Sportul care îți prelungește viața cu 10 ani. Ce trebuie să faci dacă îți dorești să trăiești mai mult?

Sportul care îți prelungește viața cu 10 ani

Mișcarea este foarte importantă în adoptarea unui stil de viață sănătos, însă pentru cei care își doresc să trăiască mai mult, cercetătorii recomandă practicarea unui anumit sport, studiile  arătând că acesta are capacitatea de a prelungi viața chiar și cu 10 ani.

Alimentația echilibrată și exercițiile fizice sunt esențiale pentru ca organismul să funcționeze normal și pentru a ține afecțiunile grave la distanță. Deși orice tip de mișcare are nenumărate beneficii asupra corpului, un studiu realizat de cercetători a arătat că există un sport care îi poate ajuta pe oameni să trăiască mai mult.

Sportul care îți prelungește viața cu 10 ani

Sportul care poate prelungi viața cu 10 ani este tenisul. Cercetătorii au descoperit că cei care practică acest sport au mai multe șanse să își mențină vitalitatea și să țină la distanță bolile cronice. Pe lângă faptul că duce la o creștere a ritmului cardiac, lucru foarte important pentru sănătate, această activitate îi ajută pe oameni să socializeze cu cei din jur. Astfel, cercetătorii atrag atenția că sporturile care pun accentul pe interacțiunea cu cei din jur sunt un secret al longevității. Studiul a analizat obiceiurile a 8.577 de persoane și a început în anul 1975, potrivit dailymail.co.uk. Oamenii de știință au descoperit că cei care nu fac sport își pot pierde viața de la o vârstă fragedă, comparativ cu cei care au o viață activă și practică diferite sporturi.

“Din alte cercetări știm că sprijinul social duce la eliminarea stresului. Deci, a fi cu alte persoane, jucând și interacționând cu ele, așa cum se întâmplă în cazul sporturilor care necesită un partener sau o echipă, probabil are efecte psihologice și fiziologice unice. Creșterea ritmului cardiac este importantă, dar se pare că legătura cu alți oameni are un rol esențial.”, a spus autorul studiului, James O’Keefe, potrivit  dailymail.co.uk.

Specialiștii spun că jucătorii de tenis pot trăi în medie cu 9,7 ani mai mult decât cei care nu practică această activitate, în timp ce persoanele care joacă badminton își pot prelungi viața cu 6,2 ani, iar fotbaliștii cu aproximativ 5 ani. Sporturile individuale au și ele beneficii pentru sănătate, însă când vine vorba despre longevitate, acestea nu se află în top. Bicicliștii trăiesc în medie cu 3,7 ani mai mult, înotătorii cu 3,4 ani și cei care obișnuiesc să alerge cu doar 3,2 ani.

Bianca Hriscu

Foto: 123rf.com

Citește și:

Care este cea mai periculoasă operație estetică?

Ce este grăsimea viscerală și de ce îți poate provoca probleme de sănătate?

O nouă bacterie rezistentă la antibiotice a fost descoperită în spitale. Cum îi afectează pe pacienți?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse