Vara nu se întoarce, iar ploile nu se opresc! Cod galben și cod portocaliu de ploi abundente în următoarele zile

Meteorologii au anunțat proaste pentru următoarele zile. Vara încă nu se întoarce, ploile nu se opresc, ba chiar au fost emise și alte avertizări de vreme rea pentru perioada următoare.

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de cod galben și cod portocoliu de ploi abundente, care vor afecta mai ales zona Moldovei, dar și centrul țări. Așadar, nici în următoarele zile nu ar trebui să plecăm fără umbrelă de acasă.

Cod galben până pe 30 iunie, la ora 06

Meteorologii au anunțat că va fi în continuare instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de apă, potrivit meteoromania.ro.

În acest interval, în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, nordul Munteniei și zona montană și deluroasă a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.

Cod portocaliu până pe 30 iunie, la ora 06

În aceste zile, ploile abundente vor continua. În jumătatea de nord a Moldovei, zona Carpaților Orientali, local în Maramureș și în sud-estul Transilvaniei temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40 – 50 l/mp și pe arii restrânse 60 – 70 l/mp.

Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp.

Cod galben în intervalul 30 iunie, ora 06 – 01 iulie, ora 06

În această perioadă vor fi cantități însemnate de apă și instabilitate atmosferică. De asemenea, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Maramureșului, precum și în jumătatea de nord a Munteniei și în zona montană a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină.

Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.

Cod portocalui în intervalul 30 iunie, ora 06 – 30 iunie, ora 23

În acest interval vor fi ploi abundente, iar local în Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 50 l/mp și izolat 60 – 70 l/mp. Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

O nouă bucurie pentru Simona Halep! Ce au decis organizatorii turneului de la Wimbledon

Ce a făcut câștigătorul „Chefi la cuțite” la scurt timp după ce primit marele premiu? Gestul lui este surprinzător

Cine este câștigătorul celui de-al cincilea sezon „Chefi la cuțite”? Are doar 21 de ani și i-a cucerit pe jurați cu un desert de excepție

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri