Vacanța pe o croazieră

Cu o lungime de 323 de metri, un gabarit de 135.500 de tone brute și cu o capacitate de peste 5.100 de oaspeți, Costa Venezia este o navă-bijuterie construită pentru a experimenta unicitatea unui vis pământesc: croaziera pe un oraș plutitor.

top_deskSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

La prima vedere îți taie respirația și e greu să descrii cât e de mare. La exterior, toată, nu încape în poze, o surprinzi pe bucăți și oricât te-ai strădui, nu reușești să-i cuprinzi grandoarea. La interior, însă, este un palat care stăpânește cu grație apele lumii.
A fost botezată Costa Venezia după sora ei din aceeași familie, Costa Firenze, iar la bord, de la primul pas vei experimenta unicitatea culturii venețiene. Cum ai pătruns în interiorul grandioasei nave, te duci într-o altă dimensiune: un teatru inspirat de renumita operă venețiană La Fenice, atriumul principal amintește de Piața San Marco, restaurantele sunt realizate respectând arhitectura tradițională a aleilor și piețelor venețiene, la bord există gondole reale realizate de artizani recunoscuți italieni, iar bucătăria oferă delicatese din gastronomia italiană la restaurantele all inclusive, precum și mese rafinate cu meniu îngrijit de bucătari cu trei stele Michelin, în cele cinci restaurante de specialitate. De asemenea, oaspeții mai au la dispoziție o gamă largă de preparate asiatice oferite, food-cornere cu delicii exclusiviste, cocktail-bar-uri pe punți și o zonă de shopping.
„Principala caracteristică pentru Costa Venezia este posibilitatea de a vizita locuri minunate din Turcia într-o singură vacanță, începând din Istanbul, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Credem că Turcia are un mare potențial pentru croaziere și încercăm să fim primii care o dezvoltă. La Istanbul se poate ajunge din toate țările europene în doar câteva ore de zbor, orașul are conexiuni aeriene bune și porturi moderne, precum și o climă blândă care face posibilă funcționarea pe tot parcursul anului și, mai presus de toate, oferă o varietate incredibilă de experiențe și atracții' a declarat, optimist, Mario Zanetti, Președinte Costa Cruises.

Special pentru exploratori
Primul itinerariu cu Costa Venezia este ideal pentru cei care doresc să descopere locuri mirifice din Turcia și Grecia într-o singură vacanță. Include staționare timp de două zile și o noapte la Istanbul, apoi frumoasele destinații turcești Izmir și Bodrum, urmează celebra insula Mykonos și apoi Atena în Grecia.
Al doilea itinerariu vă permite să explorați unele dintre locațiile speciale ale Greciei și Turciei. Include două vizite de două zile și o noapte la Istanbul și Kusadasi, înainte de a pleca pentru a explora Rodos și Heraklion în Grecia.
În iarna 2022-2023, Costa Venezia va oferi un al treilea itinerariu de 12 zile către Turcia, Egipt, Israel și Cipru, vizitând orașele: Istanbul (cu o staționare de două zile), Bodrum, Limassol, Haifa (de asemenea, cu o staționare de două zile), Alexandria și Kusadasi. Din primăvara anului 2023, cele două itinerarii din Turcia și Grecia se vor relua.

Venezia Innamorata
Teatro Rosso, un hub impecabil pentru show-uri, piese de teatru, spectacole și varietăți, prezintă la bord „Venezia Innamorata', un musical inspirat din poveștile de dragoste ale aventurierului venețian Giacomo Casanova, creat special pentru oaspeții de pe Costa Venezia. Seara au loc petreceri tematice precum „Petrecerea de aur', „White Sensation' și balul mascat „Carnavalul de la Veneția.'
Punțile generoase oferă loc de promenadă în aer liber pentru o experiență completă la bordul unei nave de croazieră. Familiile cu copii vor găsi multe activități la bord, nelipsind parcul acvatic, un parc de aventură, piscină interioară, exterioară, jacuzzi-uri, iar cuplurile se pot delecta într-un centru spa privat, după ce bifează în prealabil ora de yoga, clasele de fitness sau exercițiile de streching cu antrenori de gimnastică.

Citeste și:

Croazieră pe Mediterana

Vacanța de Paște 2023 începe vineri. Câte zile libere au elevii în vacanța de Paște

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Timp Liber