Cât de fericiţi sunt profesorii şi învăţătorii la şcoală

Profesoara

Conform unui sondaj efectuat de didactic.ro în legătură cu întrebarea dacă profesorii şi învăţătorii sunt fericiți la școală, aceştia și-au exprimat următoarele păreri cât şi neajunsuri.

Despre fericire, s-a scris din vechime, însă pe noi ne interesează o definiţie generală a acestui termen. Pentru aceasta am apelat la dicţionarul explicativ al limbii române, şi anume la varianta online. Astfel că, potrivit dexonline.ro, fericirea este definită a fi o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. De asemenea dacă vreţi o definiţie mult mai veche, fericirea este “Starea omului căruia nu-i lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos: fericire perfectă nu există”.

Iată că nu numai elevii sau părinţii acestora pot avea nemulţumiri în legătură cu învăţământul românesc şi cu felul cum le sunt trataţi copii. Şi cadrele didactice întâmpină o serie de neplăceri.

În acest context legat de fericirea sau nefericirea profesorilor, fericirea poate fi considerată starea de mulțumire a cadrelor didactice în ceea ce privește statutul profesorului în România, statut ce implică, în primul rând, respectul societății în raport cu această funcție.

Citeşte şi Top 11 cele mai educate ţări din lume

De ce sunt nefericiţi profesorii

Aceştia s-au declarat nemulţumiţi din cauza următoarelor aspecte:

  • programa școlară
  • salarizarea
  • educația practică
  • birocrația

Cât de fericiţi sunt profesorii români

La chestionarul în cauză au răspuns 538 de cadre din învăţământ, iar rezultatul este următorul:

  • 06% (81 voturi) sunt fericiți în cea mai mare parte a timpului;
  • 24% (238 voturi) sunt relativ fericiți, dar sunt nemulţumiţi din cauza programei neadecvate, a lipsei educației practice şi a birocrației școlare;
  • 94% (188 voturi) nu sunt fericiți pentru că: nu au condiții bune de lucru, salarizarea nu corespunde muncii depuse şi nu sunt respectaţi în societate;
  • 95% (32) sunt foarte nefericiți și vor să renunţe la această meserie.

În concluzie, deși cel mai mare procentaj este alcătuit din dascălii care sunt relativ fericiți, e important să ţinem cont şi de acele segmente pentru care statutul profesorului nu mai are acum, prestigiul cuvenit, indiferent dacă motivele nemulțumirii lor sunt de natură financiară ori ţin de birocraţie.

Citeşte şi Ajută-ţi copilul să fie ingenios! Trei metode alternative de educaţie!

Sursa foto: 123rf.com

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie