Balneo-fertilitate: nămolul-miracol de la Sovata

În România, la Sovata se află singurul centru de tratament natural al infertilităţii din Europa. Formidabila putere terapeutică vine aici, de la apele sărate şi nămolul sapropelic peloidogen, din Lacul Ursu, iar rezultatele sunt pe măsura unicității locului.

Se poate spune că, la Sovata, balneologia şi ginecologia se împletesc în cel mai fericit mod, ajutând femeile care suferă de infertilitate să poată deveni mame dar și să trateze simptomele neplăcute și să întârzie instalarea enopauzei. Câteva sute de femei au reușit până acum, să trateze aici, natural infertlitatea cu terapiile miraculase născute din sare și nămol și să rămână însărcinate fără să apeleze la inseminările intrauterine sau la fertilizarea in vitro. Fiindcă aici, totul începe de la sare și de la opera acesteia.

Nămol unicat, cu fitohromoni feminini

Ceea ce face unic nămolul sapropelic extras din Lacul Ursu, Sovata, este calitatea înaltă a componentelor, rămasă nealterată de aproape 100 de ani și caracteristicile sale folosite în special în afecţiunile ginecologice și mai ales în infertilitatea feminină. Nămolul sapropelic peloidogen are o compoziție ideală și conţine o combinaţie naturală de fitoestrogeni şi fitoprogesteron (cei doi hormoni feminini care pot să sufere dezechilibre în organism) eliberați de crustaceul de apă sărată Artemia salina, apoi clorură de sodiu și alte minerale, precum și substanțe organice prezente doar aici într.o asemenea concentrație: acizi humici, biostimuline, vitamine și biohormoni. Nivelurile hormonilor și biosubstanțelor din apă și nămol sunt verificate constant prin analize specializate de laborator. În plus, nămolul extras exclusiv din Lacul Ursu are şi caracteristici anti-inflamatorii, iar tratamentul local cu acesta poate să amelioreze sau chiar să vindece o serie de afecţiuni cronice din sfera genitală, cum ar fi vaginitele, boală foarte frecventă la femeile tinere şi care poate să constituie o cauză de infertilitate.


Fertilitate cu 15% mai mare

Terapiile cu nămol extras din Lacul Ursu sunt folosite exclusiv în baza de tratament a Complexului SPA Danubius-Sovata, strict în circuit intern, nămolul fiind extras pe loc, nefiind comercializat sau transportat în alte zone, în acest fel eficiența tratamentului fiind maximă. Potrivit specialiștilor de la Danubius, o fertilizare in vitro, efectuată după 10 zile de cură, are şanse de succes cu cel puţin 10-15% mai mari, datorită eliminării factorilor inflamatori sau infecţioşi din tractul genital, medicii recomandând cuplurilor gineco-terapia de la Sovata înainte de planificarea unei sarcini, fie că este una obținută pe cale natural, fie prin reproducere umană asistată (RUA). Pe lângă răsfățul terapiilor SPA de la Danubius- de la masajele profesionale la curele atiageing cu Gerovital- cele mai căutate tratamente cu efect anti-infertilitate sunt cura internă cu nămol peloidogen, sub formă de tampoane intravaginale precum și irigaţiile intravaginale cu apă sărată. Se recomandă un minimum de 10-15 zile de tratament, într-un interval de şase luni, pentru a avea succes în obţinerea unei sarcini.

Sarcini la vârste de peste 35 de ani

Conform statisticilor medicale, fertilitatea femeilor după vârsta de 35 de ani scade oricum, în mod biologic din cauza dezechilibrelor hormonale și a diminuării capacității de nidație. În plus, dacă în anii 70 majoritatea femeilor alegeau să aibă un copil la vărsta de 25-27 de ani, acum vârsta medie de procreere a urcat până a 33-38 de ani, foarte aproape de pragul biologic feminin care permite obținerea unei sarcini fără dificultăți.


Răsfăț pentru frumusețe și sănătate

Una dintre cele mai solicitate proceduri mud-SPA este și împachetarea generală cu nămol vindecător care are, spun cele care o aleg, efecte miraculoase: antialgic articular, antiinflamator și de relaxare musculară la care se adaugă un efect intens de creștere a imunității generale și unul antistres și detoxifiant. În plus, împachetarea cu nămol peloi-dogen întârzie îmbătrânirea prematură și are un efect estetic cutanat 4 in 1': curăță, hidrateazăși regenerează pielea și are un important efect antimi¬crobian asupra epidermei întregului corp.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate