Ce este impozitul pe gospodărie și cum va fi calculat

Ce este impozitul pe gospodărie

Impozitul pe gospodărie este o nouă măsură fiscală, care se dorește să fie aplicată de la începutul anului viitor. 

Ce este impozitul pe gospodărie?

Prin această nouă modalitate fiscală, fiecare gospodărie va fi impozitată în mod diferit. Mai exact, toată procedura constă într-o declarație de venit global ce va fi completată de un consultant fiscal, în numele membrilor unei gospodării. Acest consultant fiscal va avea în administrare mai multe gospodării, el primind un onorariu din partea Ministerului de Finanțe, după modelul în care sunt plătiți și medicii de familie. Acesta se va ocupa de completarea și depunerea declarațiilor de venit, efectuarea plăților fiscale ale membrilor familiei și va face o serie de recomandări cu privire la gestionarea economiilor.

Cum va fi aplicată această măsură?

De la 1 ianuarie 2018, impozitul va fi de 10%, dar acest procent se va aplica venitului global al unei gospodării, asta după ce se vor face anumite deduceri. Astfel, din suma care va fi impozitată vor fi scăzute o serie de cheltuieli printre care se numără și cele necesare pentru creşterea copiilor, pentru studiile copiilor sau cheltuieli ce țin de renovarea locuinţei. Aceste deduceri sunt gândite pentru a-i ajuta în special pe cei cu venituri mici.

În cazul familiilor cu un venit care nu depășește pragul de 2000 de ei, impozitul va fi 0%, în timp ce pentru cei cu venituri ce depășesc acest prag, impozitiul va fi de 10%. Impozitul pe venitul global se va achita o dată pe an, pe baza declarației de venit depusă în luna mai a anului respectiv.

Guvernul este de părere că această măsură este gândită astfel încât să vină în sprijinul cetățenilor. Astfel, aceștia se vor bucura de venituri mai mari, taxe mai mici și eliminarea birocrației, prin rezolvarea problemelor fiscale cu ajutorul consultantului fiscal. Pentru stat, impozitul pe venitul global va rezolva problema evaziunii fiscale și va crește și bugetul statului, potrivit adevarul.ro

Bianca Hriscu

Foto: 123rf,com

Citește și:

Ce s-a întâmplat cu indemnizația pentru mame? Guvernanții vin cu o nouă propunere

Copiii vor primi de la stat 1.600 de lei pentru a merge la școală

Cei care se întorc mai repede la muncă după ce au devenit părinți vor primi mai mulți bani de la stat

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri