Obiceiurile mărunte, de zi cu zi, sunt cele care ne dictează viața, de fapt. Ei bine, câteva dintre ele te ajută să fii mai sănătoasă, mai zâmbitoare și pur și simplu mai fericită.
Sunt o mulțime de obiceiuri sănătoase pe care ni le recomandă medicii și nu numai, dar zilele trec, azi le amânăm pe mâine și tot așa până când ajungem să le ignorăm total. O greșeală și mai mare este să le consideri neînsemnate și să nu le acorzi atenția cuvenită. De fapt, după cum probabil știi deja, fericirea (dar și sănătatea) vine din lucruri și obiceiuri mici.
Oamenii de știință susțin că este aproape imposibil să facem un obicei negativ să dispară pur și simplu. În schimb, putem să ne dăm seama ce îl declanșează și să îl transformăm într-un obicei sănătos. Acest principiu se poate pune în aplicare cel mai bine atunci când vorbim despre obiceiurile alimentare.
De altfel, atunci când vine vorba despre alimentație, poți să mergi pe rețete reinterpretate ale mâncărurilor preferate. În felul acesta nu ești privată de o plăcere, dar ai grijă de organismul și de silueta ta. Este de ajuns să arunci o privire peste aceste recomandări ale unui specialist în nutriție pentru a descoperi sfaturi avizate, rețete sănătoase și diete care chiar funcționează.
Alimentele pe care le consumi azi vor avea efecte asupra stării tale fizice și mentale de mâine, așa că nu trebuie niciodată să le tratezi cu indiferență. Este, în definitiv, vorba despre sănătatea ta, care, știm cu toții, este cel mai prețios dar.
Nimic nu se compară cu starea de bine pe care o ai după ce faci sport. Gândește-te la asta ori de câte ori vrei să rămâi pe canapea, în loc să te pui puțin în mișcare. Corpul și mintea ta au nevoie constant de mișcare pentru a funcționa așa cum trebuie.
Dacă mișcarea este extrem de importantă pentru sănătatea noastră, probabil te întrebi de ce îți este greu să te mobilizezi. Explicația este simplă – creierul tău este programat să economisească energie. Acest lucru îi ajuta extrem de mult pe strămosii noștri să supraviețuiască. Deși acum nu mai depunem efort ca să ne obținem hrana, mintea noastră a rămas la fel de prevăzătoare. Tot ce trebuie să faci este să începi să practici un sport și să ignori semnalele de la început, când creierul îți transmite să te oprești. Vei vedea cât de repede te vei obișnui cu efortul, iar progresele îți vor da încredere în tine. Te vei simți și vei arăta minunat!
Este clar că familia și prietenii ne fac viața mai frumoasă. Cum ar fi să îmbinați utilul cu plăcutul și să faceți mișcare împreună, atunci când vă întâlniți? Vă puteți plimba cu bicicleta, juca volei, baschet, sau orice alt sport. Puteți pur și simplu să faceți o plimbare lungă prin parc. Cu siguranță momentele acestea le veți ține minte, în detrimentul celor în care ați stat ore întregi pe scaun, la o terasă.
Dacă programul tău se prelungește până seara târziu, simți nevoia să ai câteva ore doar pentru tine, sau pentru a le împărți cu cei dragi, și de cele mai multe ori scurtezi programul de somn. Dar ai mare grijă, fiindcă odihna este esențială ca să te simți bine, iar somnul este strâns legat de alte procese din organism. Când este privat de somn, organismul nu mai funcționează corect și apar diverse dereglări – lipsa puterii de concentrare (ceea ce va prelungi orele petrecute la birou), migrene sau chiar probleme digestive.
Mai mult decât atât, dacă nu dormi suficient, pot apărea și dezechilibre hormonale, iar sistemul tău imunitar are de suferit, așa că acordă somnului importanța cuvenită.
Toate aceste lucruri pe care le tratezi prea des cu o atenție minimală se vor reflecta în starea ta de spirit, dar și în starea de sănătate și în aspectul tău fizic.
Sursa foto: Shutterstock