Veronica Stanciu: Folosesc des „Mulţumesc“
Medic specialist obstetricăginecologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, asistent Universitar UMF Carol Davila, 35 ani, mama lui Ştefan (1 an şi 6 luni).
Descrie-te în trei cuvinte:
Disciplinată, curioasă, sensibilă.
Care sunt cuvintele pe care le foloseşti cel mai des?
Folosesc des „mulţumesc.
Ce îţi place cel mai mult la petrecerea de Revelion?
Optimismul, speranţa că anul viitor va fi mai bun şi că totul depinde de mine să fie astfel.
Cum erai tu în copilărie?
Cuminte, veselă, studioasă şi cu veleităţi artistice.
Ce îţi place cel mai mult la tine? Ce îţi displace?
Îmi place descrierea de mai sus, ma deranjează nehotarârea, consumul de energie când iau decizii.
Care a fost cel mai fericit moment?
Naşterea unui copil perfect. Ştefan, băieţelul meu, e un copil minunat. Aşa s-a născut şi sper să fie aşa mereu.
Când ţi-a fost cel mai greu?
Depresia postpartum.
Ce ţi-a plăcut la şedinţa noastră foto?
Am fost înconjurată de frumos: locul, decoraţiunile de sărbătoare, hainele, bijuteriile, oameni frumoşi.
Cum te vezi peste 10 ani?
O mamă fericită. Acum sunt mamă singură, dar de când fac parte din Asociaţia Familiilor Monoparentale, învaţ să depăşesc această etapă din viaţa mea.
Dacă ai alege altă profesie, ce ar fi?
Acum nu mă văd făcând altceva. Am făcut cursuri de teatru în copilarie, mi-au plăcut, am fost apreciată şi poate aş fi îmbrăţişat actoria.
Vezi şi 7 ţinute romantice prezentate de Veronica