Ce cred românii despre un eventual cutremur devastator

Cu câțiva ani în urmă românii erau experți în cutremur. Știau când va avea loc un cutremur devastator, magnitudinea, durata și pagubele pe care le va produce. Între timp, alte subiecte au detronat seismele vrâncene.

Cele mai răspândite mituri pe care le cred românii în legătură cu efectele unui seism, la 81 de ani de la cel mai mare cutremur din România, cel din 10 noiembrie 1940

1 din 3 români consideră că fostele clădiri ale armatei, securității, miliției sunt mai sigure decât altele în cazul unui cutremur. Este complet FALS. Normele de proiectare, cele care asigură rezistența unei clădiri, au fost aceleași, indiferent de cine urma să locuiască în acele imobile și nu trebuie făcute confuzii între nivelul de confort al unor apartamente și structura de rezistență.

Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 ani cred că există clădiri fără niciun risc seismic, adevărate buncăre SF. Este complet FALS. Lipsa unor blocuri de pe lista oficială a imobilelor expertizate tehnic înseamnă că imobilul respectiv nu a fost expertizat în mod oficial, nu că nu ar prezenta risc seismic. O clădire expertizată și găsită să corespundă normativelor de proiectare în vigoare va fi încadrată în categoria Risc Seismic IV (cel mai scăzut risc). Doar pentru că nu figurează în acte nu înseamnă că e sigură 100%.

Românii cred că există blocuri construite pe role în orașul lor, o afirmație care, în ciuda popularității, este parțial falsă. În urma eforturilor de verificare susținute din partea Re:Rise, există certitudinea unui singur bloc socialist construit „pe role' în mod oficial în România (elipsoizi de izolare seismică), construit în Iași, în anul 1986.

Puțini dintre români consideră că putem anticipa data când va avea loc următorul mare cutremur, doar 9% dintre respondenții studiului au crezut ca este posibil, un mit crezut în măsură mai mare de către cei de peste 55 de ani, cu studii primare, gimnaziale sau fără studii. Afirmația este falsă pentru că tehnologia din prezent nu poate prezice când se va întâmpla un cutremur. Știm doar că va fi un mare cutremur, dar nu putem ști cu exactitate când.

Românii cred că o clădire trecută deja prin cutremurul din ‘77 ar fi mai de încredere decât cele noi. Afirmația este falsă, deoarece normele de proiectare s-au schimbat după 1978, tocmai pentru a reflecta realitățile seismice din zona Vrancea, înregistrate pentru prima dată pe 4 martie 1977. Până în 1977, blocurile au fost construite după o serie de norme neconforme pentru România, preluate din alte țări cu activități seismice diferite. În plus, clădirile nu sunt organisme vii, ele nu se „antrenează' la cutremure, ci se vulnerabilizează.

Românii cred că imediat după cutremurul din ‘77, o bună parte a clădirilor afectate au fost consolidate. Cu cât crește vârsta, cu atât e identificat mai corect ca fiind un mit. Conform specialiștilor de la Re:Rise, afirmația este parțial falsă pentru că cea mai mare parte a intervențiilor de după cutremur au fost lucrări de reparații, și nu de consolidări. Consolidarea vizează structura în ansamblu și presupune creșterea nivelului de rezistență a clădirii, în timp ce, la momentul respectiv, autoritățile s-au rezumat în majoritatea cazurilor la a cămășui stâlpii de rezistență în locul unde erau fisurați în mod vizibil și la a tencui fisurile seismice apărute. Acest lucru nu înseamnă că rezistența seismică a clădirii a fost crescută.

„Clădirile construite după 2008 au fost proiectate să reziste la cutremure de peste 8.0' este mitul la care cei mai mulți dintre românii respondenți la studiu au spus că nu știu cum să răspundă. Specialiștii de la Re:Rise explică de ce acesta este o afirmație falsă – clădirile se proiectează să reziste la accelerații seismice, și nu la magnitudini.

Studiu realizat de storia.ro și ReRise

Foto: 123rf

Citeste și:

Anunț important de la creatorii SQUID GAME: fanii vor fi extaziați!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri