Vacanță în pelerinaj

Ce zici de o vacanță în pelerinaj pentru Paște? Vechile mănăstiri sunt locurile sacre din România care te cuceresc indiferent de câte ori ai merge acolo. Un spațiu parcă fără timp, cu peisaje incredibile, oameni cu sufletul cât roata carului și tradiții păstrate de veacuri. Visezi la un minisejur liniștit, la câteva zile departe de tumultul orașului, dedicate simplității și frumosului autentic și la un un răgaz de meditație? Inspiră-te din selecția noastră.

The Barsana Monastery in the Maramures in RomaniaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Traseu prin Bucovina

De început, un periplu prin Bucovina poate începe de oriunde: din sus, de la Gura Humorului, unde vei descoperi bijuteria Mănăstirii Humor și unde „Capela Sixtină a Estului, Voronețul, este aproape un magnet al orașului, poți să te îndrepți spre Mănăstirea Moldovița prin fermecătoarea localitate Vama și prin Câmpulung, apoi spre Sucevița, după care către Marginea, cu centrul de ceramică neagră și magazinele cu suveniruri specifice zonei și către Putna, prin Pasul Palma, unde există un monument de unde ți se oferă o vedere panoramică superbă. Te întorci prin Rădăuți, unde dai de Mănăstirea Bogdana și de unde ai de ales înainte de Suceava fie pentru Mânăstirea Dragomirna și Complexul de agrement Ariniș, fie pentru zona Neamțului, bogata ctitorie a marelui Ștefan. La a doua variantă, nu uita să treci prin uimitoarea salină de la Cacica și să urci până la Cetatea Neamțului, refăcută integral.
DE VIZITAT: Văratecul, cu mormântul Veronicăi Micle, Agapia cea pictată de Nicolae Grigorescu, Sihăstria unde se află mormântul părintelui Cleopa și peștera Sfintei Teodora de la Sihla, Putna, locul de veci al lui Ștefan cel Mare și chilia lui Daniil Sihastrul, Moldovița cu impresionantele fresce exterioare ale Genezei și Înfricoșatei Judecăți.

Farmecul locului sacru

Altă zonă încărcată de frumusețe și unde ai de văzut o mulțime de obiective impresionante pornește chiar din inima țării, de la impresionanta Trecătoare a Oltului și oaza de liniște de la Cozia lui Mircea, către platoul transilvan, și mai sus către vechile ziduri ale Bistriței și Arnotei, până în buza Pasului Tihuța, apoi către lumea colorată și pătrunsă de tradiții a Maramureșului, spre Moisei și Săpânța, pâna la Trecătoarea Gutâiului.
O mențiune pentru un loc fabulos, care te va fermeca pentru totdeauna: complexul monastic ridicat în jurul mănăstirii Bârsana. O explozie de turle, porți maramureșene, troițe, altare și trapeze cioplite toate în lemn, chilii și biserici risipite parcă prin întreaga splendoare a Văii Izei, de la Pasul Calugărului, din coasta dealului, până către Podurile Strâmtorii. Iar mai către Borșa, dincolo de Vadul Izei, poți afla cazare și o masă tradițională îmbelșugată la Moisei, loc cu rezonanță istorică. De altfel, poți găsi cazări de excepție în aproape oricare dintre mănăstirile de pe traseu, unde, chiar dacă participă la rânduielile bisericești, calugării și măicuțele te vor întâmpina cu pască, ouă roșii, cozonac și alte bucate tradiționale, iar dacă locurile de cazare în chilii sau arhondaric s-au terminat, vei afla fără probleme destule pensiuni în apropiere.
DE VIZITAT: Mănăstirea dintr-un Lemn, ridicată de ciobanul Radu din trunchiul unui singur stejar în care găsise ascunsă o icoană a Maicii Domnului, icoană aflată acum în biserică și din care se mai găsesc doar alte trei asemănătoare în lume, comorile de artă ale mănăstirii Cozia, ctitoria lui Mircea Voievod, necropola lui Matei Basarab de la Arnota, peștera Liliecilor a Sf. Grigorie Decapolitul, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și Schitul Păpușa, de lângă mănăstirea Bistrița.

Pelerini în lumea Sudului

Tradițiile păstrate mai abitir decât în multe alte zone, peisajele captivante, precum și mulțimea de obiective turistice sunt atuurile care te pot atrage către mănăstirile din partea de sud a României. Ceremonia pelerinajului, dar și confortul asigurat în jurul acestor obiective, care oferă inclusiv spații de cazare modernizate și pensiune completă, transformă schiturile și lăcașurile de cult în adevărate zone de interes în perioada Paștelui. Astfel, vei afla aici aspectul impresionant al celei mai vechi mănăstiri din Țara Românească, Tismana, socotită chiar inima Olteniei, urcată hăt pe culmile muntelui Starmina și înconjurată de pereți abrupți de stâncă și de păduri dese. De aici și-a pornit Tudor Vladimirescu revoluția sa, în peștera alăturată a fost ascuns Tezaurul Băncii Naționale în timpul războiului și tot aici există un tezaur bisericesc inestimabil. Mai departe descoperi unele dintre cele mai spectaculoase așezări monastice din țară: bisericile rupestre. De la biserica mănăstirii Corbii de Piatră, cea săpată direct în interiorul unui bloc gigantic de stâncă așezat pe culmea muntelui, până la Nămăiești, biserica din stâncă al cărei nume a fost dat de Apostolul Andrei atunci când a spus despre grota descoperită: „Nemo est (Nu este nimeni) și la Cetățuia lui Negru Vodă sau, mai către șes, la mânăstirea Cotmeana ridicată de Radu I, unde se păstrează cel mai vechi clopot din Țara Românească și care este renumită pentru slujbele de exorcizare.
DE VIZITAT: Podul lui Dumnezeu și Peștera Ponoarelor, de lângă Baia de Aramă, apoi Cheile Bulba sau Rezervația de liliac sălbatic, icoana făcătoare de minuni pictată de Evanghelistul Luca sau Mausoleul din Mateiaș.

Superstiții care ne pot schimba traiectoria vieții

Vacanța de Paște 2023 începe vineri. Câte zile libere au elevii în vacanța de Paște

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Timp Liber