Vești bune! Un nou medicament ar putea reduce riscul de deces la pacienții cu Covid-19

Vești bune! Un nou medicament ar putea reduce riscul de deces la pacienții cu Covid-19

Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității din Maryland au descoperit că o doză zilnică de aspirină poate reduce riscul de complicații severe în cazul pacienților infectați cu Covid-19.

În urma examinării dosarelor medicale a 412 pacienți internați în spital, specialiștii au observat că cei care au luat aspirină au avut o scădere cu 47% a riscului de a deceda din cauza noului coronavirus, comparativ cu cei care nu au luat această doza zilnică.

Cu toate acestea, doctorii atenționează că dozele mari, luate fără recomandarea medicilor pot duce la complicații.

„Aceasta este o constatare aleatorie care trebuie confirmată printr-un studiu clinic. În cazul în care constatarea noastră este confirmată, ar face aspirina primul medicament fără prescripție medicală disponibil pe scară largă, pentru a reduce mortalitatea la pacientii cu COVID-19', a declarat liderul de studiu Jonathan Chow.

„Acest studiu se adaugă la munca extraordinară pe care o fac cercetătorii noștri în Școala de Medicină pentru a ajuta la găsirea de noi tratamente împotriva COVID-19 și pentru a salva viețile pacienților. Chiar dacă sunt necesare studii de confirmare pentru a dovedi că utilizarea aspirinei duce la rezultate mai bune în COVID-19, dovezile de până acum sugerează că pacienții ar putea discuta cu medicul lor dacă este sigur pentru ei să ia aspirină pentru a preveni potențialele complicații grave', a declarat E. Albert Reece, distins profesor și decan al Facultății de Medicină a Universității din Maryland.

„Aspirina are și un efect antiinflamator, dar și coagulant, adică împiedică formarea de cheaguri. Scade inflamația de la nivelul țesuturilor afectate. Are și un pic de efect antialgic, deci scade durerea și desigur această component anti-plachetară.

Știm prea bine că în infecția cu Sars-CoV-2 este un status procoagulant, adică se formează acești trombi care pot duce la complicații severe, cum este tromboembolismul pulmonar și prin administrarea de aspirină, scădem puțin acest risc. Nu ar trebui totuși să luăm aspirină fără indicația unui medic. Nu ne apucăm să luăm de la sine putere', a afirmat medicul infecționist, Anamaria Dobrotă, potrivit mediafax.ro.

Ce au observat cercetătorii?

Cercetătorii au descoperit că utilizarea aspirinei a fost asociată cu o reducere cu 44% a riscului de a fi pus pe un ventilator mecanic. De asemenea, s-a observat o scădere cu 43% a riscului de admitere în Terapie Intensivă și cel mai important, o scădere cu 47% a riscului de a muri în spital comparativ cu cei care nu luau aspirină.

Pacienții care au luat aspirină nu au înregistrat o creștere semnificativă a reacțiilor adverse, cum ar fi sângerări majore în timpul internării.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri