Casă sau apartament? Avantaje pentru fiecare dintre acestea, care te pot ajuta să faci alegerea corectă

Unul dintre obiectele pe care avem posibilitatea să le alegem foarte rar în viață (o dată sau de două ori, în medie) este o casă care să ne aparțină și să fie a noastră, deci să fie proprietate personală. Din acest motiv, atunci când facem această alegere, este de preferat să o facem cu drag și multă implicare, cu atât mai mult cu cât nu avem foarte multe opțiuni. Îți propunem să ne oprim astăzi asupra celor două opțiuni posibile, respectiv o casă versus un apartament într-un bloc, și să vedem, prin comparație, care sunt punctele forte ale fiecăreia dintre acestea.

Plăcerea de a locui în spațiul respectiv este net superioară la o casă care are și curte. Aceasta este conferită, în principal, de designul casei (poți alege de la diferite modele de acoperisuri până la diverse tipuri de culori pentru pereții interiori), amenajări și compartimentarea spațiului, pe care le poți face exact așa cum îți dorești și cum îți place.

Nevoia de cât mai mult spațiu pe care o avem în mod instinctiv este îndeplinită mai bine tot de o casă. Este vorba, în primul rând despre spațiul de locuit, la care se adaugă cel de depozitare (podul și subsolul), foarte important pentru a-ți putea păstra cât mai mult spațiu pentru tine. Și să nu uităm aici locul de parcare gratuit, care este și el esențial.

Liniștea mediului rezidențial este un atribut pe care îl căutăm tot mai des, într-o lume în care guvernează, în mod absolut, zgomotul. Orașele din România sunt tot mai aglomerate și mai zgomotoase, iar mediul de lucru tot mai solicitant, așa că atunci când mergi acasă, chiar nu ai nevoie de un spațiu deloc izolat fonic cum întâlnești, de obicei, la blocurile autohtone.

Intimitatea spațiului de locuit este dorită de fiecare proprietar care vrea să trăiască într-un mediu personal fără ca toți vecinii de apartament să știe mai tot ce se întâmplă la el acasă. În plus, faptul că depinzi de vecinii tăi care te pot inunda, care pot face zgomot oricând vor, care pot fi rău platnici, toate înclină balanța tot în favoarea unei case.

Accesul facil la trasport este, în mod cert, un avantaj al apartatamentelor din blocuri. În România, cele mai multe dintre ansamblurile rezidențiale, fie din perioada comunistă, fie noi sunt construite în apropierea mijloacelor de transport în comun, în timp ce casele nu au acest avantaj, mai ales dacă sunt construite la periferia orașelor.

Perspectiva comercială face referire la lejeritatea cu care ne putem face cumpărăturile, de orice fel și balanța înclină, din nou, în favoarea unui apartament. În jurul blocurilor și chiar la parterul lor sunt mult mai multe magazine, deși, mai nou, tot mai multe hypermarketuri și mall-uri se construiesc la periferiile orașelor, așa cum ar fi de altfel și normal.

Unitățile de sănătate și educație sunt esențiale pentru orice familie, mai ales când aceasta include și copii. De obicei, cele mai importante dintre acestea sunt construite în zonele de mari aglomerări urbane pentru a fi cât mai ușor accesibile locuitorilor, așa că un apartament este din nou o soluție mai bună în această situație.

Costurile cu întreținerea sunt, potrivit specialiștilor, cu aproximativ 35%-50% mai mari la casă, dacă nu investești în tehnologii eficiente energetic. În plus, în cazul unui apartament, poți primi subvenții din partea statului sau poți apela oricând la mecanicul blocului pentru a remedia, rapid, orice defecțiune.   

Ți-am prezentat mai sus câteva avantaje principale pe care le poți obține dacă optezi fie pentru o casă, fie pentru un apartament. Însă alegerea cea mai potrivită o poate face fiecare dintre noi în funcție de personalitatea sa și de aspectele care prezintă mai multă importanță. Și, indiferent de alegerea pe care o vei face, cel mai important este să te simți confortabil și „acasă” în noul spațiu de locuit pe care l-ai ales.    

Sursa foto

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse