Aurora Liiceanu: „Conflictul în doze rezonabile e constructiv”

Între părinţi şi adolescenţi uneori ies scântei, alteori mocnesc fricţiuni, iar alteori… nu se întâmplă nimic. Cum e normal? Ne răspunde Aurora Liiceanu, doctor în psihologie.

Conflictul dintre parinti si copilul adolescent nu are, cumva, si doza lui de normalitate?

E bine zis ca putem vorbi despre conflictul între parinti si copilul adolescent ca având „o doza de normalitate.

Citește și...

Anunțul făcut de Zoli Toth despre show-ul Tempting Fortune România'. Provocarea zilnică la care vor fi supuşi concurenţii

Imagini cu casa pe care Viorel Lis a construit-o în Zărnești, localitatea natală. Imobilul a ajuns în paragină

Sigur, asta daca vorbim în general. Dar, luând expresia de mai sus, putem spune ca acest conflict poate fi, uneori, o „supra-doza. Doza de normalitate se refera la vârsta adolescentei, care este doar un episod în viata si nu o stare continua.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Alexia Eram, confesiune despre viața ei după ce Mario Fresh a vorbit iar despre despărțirea lor: „Ți se pare că nu sunt bine?”

Exista chiar psihologi personalisti care sustin ca adolescent poate fi considerata chiar ca o „patologie a vârstei; in cazurile in care intensitatea conflictelor este mare, comportamentul adolescentului ia forme nedorite, dar nu are sanse de continuitate.

Este doar ceva episodic, adolescenta este privita ca o tulburare, ceva cum ar fi febra, care poate trece. Pulsiunile catre afirmare, întoarcerea spatelui unei copilarii relativ normale, deci si parintilor, este fireasca.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată fiica cea mare a lui Robert Turcescu și cum își câștigă banii. Taisia are 22 de ani și a studiat în SUA

Adolescentii sunt dificili pur si simplu, pentru ca ei se confrunta cu ideea de identitate care se construie ste si care-i nelinisteste, pentru ca adolescentul simte presiunea autodefinirii si alegerilor care stau în fata lui.

Citește și...

Anunțul făcut de Anca Țurcașiu, după un an de relație cu Călin Șerban. Decizia luată de cei doi

Imagini cu casa pe care Viorel Lis a construit-o în Zărnești, localitatea natală. Imobilul a ajuns în paragină

„Cine sunt eu? Este o întrebare care tulbura, cere raspunsuri, optiuni si obliga la comparatii cu cei din jur.

Parintii se gândesc ca se vor confrunta cu adolescenta-pericol, sperând ca vor traversa cu bine aceasta perioada.  Va trece. Daca nu suntem ipocriti, stim bine ca asa este.

Lipsa conflictului nu e suspecta? Nu poate însemna, pe de o parte, un copil excesiv de obedient, sau pe de alta parte, un parinte excesiv de tolerant?

Mergând în continuarea ideii de conflicte inevitabile, dar normale între parinti si copilul adolescent, putem suspecta absenta totala a conflictelor, mici sau mari, ca intensitate, ca pe un simptom al obedientei copilului-adolescent.

Fie datorita structurii lui native, fie ca ceva care tine de comportamentul parintilor – dictatorial, un raport de putere în care copilului i se cere supunere – fie ambele.

Se zice, în psihologie, ca atunci când supunerea ceruta de parinti se întâlneste cu structura permisiva, pasiva, nativa a copilului, duce la un adult servil. Acest copil va deveni ca adult un executant servil, fara reactii, sau mai bine zis cu reactii si comportament defensiv.

El se va supune sefilor, iubitelor, sotiei, iubitilor, sotului. Când adolescentul îsi înfrunta parintii, cu argumente, este ceva „de bine, cu conditia ca atât el, cât si parintii „sa joace bine relatia între argumente si contraargumente.

Nu este usor, dar este ceva constructiv, pentru ca nu lasa frustrari. Toleranta excesiva a parintilor nu e buna pentru ca este traita subconstient de adolescent ca nepasare, ca indiferenta.

Oricine într-o situatie de incertitudine tânjeste sa i se spuna ce sa faca. Dictatura nu e buna, toleranta excesiva nu e buna.

Solutia este autoritatea combinata cu respectul, adica faptul ca fiecare parte tine cont de cealalta parte, de nevoile celuilalt.

Conflictul în doze rezonabile e constructiv. Parintii excesiv de toleranti sunt comozi, ei parca „tin mâna în buzunar în loc s-o întinda adolescentului. Ei se considera moderni, neconservatori, dar de fapt practica, adesea inconstient, un obstacol în calea structurarii solide a adolescentului în curs de a deveni adult.

Acestor adolescenti sau tineri li se spune „copii-adulti. Este adevarat ca ei sunt copiii unor parinti, dar ei nu mai sunt copii. Aud adesea parinti spunând „fetita mea, dar când întreb câti ani are fetita mi se raspunde ca are 26-27 de ani.

De la o vârsta trebuie sa folosim doar numele copiilor nostri când vorbim despre ei cu oameni care ne cunosc si cu „fiica mea sau „fiul meu cu necunoscuti. Parintii practica adesea jocul dependentei copilului-adolescent sau adult care îi infantilizeaza pe tineri, afectând maturizarea lor.

Trebuie evitat conflictul cu orice pret? Nu se acumuleaza frustrari în timp, care pot dura ani de zile?

Conflictele sunt ca sarea în bucate, ele se nasc din diferentele între noi ca personae unice, ele aduc viata în relatii, ele aduc diversitate de gusturi, opinii, preferinte si nu trebuie evitate.

Desigur, intensitatea lor conteaza mult. Divergentele în opinii se pot explica, discuta, ele nu duc neaparat la certuri, mânie, agresivitate, scandal.

În unele cazuri, conflictele dintre parinti si adolescent se sting, în timp, de la sine. Ce le face în alte cazuri sa se perpetueze si la maturitatea copilului, si dupa ce acesta a parasit casa si familia?

Conflictele între parinti si adolescenti se sting cu trecerea anilor. Reprosurile parintilor si cele ale adolescentului pot fi evocate cu umor si detasare.

Ele tin de trecut. Daca nu sunt amintite astfel, acest lucru se întâmpla pentru ca ele nu au fost rezolvate prin trecerea timpului si prin schimbarile interioare pe care timpul le aduce si atunci afecteaza relatia.

Reactivarea emotional a conflictelor poate duce uneori la reprosuri ritualizate, la stereotipuri care contin taceri, amânari, abdicari, suferinte nemarturisite.

În fond, parinii si copiii se trezesc la un moment dat într-un raport de adult-adult si totul se traieste cu empatie si ratiune. Totul este sa admita ca nu sunt la fel, ca nu gândesc la fel, ca timpul trece si relatia trebuie privita altfel.

Exista diferente si este firesc sa existe. Important este cum îsi definesc parintii rolul lor de parinti, asteptarile pe care le au de la copiii lor, tineri si adulti în devenire, cum gândesc ei evolutia relatiei între ei.

Asteptarile si relatia sufera si ele schimbari necesare, pentru ca noi ne schimbam. Timpul si contextul genereaza aceste schimbari. si nu trebuie sa uitam ca si altii contribuie la schimbarea noastra.

Sa nu uitam ca atunci când parintii îsi abandoneaza rolul lor, din diverse motive precum lipsa de timp sau a banilor, antrenând bunicii ca o instanta prea implicata si solicitata în cresterea nepotilor, lucrurile se complica fara ca ei sa-ti dea seama. Exista conflicte între generatii, dar în acest ultim caz, tine si cont de faptul ca între acesti copii si bunicii lor sunt doua generatii diferenta.

Alimentul menționat în Biblie, „resuscitat' de un fermier care vinde un kilogram cu 200 de euro

Citește și următorul articol:

Cheesecake cu banane şi caramel