De săptămâna viitoare românii vor primi, preventiv, pastile cu iod

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că săptămâna aceasta va fi demarată o campanie de informare, iar săptămâna viitoare va începe, pe plan național, distribuirea pastilelor cu iod.

Decizia distribuirii acestor medicamente a fost luată în contextul războiul din Ucraina. Ministrul Sănătății a declarat, într-o conferință de presă, citat de G4media.ro:

„E o problemă legată de contextul actual. Dumneavoastră vedeţi că în vecinătatea imediată a graniţelor României se desfăşoară un conflict armat de mare amploare. În mod evident, există şi o memorie colectivă legată de un incident care s-a întâmplat în anul 1986 pe teritoriul Ucrainei şi este normal ca autorităţile de sănătate publică să reacţioneze rapid şi să găsescă o soluţie pentru orice incident ar apărea legat de zona aceasta nucleară. Fără să îngrijorăm în vreun fel lumea, nu avem de ce să facem acest lucru, trebuie însă să furnizăm populaţiei unul dintre elemente care reduc impactul unui posibil incident, nu probabil, repet, ci posibil. Unul dintre ele este această protecţie sau prevenţie care nu se administrează decât în orele care urmează unui astfel de incident, doar la recomandarea autorităţilor de sănătate publică şi lucrul ăsta, ca să poată să fie posibil, pastilele trebuie să fie în posesia populaţiei'.

Ministrul a continuat, explicând faptul că „săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia până la vârsta de 40 de ani'.

Cine se va ocupa de distribuirea pastilelor cu iod?

În același timp, însă, conform Mediafax, mai multe patronate ale medicilor de familie au transmis deja un apel către Ministerul Sănătății, aducând la cunoștință faptul că această extra-atribuție le-a bloca activitatea medicală. Reprezentanți ai medicilor de familie din mai multe județe au anunțat că nu au fost consultați cu privire la acest subiect.

În apelul transmis Ministerului Sănătății, aceștia au scris:

„Orice atribuție administrativă, așa cum este și cea recent anunțată, aduce medicii specialiști de medicină de familie în situația de a-și vedea blocată activitatea medicală, respectiv serviciile medicale acordate pacienților înscriși pe listele lor. Medicii de familie sunt furnizori privați de servicii medicale de asistență medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele județene de asigurări de sănătate.'

Citește și: Vladimir Putin, la un pas de o lovitură de stat

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro