Viata de dincolo de de boala

Viata de dincolo de de boala

Ana Moldovan
Povestea mea incepe imediat dupa luna octombrie 2009, cand tocmai implinisem 50 ani, iar cateva saptamani mai tarziu, in luna noiembrie, intr-o zi am observat o modificare la sanul drept si m-am hotarat sa imi fac o investigatie mamografica. Diagnosticul a fost sec, rapid, scris acolo pe hartie in termeni medicali stranii, dar care pentru mine insemnau sfarsitul pamantului: suspiciune malignitate san drept, cu recomandarea de investigatii suplimentare la Institutul Oncologic din Cluj Napoca.

Din acel moment am stiut ca, indiferent de ceea ce se va intampla, viata mea nu va mai fi la fel. Si lovitura venise chiar atunci cand, dupa multi ani de stres, dupa un divort si o perioada cand ma zbateam sa ma descurc singura cu un copil, viata mea incepuse sa aiba un alt sens, nu mai eram singura, ma simteam iubita, frumoasa, implinita si inca tanara.

„Inceputul de drum s-a transformat intr-un sfarsit de viata”

Eu am lucrat timp de 20 de ani la Societatea Moda din Cluj, dar prin 1999, am renuntat la domeniul creatiei vestimentare si am inceput sa lucrez intr-un domeniu total diferit – transport international de marfa si logistica. Credeam ca viata mea se asezase: timp de multi ani am fost administrator la aceasta firma unde eram si manager de transport, duceam o viata obisnuita, munceam mult, dar eram fericita, imi cresteam baiatul, iar timpul liber il dedicam pasiunii mele, scrisul.

Un an inainte sa aflu vestea, imi aparuse si prima mea carte de poezii in proza „Tot ce era de spus”, care a fost initiata, ingrijita si finantata de scriitorul Artur Silvestri, iar eu, dupa o relatie de opt ani, trebuia sa ma casatoresc, iar fiul meu avea nunta planificata pentru anul 2010, luna mai.

„In doua saptamani de terapie mi-am pierdut complet parul“

La inceputul lui decembrie am facut biopsie si s-a pus diagnosticul de cancer de san, stadiul IIIA. Socul confirmarii m-a aruncat intr-un cosmar si marturisesc ca imi era o frica ingrozitoare. Povestea fiecarei femei care a trecut prin asa ceva este unica desigur, insa toate au ceva in comun: durerea si disperarea de a lupta sa traiesti. Un diagnostic de cancer este unul din lucrurile cele mai infricosatoare pentru orice persoana, iar eu de fapt, habar nu aveam cu ce boala crunta trebuie sa ma lupt, nu eram constienta de ceea ce avea sa se intample.

La inceput am negat boala, eram revoltata si plina de intrebari care nu aveau desigur nici un raspuns: de ce mie, de ce acum? Am aflat incet-incet ce urma sa fie, am aflat ca boala trebuie tratata pe durata lunga si ca va trebui sa fiu foarte curajoasa pentru a-mi ajuta corpul sa treaca peste efectele terapiei. Si, mai mult decat orice, am aflat ca nu este o „stampila“: gata, capat de drum, ca exista multe sanse de vindecare.

Am inteles faptul ca voi fi foarte marcata dupa interventia de mastectomie radicala, dar am hotarat sa fac aceasta operatie, in ciuda traumei. Sunt momente pe care nu le poti descrie in cuvinte si trairi care ma cutremurau doar cand mi le inchipuiam: sa vezi cum parul tau frumos cade si cum se distruge feminitatea din tine dupa fiecare cura de chimioterapie. Sa te vezi mutilata dupa operatie… Cumplit.

Dupa ce am primit diagnosticul, s-a hotarat sa fac patru sedinte de chimioterapie pentru ca sa se poata face operatia, dar cea mai grea veste, dupa prima cura terapeutica, a fost ca peste doua saptamani imi voi pierde complet parul, un lucru care pentru mine a fost o lovitura foarte grea. Imi iubeam parul lung, auriu, eram tare mandra de frumusetea lui si numai la gandul ca va trebui sa accept sa raman fara par am crezut ca se darama pamantul cu mine. Asta m-a panicat mai tare decat gandul la raul si reactiile groaznice ale tratamentului, care insa, cu ajutorul bunului Dumnezeu, au trecut destul de usor.

Ana Moldovan

„Am reusit sa creez aproape o suta de modele de baticuri speciale pentru diferite momente.”

Ana Moldovan

„Toate modelele sunt create personal si sunt cusute de mine.“

„Sunt perioade ale bolii in care nu poti suporta nici macar peruca“

M-am hotarat sa ma tund foarte scurt pentru a incepe sa ma obisnuiesc cu ideea ca parul meu va cadea, dar sentimental era dureros, fiindca nu suportam ideea sa port peruca. Mi-am cumparat desigur si peruca, dar aceasta nu era foarte practica pe tot parcursul zilei si al noptii, apoi am constatat ca treci prin diferite etape ale bolii in care nu poti suporta nici macar peruca. Vazusem in diferite ocazii, la analize, la chimio sau radioterapie, femei care aveau acelasi handicap ca mine: lipsa parului. Le simteam disperarea si dorinta de a se ascunde undeva sau ca isi doresc sa fie nevazute in aceasta perioada.

Erau multe femei care purtau tot felul de sepci urate si de peruci ieftine, artificiale, numai ca sa ascunda faptul ca nu au par, si care se simteau cumplit de stingherite din cauza felului in care aratau. Pe langa durere si oboseala, pierderea parului este o drama psihica, este unul dintre cele mai grele disconforturi si este resimtita de majoritatea femeilor ca o pierdere a feminitatii.

Atunci, gandindu-ma cum sa fac sa arat totusi bine in vreme ce trec peste aceasta perioada grea, mi-a venit ideea sa imi creez eu singura ceva pentru a-mi acoperi capul – baticuri, turbane sau caciulite pentru vremea rece, ceva care sa nu ma faca sa ma simt stinghera atunci cand merg la medic sau pur si simplu trebuie sa ies in lume.

Astfel, am creat singura o serie de baticuri mai deosebite, din bumbac, pentru ca vreme de zece sau 12 luni pielea capului este foarte sensibila, si am conceput mai multe stiluri si forme pentru a acoperi o arie mai diversa de situatii si, de ce nu, de gusturi. Un batic simplu din vascoza pentru a merge la plimbare sau un batic mai sofisticat pentru un eveniment social, un turban pentru a te simti bine sau o boneta de bumbac pentru a sta in spital sau a dormi noaptea.

Batic, manechin

Turbanele sunt dintr-o combinatie de bumbac moale si voal.

Ana Moldovan

„Nu am cedat nici un pas in fata bolii si m-am incapatanat sa nu ma recunosc invinsa.“

„Am creat baticurile cu prindere speciala, pentru chimioterapie“

Am facut totul experimentand eu insami, am incercat ce materiale se potrivesc, am ales culori si nuante, decoratiuni, broderii exterioare, iar cusaturile le-am facut in asa fel incat sa fie „ascunse“, sa fie pe dos, ca sa nu agreseze pielea capului, dar nici sa nu se vada, sa fie inestetice.

Acum, dupa operatie, cand deja ma consider o supravietuitoare a cancerului, o invingatoare a bolii, mi-am schimbat viziunea despre viata, mi-am schimbat jobul pentru a evita stresul si m-am hotarat sa imi dedic timpul unei cauze nobile, sa impartasesc si altora din experienta mea, din ceea ce m-a ajutat pe mine. Am creat mai multe modele de baticuri pentru chimioterapie si am deschis un magazin virtual de unde femeile care trec prin aceasta incercare groaznica le pot cumpara.

M-am gandit ca astfel le pot oferi acesor femei incredere in propria persoana si o anumita „bunastare emotionala“, iar asta le va ajuta la vindecare si le va permite sa mearga mai departe. Ele pot fi folosite de persoanele bolnave care si-au pierdut parul, dar pot fi folosite si ca accesoriu sau pentru protectia solara. Nu am vrut sa folosesc decat spatiul virtual pentru ca stiu ca persoanelor bolnave le este mult mai usor si mai confortabil sa aleaga de acasa, din fata calculatorului, sa vada modelele si culorile, sa citeasca explicatiile despre produse, decat sa vina intr-un magazin propriu zis.

Am aflat eu insami ca aceasta boala te face sa te izolezi de ceilalti, sa-ti doresti sa nu fii vazut in aceasta perioada, mai cu seama ca te temi de penibil. Unele femei nici macar nu isi inchipuie cu ce boala grea trebuie sa lupte. Nici eu nu mi-am inchipuit pana cand nu am trecut prin ea. Grea si distrugatoare. Dar eu nu am de gand sa capitulez. Imi doresc sa admir inca multi ani cerul instelat, caderea frunzelor toamna, primii fulgi de nea. Si vreau sa trecem prin aceasta lupta, prin clipele de durere si disperare, cat mai feminine cu putinta, sa incercam sa ne infrumusetam viata in ciuda urateniei bolii, sa gandim pozitiv si sa vrem sa aratam bine.

Acest lucru m-a determinat sa creez aceste modele de baticuri speciale si pentru femeile care au aceeasi durere si suferinta ca mine.Ele sunt un imbold, un semn, poate ca mic, dar de ajutor, pentru feminitatea noastra. Iar eu asta am vrut sa ofer femeilor: o modalitate simpla, estetica si nu foarte scumpa de a iesi in lume cu decenta si demnitate.

Alte amanunte despre stiluri, materiale si combinatii de culori, precum si un catalog de modele, gasesti pe www.baticuri-art.ro.

Text: Adran Ciltan, Foto: arhiva aersonala a intervievatei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii