Anca Serea și Adi Sînă, din nou părinți: „Da, ne mai dorim copii”

Anca Serea și Adi Sînă au fost prezenți aseară, la Gala Femeia Anului 2017, care a avut loc în București, la Le Chateau. Anca Serea a câștigat premiul la categoria Promovarea maternității, care i-a fost oferit chiar de soțul ei, Adrian Sînă.

Sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri din lumea mondenă și au o familie frumoasă și mare, care numără nu mai puțin de cinci copii. Cei doi nu vor să se oprească aici, ba chiar au mărturisit că își doresc să încă cel puțin o dată să devină părinți.

Anca Serea și Adi Sînă, din nou părinți

Anca Serea și Adi Sînă ne-au acordat un scurt interviu în care au mărturisit cum se descurcă cu așa de mulți copii, dar și cum își împart sarcinile în fiecare zi.

„Este foarte greu. Nu-ți doresc sincer. E complicat să te trezești la 1 noaptea și să faci mâncare pentru copiii mari care nu dorm. Și după aceea la 6 jumătate – 7 să te mai trezești o dată să-i faci și micul dejun pentru a-l pregăti pentru școală. E greu, dar nu atât de greu pentru mine. Trebuie să recunosc. Eroina este frumoasa mea doamnă și mă mir de unde a puterea nesfârșită pentru a face toate lucrurile astea.

Ne împărțim sarcinile, dar dintr-un anume punct de vedere, copiii vor cu mama în genaral. Sunt mai simple pentru mine. Mama la 1 noaptea face de mâncare, mama la 7 dimineața. (…) Da, ne mai dormim copii, nu știm încă câți, dar de ce nu. Când o vrea Dumnezeu,” a adăugat Adi Sîna, pentru Revista Avantaje.

Anca și Adi au venit îmbrăcați amândoi în alb, dar au precizat că nu au plănuit înainte să se asorteze.

„Deși nu pare, chiar nu ne-am vorbit. Pentru mine asta era singura opțiune, Anca a avut vreo trei opțiuni. Într-un final ne-am dat seama că suntem asortați. Cred că aceste culori prevestesc primăvara. Vrem să vină primăvara și soarele mai repede,” a mărturisit Adi Sînă.

„Am ales-o pe cea mai comodă,” a completat și Anca Serea.

Urmărește interviul în materialul video de mai sus!

Foto: Vlad Chirea și Dumitru Angelescu

Mihaela Tudor

Citește și:

Paula Herlo, Femeia Anului 2017 la categoria Jurnalism Social: „Muncesc mult, uneori de la 7 dimineața până la 2-3 noaptea”

Anca Serea, Femeia Anului 2017 la categoria Promovarea Maternității: „Rolul de mamă este cel mai frumos, este o binecuvântare”

Anca Serea are 5 copii și de fiecare dată a decis să nască pe cale naturală. Care sunt motivele?

GALA FEMEIA ANULUI 2017: cine sunt câștigătoarele

Gala FEMEIA ANULUI 2017, unul dintre cele mai longevive evenimente de pe piața media din România, își anunta câștigatorii

Vedete prezente la GALA FEMEIA ANULUI 2017

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati