Dana Mierluț, despre viața cu o dizabilitate: „Nu trebuie să fiu excepțională pentru a merita să fiu tratată ca oricine altcineva”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Într-un oraș din Spania, Dana Mierluț a descoperit ceva ce pentru mulți oameni este firesc: putea accepta invitația prietenilor în oraș fără să întrebe dacă localul are scări sau lift. Experiența i-a arătat cât de diferită poate fi viața atunci când accesibilitatea nu mai este o excepție.

„A fost singura perioadă din viața mea în care, atunci când prietenii mă invitau în oraș, nu trebuia să pun întrebări: «Eu cum intru? Are scări? Are lift? Cum e?»', povestește Dana despre bursa Erasmus din 2018, petrecută în Alcoy. Era prima ei călătorie în afara României. Nu a întâlnit priviri ciudate pe stradă, iar spațiile în care mergea erau accesibile. „Mi-a oferit o perspectivă asupra modului în care ar trebui să fie viața și mi-a dat încredere că se poate mai mult.'

Dana trăiește cu atrofie musculară spinală, o afecțiune care îi afectează mobilitatea. Lucrează în comunicare și copywriting și se implică într-o asociație care sprijină copiii cu aceeași afecțiune. Anul acesta, a fost și ambasadoare AccessABILITY Expo, eveniment dedicat accesibilității și incluziunii persoanelor cu dizabilități, organizat de Romanian Diversity Chamber of Commerce și ajuns la cea de-a treia ediție. Dincolo de profesie și de proiectele sale, povestea ei vorbește despre o presiune pe care a simțit-o încă din copilărie: aceea de a demonstra permanent că își merită locul.

Dana Mierluț ne predă zilnic o prețioasă lecție de viață

Când rezultatele bune devin o obligație

În clasa a cincea, Dana a trecut de la o instituție de învățământ special, cu cinci copii într-o clasă, la o școală de masă cu peste 30 de colegi. A fost fascinată de noua lume, dar a început să observe și diferențele. Nu putea participa la toate activitățile, iar mobilitatea brațelor îi scădea, ceea ce îngreuna dictarea.

„Practic, am simțit nevoia multor persoane cu dizabilități: de a demonstra că pot, că mă duce mintea, chiar dacă corpul o ia mai încet.' A recuperat materia pe care nu o parcursese în același ritm și a învățat atât de mult, încât la sfârșitul clasei a cincea ajunsese la olimpiada județeană de matematică și încheiase anul cu media 10.

Performanța a venit însă cu un cost. „Reversul este că nu m-am bucurat de copilărie.' Ani mai târziu, o fostă colegă i-a spus că și-o amintea mereu preocupată de școală, inclusiv în pauze. Dana recunoaște astăzi cât de apăsătoare era nevoia de a arăta că merită să fie acolo: „Astăzi învăț că nu trebuie să fiu excepțională pentru a merita să fiu tratată ca oricine altcineva.'

O carieră născută dintr-o frustrare

În timpul masterului, Dana își dorea să se angajeze într-o corporație. A trimis multe CV-uri, dar nu a primit nici măcar un telefon pentru un interviu. Din frustrare, a început să scrie pe blog despre ceea ce simțea. Cititorii i-au spus că scrie bine și a început să ia în serios această direcție.

Un internship în redactarea articolelor de blog i-a deschis drumul către comunicare. A descoperit că scrisul profesional înseamnă și structură, nu doar inspirație, iar această latură îi amintea de matematica pe care o îndrăgise în școală. A găsit apoi oportunități de lucru de la distanță, care i-au ușurat viața. În prezent, îmbină un loc de muncă stabil cu proiecte independente, conștientă că libertatea freelancingului vine și cu nesiguranță financiară.

Pentru ea, independența nu înseamnă să nu ai nevoie de nimeni. Înseamnă să poți decide, să lucrezi, să participi la viața din jurul tău și să primești sprijinul potrivit fără să fii redusă la dizabilitatea ta.

Obstacolele invizibile și un gest firesc

În România, obstacolele sunt uneori foarte concrete: rampe care pot fi periculoase, toalete accesibile încuiate sau transformate în depozite, borduri aparent mici care opresc scaunul rulant. Dar Dana spune că „Atitudinea e o provocare mult mai mare decât obstacolele fizice.'

Când iese în oraș cu mama ei, care îi este și asistent personal, oamenii vorbesc adesea cu mama, nu cu Dana. Dacă nu înțeleg ce spune, își îndreaptă privirea către însoțitoare în loc să o roage pe ea să repete. Nu cere favoruri, explică, ci șanse egale și sprijin adaptat nevoilor sale.

Își amintește însă și un episod care i-a arătat cât de simplă poate fi apropierea dintre oameni. La un eveniment, a ieșit pe terasă cu o tânără cunoscută printr-o asociație. Mama Danei se îndepărtase pentru câteva minute, iar tânăra a întrebat-o, fără ezitare, dacă vrea să o ajute să bea din paharul cu vin.

Pentru Dana, naturalețea întrebării a contat enorm. De obicei, oamenii se tem să nu greșească sau să nu o supere și ajung să fie stânjeniți. „Cert este că ea mi-a dat încredere că se poate și că așa arată normalitatea: când observăm nevoile celuilalt și nu facem ceva excepțional din ele, ci le privim ca pe ceva obișnuit.'

Tocmai de aceea o incomodează uneori eticheta de „inspirație'. Când ceilalți se miră de tot ce a reușit să facă, ea le spune că și-a trăit viața așa cum și-au trăit-o și ei. Nu neagă dificultățile, dar atrage atenția că voința singură nu rezolvă lipsa accesului: „Poți avea toată ambiția din lume, însă, fără sprijinul și oportunitățile potrivite, unele lucruri rămân imposibile.'

O tehnologie care ar putea conta chiar pentru ea

În octombrie 2026, Dana a făcut parte din juriul AI Accessibility Hackathon, organizat în cadrul celei de-a treia ediții AccessABILITY Expo. Zece echipe de studenți au fost provocate să dezvolte soluții tehnologice care să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilități la primul loc de muncă.

Proiectul câștigător, un joystick virtual bazat pe mișcările nasului, i-a atras atenția și dintr-un motiv personal. Pe măsură ce mobilitatea brațelor sale scade, o astfel de soluție ar putea ajunge să o ajute să își continue activitatea profesională. Dana subliniază însă că tehnologia trebuie construită împreună cu cei care o vor folosi: „Este vital ca soluțiile să fie dezvoltate împreună cu oamenii care le vor folosi, pentru că noi știm cel mai bine ce nevoi avem, iar ei au cunoștințele despre tehnologie.'

„Viața mea nu ar fi avut același sens dacă nu aș fi muncit și sunt destul de sigură că va fi la fel și în continuare', spune ea.

AccessABILITY Expo, la a treia ediție

În România, peste un sfert dintre persoanele cu dizabilități se confruntă cu deprivare materială și socială severă. Nevoia unor soluții concrete rămâne urgentă. Potrivit celor mai recente date Eurostat, procentul ajungea la 26,7% în 2024, al doilea cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Prin comparație, la nivelul întregii populații a României, procentul era de 17,2%. În acest context, pe 22 și 23 octombrie 2026, Romanian Diversity Chamber of Commerce (RDCC) a adus la POLITEHNICA București cea de-a treia ediție AccessABILITY Expo, eveniment dedicat transformării accesibilității din intenție în soluții concrete. Timp de două zile, evenimentul a adus împreună persoane cu dizabilități și familiile lor, instituții publice, organizații neguvernamentale și specialiști în tehnologie, educație și sănătate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Stiri