Vaccinarea obligatorie în România? Alexandru Rafila: „Nu cred că trebuie să fim ipocriți”

Țările Uniunii Europene ar trebui să ia în considerare vaccinarea obligatorie pentru a combate Covid-19 și varianta Omicron, a spus șeful Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a spus că vaccinurile vor fi cruciale în lupta împotriva noii variante „foarte contagioase'.

UE a înăsprit restricțiile de călătorie de când au fost raportate pentru prima dată cazuri de infectare cu noua variantă Omicron la începutul acestei luni. Țările europene s-au confruntat, de asemenea, cu o creștere semnificativă.

Între timp, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a spus că simptomele variantei Omicron sunt „ușoare'.

Săptămâna trecută, șeful Comisiei Europene a spus că este „de înțeles și potrivit' ca membrii UE să discute despre vaccinarea obligatorie împotriva Covid, dat fiind că o treime din populația țărilor membre nu este vaccinată.

„Cred că este de înţeles şi potrivit să avem această discuţie acum, cum putem încuraja şi, eventual, să ne gândim la vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană. Acest lucru necesită discuţii. Acest lucru necesită o abordare comună. Dar este o discuţie care cred că trebuie purtată', a spus von der Leyen în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles, scrie BBC.

Unele state UE deja fac pași în această direcție. Austria a anunțat vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 din februarie anul viitor, în timp ce Grecia amendează toți cei peste 60 de ani nevaccinați cu 100 EUR pe lună.

Viitorul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, a declarat, de asemenea, că sprijină această măsură. Într-un interviu acordat televiziunii Bild, Scholz a spus că vrea vaccinarea obligatorie din martie și, de asemenea, a spus că este nevoie de o lansare mai rapidă a vaccinurilor de rapel.

Și în România s-a adus în discuție această măsură. Vicepremierul Kelemen Hunor este de părere că vaccinarea obligatorie ar trebui să se aplice celor care lucrează în sănătate, administrație publică și învățământ.

„Vaccinarea obligatorie în sensul că e musai, este imposibilă, indiferent ce credem. (…) Eu am fost de acord și sunt de acord cu vaccinarea obligatorie în sănătate, în administrația publică, în primărie, în învățământ, în acele zone unde, în fiecare zi, personalul se întâlnește cu mulți cetățeni', a declarat vicepremierul Kelemen Hunor.

În același timp, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este de altă părere. Acesta susține că ar trebui să fim corecți și să nu se lase impresia că ar fi un soi de ipocrizie în spatele certificatului verde.

„Eu nu cred că trebuie să fim ipocriți, în primul rând și să spunem că introducem un certificat COVID, care este un instrument de protejare a sănătății publice, iar în spatele acestui instrument să existe un mecanism care să inducă un soi de obligativitate a vaccinării. Cred că trebuie să fim corecți!', a declarat Alexandru Rafila, potrivit ziareonline.ro.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri