Alături de copiii din Ucraina. Mame care fug micuții lor din calea morții, ”Am mers 20 de kilometri prin pădure, cu fetița de mână. Ne doream doar să ajungem vii la graniță”

Cristian Burcioiu

Locurile unde ajung refugiații ucraineni – așezăminte bisericești care și-au deschis larg porțile pentru ei, case ale unor oameni cu suflet sau centre organizate după începerea invaziei rusești -, sunt înțesate de povești cutremurătoare de război. Sunt scrise în zgomotul infernal al tancurilor care strivesc totul sub șenilele lor sau în cel al rachetelor care șuieră sinistru prin aer și apoi seamănă moarte în orașe și sate din Ucraina. Elena și Irina sunt doar două dintre zecile de mii de mămici care, îngrozite că ar putea pieri o dată cu copilașii lor, au fugit în România din calea gloanțelor. Pentru ele, pentru ucrainenii goniți din țara lor, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară 'Alături de copiii din Ucraina'.

Săteni din Jijiila care lucrează în străinătate și-au oferit casele pentru a găzdui refugiați

Jijila, o comună aflată la mai ceva mai mult de 30 de kilometri de forntiera cu Ucraina, este acum 'acasă' pentru ucraineni care au reușit să se salveze din calea tăvălugului rusesc. Aici, la doar doi pași de țara măcinată de război, au ajuns 37 de oameni, fiecare cu speranța în suflet că pacea va lua, cât mai curând, locul armelor. Printele Viorel, parohul Bisericii 'Sfântul Dimitrie', a reușit să le găsească, cu ajutorul localnicilor, adăposturi. Toți cei 37 de refugiați care sunt în comuna dobrogeană de mai bine de trei săptămâni – mame care au plecat copiii lor în pribegie de teama că vor putea fi uciși -, stau acum în casele sătenilor care lucrează în străinătate.

Au fugit de moarte prin pădure

Când primele obuze rusești au căzut lângă Ismail, țintind o unitate militară și mai apoi satul natal aflat în apropiere (n.r. Loshchynivka, regiunea Odessa ), Elena a gândit că singura lor șanșă de supraviețuire, a ei și a fetiței ei, Maria, este fuga din calea obuzelor. Și-au strâns câteva lucruri care să le fie de folos pe drum și au plecat lăsând în urmă viața liniștită trăită în localitatea natală. Drumul cel mai scurt până în vamă la Orlovka, punctul de frontieră prin care se ajunge la Isaccea, în România, a fost printr-o pădure.

Îngrozite că cineva le-ar putea ajunge din urmă, cu o dorință uriașă de a scăpa din iadul care tocmai se declanșase în Ucraina, mama și fetița ei au iuțit pasul cât au putut de repede. Aproape că au fugit…La fel cum au făcut și sora ei care, alături de copilul ei, nepotul Elenei, au urmat același drum către pacea care îi aștepta la ceva mai mult de 20 de kilometri de casa lor.

'Acesta a fost cadoul nostru de Mărțișor. Pacea!'

'Am mers 20 de kilometri prin pădure, cu fetița de mână. Ne doream doar să ajungem vii la graniță. Și am reușit! Cu noi au venit și sora mea, Karina, cu copilul ei. Toți patru ne-am salvat în felul acesta. Se întâmpla chiar pe 1 martie. Acesta a fost cadoul nostru de Mărțișor. Pacea! Da, acasă ne vom întoarce, dar când nu va mai fi război. Acolo au rămas soții și părinții noștri pe care sperăm să-i găsim tot sănătoși. În toată regiunea Odesa războiul a lăsat urme adânci: nu este hrană, nu sunt medicamente…', ne-a povestit Elena care, vorbește românește destul de bine. Ca și sora ei, lucrează on-line din România pentru o firmă de logistică din Ucraina care încă nu și-a închis porțile.

'Am început să zâmbesc iar pentru că uitasem…'

Irina și cei doi coii ai săi este, la rându-i, printre cei 37 de refugiați care au fost găzduiți de sătenii din Jijila. Până în urmă cu o lună trăia în Odesa – oraș care acum este țintă a loviturilor armatei ruse care lovit o clădire rezidenială de la periferie. Femeia nu știe românește, dar încearcă, cu zâmbetul pe buze, să converseze cu ajutorul aplicațiilor din telefonul mobil.

'Grija deosebită a oamenilor de aici mi-a readus zâmbetul. Am început să zâmbesc iar pentru că uitasem…Acasă nu este prea bine. Navele rusești stau de-a lungul costei Odesei și bombareazaă orașul, dar și Lvov și Nikolaev. Armata ucraineană salvează Odesa pentru că doboară rachetele și avioanele rusești deasupra mării . Noi locuim lângă Odesa și auzeam zgomotele avioanelor de luptă. Era înfricoștor', ne spune Irina care a acceptat să fie fotografiată alături de băiețelul ei, Vlad, ce are doar un an și două luni.

Obligați să trăiască ororile războiului

În încercarea de a-i ajuta să treacă ceva mai ușor peste aceste momente cumplite din viața lor, Fundația Ringier România și ziarul Libertatea au lansat campania umanitară 'Alături de copiii din Ucraina'. Un gest firesc prin care ne-am alăturat efortului global de a le întinde o mână de ajutor acest oameni loviți crunt de soartă. Obligați să trăiască ororile războiului.

În cadrul acestui program de susținere, cu ajutorul informațiilor obținute de la voluntarii Asociației 'Voluntari pentru tine' – aceeași organizație care ne-a ajutat la distribuirea donațiilor -, fundația a trimis parohiei din Jijila un transport umanitar care conține combustibil solid (brichete pentru foc la sobă), produse de curățenie, dezinfectanți și o mașină de spălat. Firește, în funcție de nevoile refugiaților, Fundația Ringier Româniava continua programul umanitar.

'Alături de copiii din Ucraina' – SMS 8826

Campania umanitară 'Alături de copiii din Ucraina' va continua și cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, prieteni ai fundației care, ori de câte ori a fost nevoie, au întins o mână de ajutor celor aflați în suferință. Cei care doresc să le fie aproape acestor oameni – printre care sunt și peste 30.000 de copii -, pot dona la sms 8826 – număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România -, sau folosind conturile fundației.

Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii.

Sprijin pentru refugiații ucraineni

Produsele, bunurile sunt redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Deja, Fundația Ringier România, cea care a inițiat și finanțează campania 'Alături de copiii din Ucraina', a derulat acțiuni umanitare în vamă la Isaccea, la Protoieria Niculițel și la Măcin iar alte programe se află în derulare în zona de graniță cu Ucraina.

Suma alocată cauzei este de 2 Euro

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania


Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România

Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansată de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 8 ani la rubrica AJUTA COPIII

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri