Se pare că vedetele care au participat la reality-show-uri în care au fost nevoite să mănânce insecte, de fapt, au avut parte de beneficii asupra sănătății lor.
De-a lungul timpului, telespectatorii din România, dar și peste hotare au privit cu groază cum unii concurenți au mâncat păianjeni, greieri și gândaci vii în timpul unor probe care le-au dat dureri de stomac.
Oricât de neplăcută ar fi fost această imagine, oamenii de știință spun acum că mâncatul insectelor ar putea ajuta la combaterea obezității, deoarece ingredientele cheie conținute în cochilia lor ar putea ajuta la scăderea în greutate.
Un studiu efectuat pe șoareci a arătat că fibrele din cochilia crocantă și protectoare a insectelor, cum ar fi greierii și gândacii, pot stimula metabolismul și reduce grăsimea corporală.
Fibrele, numite chitină, se găsesc, de asemenea, în ciuperci și crabi și sunt greu de descompus de către organism. În cadrul studiului, aceasta a stimulat sistemul imunitar într-un mod care pare să prevină obezitatea, scrie The Sun.
Autorul principal, Dr. Steven Van Dyken, de la Washington University School of Medicine, a declarat: “Obezitatea este o epidemie. Ceea ce introducem în corpul nostru are un efect profund asupra fiziologiei noastre și asupra modului în care metabolizăm alimentele.
Investigăm modalități de a contracara obezitatea pe baza a ceea ce aflăm despre modul în care sistemul imunitar este implicat de alimentație'.
Șoarecii care au mâncat insecte au avut un metabolism mai rapid, o creștere în greutate mai mică și o grăsime corporală mai mică decât ceilalți. Alte studii au arătat că consumul de insecte poate fi o sursă sănătoasă de proteine, mai ecologică decât creșterea mamiferelor.
Acestea pot fi măcinate în pulbere și adăugate la făină – sau pur și simplu gătite și consumate întregi.
Există o mulțime de locuri în care mâncatul insectelor târâtoare este considerat normal, cum ar fi Africa de Sud și Zimbabwe, precum și locuri precum Cambodgia și Japonia.
Septembrie este o lună ca o bornă de hotar, este luna ce deschide ușa toamnei, cu vreme schimbătoare, capricioasă dar, probabil, așteptate de mulți, stropi binecuvântați de ploaie. Începem toamna în forță, dărâmăm mituri și învățăm de la specialiști să ne ferim de capcane și pericole care ne pot pune sănătatea sub imperiul riscului.
E important pentru sănătatea ta să știi ce este colesterolul, când devine periculos și cum îl poți menține între valori normale. Este prietenul și, în același timp, dușmanul nostru. Prieten, pentru că este indispensabil bunei funcționări a organismului; dușman, pentru ca se depune pe arterele noastre, ajungând să le obtureze.
Ce efecte are Sindromul Instagram? „Imaginea perfectă, dar falsă, lipsită de o poveste, nu poate construi o familie, pentru că nu poate stârni în bărbat decât dorințe sexuale ce se consumă mult prea repede' – Psiholog Constantin Cornea
Fenomenul de ghosting afectează din ce în ce mai mulți oameni, și, cel mai adesea, își are rădăcinile în insecuritățile și problemele celui care fuge, nu în comportamentul celui părăsit.
Interviu în exclusivitate:
Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, specialist în obstetrică-ginecologie: “Excesul operațiilor cezariene fără o indicație medicală a început să își arate efectele nocive”