Actori români care au murit în anul 2017. Lumea teatrului și filmului este mai săracă fără ei
În anul 2017, lumea teatrului și a filmului românesc a pierdut nume de seamă, actori care și-au dedicat întreaga viață carierei și care au interpretat roluri memorabile.
Actori români care au murit în anul 2017
2017 este anul în care ne-am despărțit de Stela Popescu, Cristina Stamate, Septimiu Sever, Eugen Cristian Motriuc, Giliola Motoi și Olga Tudorache. Fără ei, lumea teatrului este mult mai săracă, iar vestea morții lor a îndurerat o țară întreagă.
Moartea fulgerătoare a Giliolei Motoi a șocat pe toată lumea. Actrița a încetat din viață la doar 47 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Aceasta a fost căsătorită cu actorul George Motoi, care i-a fost și profesor în timp ce era studentă la „Academia de Arte Luceafărul”, Bucureşti.
Eugen Cristian Motriuc a murit pe 27 iulie 2017, la vârsta de 68 de ani. De-a lungul carierei, actorul a colaborat cu regizori ca Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc sau Nicolae Mărgineanu și a jucat în „Dumbrava minunată”, „Dreptate în lanţuri” sau „Liliacul înfloreşte a doua oară”.
Septimiu Sever a fost un actor român foarte apreciat. Acesta s-a stins din viață pe 14 august 2017, la vârsta de 91 de ani.
Olga Tudorache a murit pe data de 18 octombrie 2017, asta după ce a fost transportată de urgență la Spitalul Elias. Actrița avea 88 de ani și o carieră solidă în spate. Pe lângă rolurile pe care le-a interpretat pe scena teatrului, Olga Tudorache a ocupat și postul de profesor universitar la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica I. L. Caragiale'.
Vestea că Stela Popescu a murit a îndurerat o țară întreagă și a luat prin surprindere pe toată lumea și asta pentru că aceasta era tot timpul plină de viață și cu zâmbetul pe buze. Actrița a murit pe 23 noiembrie 2017, aceasta fiind găsită fără viață în locuința sa. Stela Popescu a fost cea mai îndrăgită actriță a teatrului românesc de revistă, dar a cochetat și cu cinematografia.
La doar câteva zile de la moartea Stelei Popescu, lumea teatrului românesc a primit o nouă lovitură. Actrița Cristina Stamate a murit pe 27 noiembrie, asta după ce a fost dusă de urgență la spital. Cristina Stamate a fost un alt nume important al Teatrului de Revistă Constantin Tănase.
Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea care sunt actorii români care au murit în anul 2017.
Foto: libertatea.ro, hepta.ro, unica.ro
Citește și:
Cum arată astăzi actorii din serialul „MASH'
Cum arată azi actorii din serialul „Salvați de clopoțel'
Cum arată astăzi actorii din „Caracatița', serialul care i-a ținut cu sufletul la gură pe români