Ceapa, unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste pentru tiroidă

Dă o savoare specială mâncărurilor şi pe lângă asta este plină de proprietăţi curative. Este cunoscută din cele mai vechi timpuri ca fiind unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste pentru tiroidă.

remedii naturiste pentru tiroida

Ce poți trata cu ceapă

Conţine vitamine, minerale şi antioxidanţi care ţin la distanţă boli precum cancerul sau diabetul, tratează eficient răceala şi gripa şi ameliorează considerabil o serie de simptome ale unor afecţiuni, precum dureri, diaree, tuse, febră. Aşadar, foloseşte cu încredere ceapa ca remediu naturist dacă te confrunţi cu dureri de cap, de gât, de piept sau de spate, dacă ai picioarele umflate, dacă tuşeşti, dacă ai fost înţepată de vreo insectă sau dacă negii îţi dau bătăi de cap.

Cel mai des întâlnite afecțiuni tiroidiene

200 de milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu afecţiuni ale tiroidei, dintre care cele mai frecvente sunt hipotiroidia, hipertiroidia şi boala Basedow. În cazul acestor afecţiuni, tiroida nu-şi mai îndeplinește rolul său fundamental, acela de reglator al metabolismului bazal.

Remediul naturist pe bază de ceapă roșie

Pentru a remedia disfuncționalitățile tiroidiene, un fizician de origine rusă recomandă un remediu naturist pe bază de ceapă roșie. Pe cât este de simplu de aplicat, pe atât este de eficient. Nu trebuie decât ca, înainte de culcare, să-ți masezi gâtul cu o jumătate de ceapă. Masajul se face cu mișcări circulare și trebuie să cuprindă cu precădere zona unde este localizată tiroida.

Alimentația, un rol important în reglarea problemelor tiroidei

Dacă suferi de vreuna dintre aceste boli tiroidiene, pe lângă tratamentul recomandat de medicul endocrinolog și pe lângă diferitele remedii naturiste pentru tiroidă, trebuie să acorzi importanță și alimentației.

Astfel, este recomandat să privilegiezi alimentele bogate în iod, precum algele, peștele, fructele de mare, ceapa, usturoiul, ouăle, fructele uscate, cerealele și ananasul proaspăt. Pe lângă faptul că au o concentrație ridicată de iod, necesar bunei funcționări a tiroidei, aceste alimente sunt bogate și în vitamine și minerale, care servesc și ele aceluiași scop.

Nu uita de semințele de dovleac. Sunt surse excelente de zinc, un mineral care contribuie la funcționarea optimă a acestei glande. Un studiu recent a demonstrat faptul că 50% dintre persoanele care se confruntau cu disfuncții ale tiroidei au înregistrat o ameliorare vizibilă a stării lor de sănătate după ce și-au suplimentat aportul de zinc. La fel de benefice pentru tiroidă sunt și tirozina și seleniul, doi nutrienți pe care îi găsim, de asemenea, în semințele de dovleac.

Citeşte şi Carenţa de fier afectează tiroida, ficatul şi inima

Alte remedii naturiste pentru tiroidă

Pe lângă remediul pe bază de ceapă despre care ți-am vorbit mai sus, există o mulțime de alte remedii naturiste pentru tiroidă.

Astfel, pentru hipotiroidie îți recomandăm cura cu oțet de mere cu miere, în cadrul căreia se bea zilnic  un pahar cu apă în care s-au adăugat două lingurițe de oțet.

În hipertiroidie face minuni sucul de țelină. Bea dimineața, înainte de a lua micul-dejun, 100 ml de suc de țelină.

În boala Basedow, se recomandă un amestec din două pulberi: pulberea de rădăcină de brusture dulce, respectiv pulberea de turiță mare. Se ia câte o linguriță de 3 ori pe zi.

Cunoști și alte remedii naturiste pentru tiroidă care și-au dovedit eficiența?

Sursa foto: thinkstock.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate