, eventual cu legume, fără sosuri. Dacă ne e poftă de pui, pește sau sosuri cu smântână, acestea se potrivesc cu un vin mai acid, cum ar fi o Zghihară de Huși sau o Crâmpoșie, care mai taie din grăsimea sosului.

Vinurile albe aromate (Tămâioasă Românească, Grasă de Cotnari) sunt mai pretențioase la asocieri. În variantele demi-dulci sau dulci merg minunat cu deserturi pe bază de fructe, cum ar fi tarte sau pandișpan. Dacă sunt seci, au nevoie de asocieri la fel de aromate – de exemplu, somon cu ierburi sau mâncăruri asiatice cu ghimbir.

Vinurile roșii autohtone se potrivesc perfect la fripturi și mâncăruri tradiționale, cum ar fi sarmalele sau tocănițele. Alegeți cu încredere o Fetească Neagră din gama medie de prețuri.

Roze-ul este extrem de versatil. Vinurile roze (demi) dulci sunt perfecte lângă spume de fructe sau mousse-uri de ciocolată. Cele seci se potrivesc pastelor cu fructe de mare, mâncărurilor asiatice sau, în varianta spumantă, aperitivelor.

În concluzie, vinul cel mai bun se alege după ocazie, portofel și în funcție de ce punem pe masă, iar regula de aur ne-a spus-o Maria Tănase: „Bun îi vinul și gustos când îl bei cu om frumos”.

Citește și Vinurile medicinale te vindecă de problemele de sănătate în mod natural

Autor: Silvia Palașcă, Wine Blogger

Sursa foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse