Toni Grecu: ,,Înainte de Revoluţie umorul era inteligent,,

Din această primăvară, Serviciul Român de Comedie s-a mutat la Antena 1. Miercurea, de la 20.30, SRC va face… exact ce făcea şi până acum, spune liderul trupei, Toni Grecu.

Ai făcut Facultatea de Electronică la Iaşi – asta înseamnă că erai tobă de matematică.

Am fost şi încă mai ştiu. Am constatat, cu surprindere, că undeva, în anumite stive ale memoriei, se păstrează. Mă descurc relativ bine cu matematica până în clasa a X-a. Eu am refăcut matematica odată cu fiul meu, prin lecţii, şi am reînvăţat.

Citește și...

Universul le trimite semne clare! 2 zodii vor trăi miracole în perioada următoare

Gafa pe care Florin Piersic a făcut-o într-un spectacol. I s-a confesat lui Dan Negru de Florii

Am constatat că stau bine la capitolul ăsta şi am mai constatat încă un lucru: că matematica mi-a format gândirea într-un anumit fel, ceea ce mă ajută foarte mult acum, pentru că umorul este o chestie aproape matematică, dintr-un anumit punct de vedere: trebuie să fii foarte econom la cuvinte. În cuvinte puţine trebuie să exprimi idei multe şi logica matematică te ajută la chestia asta.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Nicolle Fota le-a spus părinților ei că are o relație cu Cătălin Botezatu. Cum au reacționat aceștia: „Am preferat să le spun eu înainte de a se afla public”

Inginer ai apucat să fii?

Am făcut inginerie vreo opt ani, din 1985 până în 1993. Am abandonat-o – de fapt, ea m-a abondonat pe mine. Toată industria electronică românească s-a prăbuşit. Vreo şapte ani am fost inginer la una dintre cele mai bune instituţii de profil din ţară, Fabrica de Calculatoare din Pipera.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arăta Ioana Ginghină când a pozat în Playboy. A apărut nud în urmă cu 20 de ani

N-am făcut eu cine ştie ce grozăvie, dar nu făcea mai nimeni grozăvii pe-atunci. Fabrica a dat faliment şi s-a ales praful şi de industrie, şi de meseria de inginer. După 1993, m-am reprofilat pe partea asta artistică, cea care, de fapt, a fost şi a rămas pasiunea numărul unu.

Citește și...

Mihaela Tatu se mută din București, după ce a fost înlocuită la Antena 1. Decizia luată de prezentatoare

Gafa pe care Florin Piersic a făcut-o într-un spectacol. I s-a confesat lui Dan Negru de Florii

Dar armata…?

Am făcut armată ca toţi românii, până mai încoace. A fost o perioadă foarte hazlie a vieţii. Este locul în care cunoşti viaţa dintr-o perspectivă cu totul şi cu totul diferită de ceea ce suntem obişnuiţi noi, cu toţii, să trăim. Stai într-un colectiv exclusiv masculin şi relaţia cu colegii, cei cu care trăieşti minut de minut, este cu totul diferită de viaţa civilă.

E o pierdere că nu se mai face armată obligatorie?

Nu e o pierdere, e un câştig pentru bugetul ţării. Era o pierdere de timp, de fapt. Eu n-am ieşit din armată mai bărbat. Am ieşit mai obosit cu nouă luni şi fericit că s-a terminat. Că n-a fost o veselie, deşi am trăit multe momente comice în armată, aşa cum era ea atunci.

Dacă s-ar organiza un campionat mondial de prostie, viaţa în cazarmă ar trebui să ocupe unul din primele trei locuri şi cred că nu numai la noi, ci oriunde în lume.

Umorul, până în 1989…

Înainte de Revoluţie, din perspectiva mea, umorul era inteligent, aluziv, incisiv şi într-un continuu conflict cu cenzura, ceea ce, de fapt, îi dădea trăsăturile de mai-nainte. Sub presiunea cenzurii ies lucruri foarte interesante, în general, rafinate. Umorul înainte de Revoluţie era rafinat. Nu puteai spune orice.

Ca să te exprimi, trebuia să găseşti mijloace. Iar aluzia este o formă rafinată de exprimare. Acum, toată lumea poate spune orice despre oricine. Te urci pe o scenă şi înjuri guvernul sau pe oricine. Şi? Care-i treaba? Te uiţi la televizor – în fiecare seară se întâmplă chestia asta.

Eu am avut, până în 1989, o poziţie oarecum privilegiată, fiind în mediul studenţesc. Umorul atunci era foarte căutat, pentru că era aproape interzis. Mai-marii regimului nu aveau umor. Îi şi deranja ideea de banc, de caricatură. Dar cu cât erau mai îndârjiţi, cu atât mai multe bancuri ieşeau. Bancuri cu Ceauşescu – râdeam de ne prăpădeam, erau geniale. Era o supapă. Acum, dacă mai auzi un banc când şi când, e mare lucru. Deşi e liber.

Eu nu sunt un nostalgic – departe de mine, nu vreau să se mai întoarcă vremurile acelea niciodată, a fost o perioadă extrem de grea şi de tristă a României şi a poporului ăstuia. Am trăit toate mizeriile cenzurii, au fost nişte umilinţe excepţionale pe care nu pot să le uit dar nici nu vreau să le evoc, am văzut lucruri care sper să nu se mai întâmple şi acum ne gândim la ce trebuie să facem mai departe.

…şi după

Umorul şi-a schimbat faţa total, nu mai are nici o legătură ce se întâmplă acum cu ce se întâmpla atunci. E şi normal, lucururile merg înainte. Şi, dacă la un moment dat, am fost ataşat de satira politică, acum aproape că nu mă mai interesează, pentru că mă dezgustă lumea politică.

Politica românească e o băşcălie în sine. Şi nu mai interesează pe nimeni. Ăsta e un lucru grav, care ar trebui să dea gândit celor care conduc ţara asta. Pentru că a conduce o ţară n-ar trebui să fie un spectacol de comedie. Oamenii resping aproape în totalitate elementul politic, dar asta e rău pentru că, până la urmă, tot ei trebuie să voteze pe cineva şi votează în necunoştinţă de cauză. Şi ajungem într-o situaţie complicată – cam pe unde suntem acum.

Nici acum nu-i o grozăvie, lucrurile sunt foarte amestecate, foarte complicate, dar noi ne batem capul să facem umor atât cât ne stă în putinţă, de o anumită calitate, de o anumită factură, care să reziste valului de tabloidizare care s-a pornit de câţiva ani şi care este din ce în ce mai acut.

De la exclusivistele scene studenţeşti, la televiziune

Când apari la televizor, lucrurile trebuie să fie aliniate după alte criterii. Televizorul este pentru toată lumea. Ca să faci divertisment la televizor şi să te menţii în business – e o chestie foarte grea, foarte complicată şi foarte dură. Şi trebuie să faci un compromis între ceea ce vrea publicul şi ce poţi să faci tu ca să nu-ţi fie ruşine.

Noi ne batem capul, toată echipa asta nouă cu care lucrez acum, SRC, asta încearcă: să menţină un nivel al produsului de comedie bun pentru toată familia, care să bucure şi să atragă cât mai mulţi oameni. Nu putem să ne batem cu formatele de tip talent show, unde apar oameni de pe stradă care se expun public.

Acela e un alt gen, o altă formulă, faţă de care eu am multe rezerve, pentru că am trecut prin zona Cântării României şi nu vreau s-o mai văd reambalată în nici un fel; dar sunt conştient că, la ora asta, divertismentul de televiziune trece printr-o transformare majoră şi printr-o criză, în acelaşi timp.

Mai citeşti? Ce citeşti?

Citesc ficţiune, recent am citit un pic de politică… Am citit şi pe Kindle, dar acum citesc pe iPad mini. Citesc şi de pe hârtie – are, totuşi parfumul ei. Dar mă înţeleg foarte bine cu iPadul. Am citit o carte foarte interesantă, „Manualul dictatorului [Bruce Bueno de Mesquita, Alastair Smith, editura Polirom, n. red.], o carte excepţională, pe care o recomand. Ne arată atât de frumos care este mecanismul puterii politice, aşa de frumos se desface în faţa ochilor tăi – ca o carte.

De ce politica este cum este, de ce este atât de mizerabilă, care e rostul corupţiei, de ce se minte cum se minte, de ce se fac promisiunile care se fac – că nu-i nimic întâmplător. Nu e doar o ficţiune, nu e doar un

divertisment, e o carte cu o foarte bună aplicare a unor lucruri pe care înainte doar le intuiam, nu mi le definisem exact. Şi se aplică perfect pe realitatea românească. Râdeai pe scenă şi te chinuiai să te abţii. Acum observ că te-ai relaxat: dacă e de râs, râzi.

Eu sunt darnic cu râsul, mie îmi place să râd la glumele bune. M-am considerat întotdeauna mai mult un spectator decât un actor pe scenă. Eu nu sunt actor şi nici nu vreau să fiu. E o meserie foarte diferită şi foarte complicată. Ce fac eu este mai mult o mediere între public şi personaje. Şi de asta-mi permit să râd odată cu publicul.

…deşi ştii textul, ştii ce urmează.

Dacă ştiu ce urmează, ceea ce mă face să râd este modul în care este spus şi făcut, modul în care e ambalat.

Cum te ajută umorul în viaţa de toate zilele? În situaţii dificile, râsul te ajută?

În viaţa mea normală, sunt om sobru.Mă ajută umorul, dar nu râd prosteşte. Dacă nu e cazul, nu pot să râd.

Vlad îşi poate permite să glumească…?

Da, da, da… Avem o relaţie corectă, bună.

Moşteneşte verva asta, predispoziţia pentru umor?

Nu are nici o legătură cu partea artistică. E student la chimie, e foarte preocupat de materia asta complicată, e cu fotbalul… chestii foarte bărbăteşti. Nu pe scenă, nu cu reflectoare, nu cu microfon… nu-i place să se expună.

Cum se poate găsi un echilibrul între a-i insufla copilului nişte valori morale şi a-l învăţa să se descurce în viaţă?

Până la un punct, e treaba părinţilor. Ce vede copilul pe-acolo, prin casă, e foarte important. Dar contează şi cum e el construit de la mama natură, şi ce i-a dat lui destinul. Pentru că există copii excepţionali care trăiesc în medii viciate şi copii care trăiesc în medii excepţionale şi sunt total viciaţi. Eu cred că există un procent esenţial care ţine de destin, de hazard… de chestii de-astea.

Autor: Mihaela Serea

Cum au apărut Monica Gabor și Irina Columbeanu împreună după o lungă absență: „Cea mai mândră mamă'. Ce succes a bifat tânăra în America

Citește și următorul articol:

Obezitatea este trecută în gene?