Amanții Veneției – cel de-al treilea volum al colecției Michel Zevaco, recomandată de ziarul Libertatea

amantii venetiei

Scriitor și jurnalist francez, Michel Zevaco a fascinat generații la rând, din zorii secolului al XX-lea și până astăzi, cu romanele sale de capă și spadă. Aventuri papitante, pline de neprevăzut, povești de iubire și ură, intrigi, comploturi, lupta pentru bani și putere țin cititorul cu sufletul la gură, de la prima până la ultima pagină.

În acest registru se înscrie și ”Amanții Veneției”, unul din cele mai îndrăgite romane ale autorului. Cartea urmărește povestea familiei nobiliare Candiano.

După ce tatăl său, dogele, este înlăturat de la putere și își pierde mințiele de durere, Roland Candiano devine un bandit celebru, iubit de popor. Împreună cu banda sa, Roland începe să-i distrugă, pas cu pas, pe toţi cei care au contribuit la decăderea sa şi a familiei sale. Printr-o succesiune de întâmplări una mai imprevizibilî decât alta, Roland reuşeşte să-l îndepărteze de la putere pe viciosul episcop al Veneţiei şi dejoacă un complot macabru, salvându-l, în final, pe bătrânul doge.

Volumul se va găsi începând cu data de 26 ianuarie la toate punctele de difuzare a presei. Carte recomandată de Libertatea. Preț 14,99 lei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte