Care sunt regulile pentru noul an școlar? S-au schimbat din nou

Începând de luni, 13 septembrie, elevii și profesorii se întorc la școală pentru un al doilea an școlar sub spectrul Covid-19.

După luni de studii online, elevii sunt pregătiți să se întoarcă la sălile de clasă. În timp ce în multe părți ale lumii școlile sunt deja deschise și elevii merg la școală, copiii din România se pregătesc intens de prima zi de cursuri în format fizic.

Mai puțin de o săptămână a mai rămas până când anul școlar 2021-2022 va începe. Cu toate acestea, autoritățile din România au schimbat din nou regulile și măsurile de prevenție împotriva virusului SARS-CoV-2. Nu toți elevii vor putea merge fizic la ore.

Potrivit reprezentanților celor două ministere, cel al Educației și al Sănătății, elevii care fac parte din categoria de risc vor putea alege să participe la ore de acasă. La nici 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial al ordinului care prevede regulamentul anului școlar 2021-2022, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă au adus câteva completări.

Prin urmare, nu toți elevii vor putea fi fizic la școală, cei care intră în categoriile de risc vor avea opțiunea de a face cursuri online. Aceștia sunt cei care suferă de boli cronice, cardiovasculare, obezitate sau diabet.

De asemenea, copiii care locuiesc cu persoane care au afecțiuni oncologice sau au suferit un transplant vor face cursuri online. Pentru aceste categorii, profesorii sunt nevoiți să susțină cursuri online în cele mai bune condiții.

În ceea ce privește masca obligatorie, ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a făcut unele precizări:

Am ajuns la un consens în ceea ce privește tipul de mască purtat. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am revenit și cu câteva precizări despre condițiile pe care măștile de tip textil trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi acceptate. Să fie adaptate feței și să fie să acopere corect nasul și bărbia. Am precizat că se interzic alte tipuri de dispozitive care sunt folosită uneori pe tip de mască.’

Anul școlar începe pe data de 13 septembrie, se încheie pe 11 iunie 2022 și va avea 34 de săptămâni. Este împărțit în două semestre și trei vacanțe, din care două pentru toții elevii iar una doar pentru elevii din ciclul primar și cei de la grădiniță, potrivit edupedu.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri