Amenajarea bucătăriei, în jurul lumii: cele mai cunoscute 4 stiluri

Redecorezi casa și ai ajuns la bucătărie? Unul dintre cele mai interesante spații din întreaga casă, aceasta poate fi amenajată în linie cu stilul celorlalte încăperi, dar poate avea și propria personalitate, complet diferită de restul casei. Anumite culturi, cum sunt cea italiană sau cea asiatică, au tradiții foarte precise în amenajarea bucătăriilor, din care poți prelua diverse elemente. Citește mai departe care sunt cele mai cunoscute stiluri internaționale.

  1. Inspirație din Toscana

Italienii, recunoscuți pentru preparatele tradiționale delicioase și pentru obiceiul de a-și strânge toată familia în jurul meselor copioase, au dovedit întotdeauna că au gust și pentru design, fie că a fost vorba despre modă, sau despre piesele de mobilier create în atelierele proprii. Bucătăriile fermelor şi caselor vechi din Toscana sunt cele mai reprezentative pentru modul în care acest popor elegant și vesel știe să aprecieze frumosul, tradiția, natura și timpul petrecut cu familia.

Pentru italieni, bucătăriile trebuie să fie luminoase, iar mobilierul solid şi lucrat manual. Predomină albul și pastelurile, dar combinate cu tonuri pământii, teracotă, roșu, auriu, verde, albastru deschis –  diverse nuanțe preluate din grădinile și podgoriile din regiune. Mobilierul este realizat în stil rustic, rezistent, frumos finisat, fie pe alb, fie în aceleași tonuri naturale. Pentru a reface acest stil la tine în bucătărie, te poți inspira de aici.

  1. Albastru grecesc

Grecii și-au găsit propriul stil de amenajare a bucătăriilor, stil pe care turiștii prezenți în Elada îl pot remarca cu ușurință în multe dintre tavernele tradiționale. Dacă vrei să descoperi stilul grecesc autentic însă, nealterat de elemente kitsch sau mult prea modern, trebuie să călătorești, fie și virtual, spre cele mai vechi și mai ascunse sate din Grecia, acolo unde vei descoperi și rețete de preparate delicioase. O poți lua pe urmele lui Leonard Cohen, care obișnuia să viziteze des insula Hydra.

Ca și italienii, grecii s-au inspirat din mediul înconjurător, așa că multe dintre elementele decorative dintr-o bucătărie îmbină albastrul intens al Mării Mediteranene sau al Mării Egee, cu albul sau galbenul nisipului curat, această combinație regăsindu-se de la piesele de mobilier, până la fețele de masă și micile detalii din decor. Interioarele au mai degrabă un stil eclectic, cu elemente preluate din Maroc, Spania, Franța. Un alt element care caracterizează acest tip de bucătărie este inspirația găsită în modul de viață al pescarilor – desene pescărești sau marine, bucăți de plasă și pânză groasă, sfori, machete reprezentând bărci.

  1. Bucătării ca în Normandia

Așa-numitul stil French Country reprezintă cel mai pur stil rustic, așa cum este el înțeles în vestul Europei: tradițional, primitor și natural, exprimând simplitate și bucuria de a trăi. Ca și în cazul bucătăriilor din Toscana, mobilierul este solid, din lemn masiv, are adesea un aspect ușor învechit și lasă impresia că a fost realizat manual. Culorile specifice acestui decor sunt galbenul stins, verdele crud, albastrul deschis, dar și roșul.

Ca să poți recrea acest stil, te poți îndrepta spre magazinele de antichități, de unde poți achiziționa diverse piese de decor sau mobilier, sau poți recondiționa mobilierul vechi pe care îl deții deja.

  1. Design asiatic

Alegerea ideală, dacă preferi minimalismul. Liniile soft și eleganța simplă fac din acest stil unul preferat de foarte mulți proprietari de case, dar și de către arhitecți și decoratori. Nuanțele alese pentru pereți și mobilier sunt și ele clasice, fără prea multe variații – mult negru, alb, mahon, nuanțe de gri, argintiu, auriu și roșu -, în timp ce materialele cele mai întâlnite în interiorul bucătăriilor sunt bambusul, inoxul, cuprul și mătasea.

Pentru un plus de creativitate, există și o a cincea soluție: poți prelua și combina diverse elemente de la câteva dintre stilurile deja amintite, în funcție de personalitatea ta și de locurile spre care alegi să călătorești mai des. 

Surse foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse