Sighișoara – orașul muzeu. Cele mai frumoase obiective turistice
Un ansamblu de arhitectură medievală unic în România și, totodată, cea mai frumoasă cetate locuită din Europa, Sighișoara îți oferă șansa rară a unei întoarceri în timp…
VEZI FOTOPOZA (1 / 6)Sighișoara uimește prin peisajul și prin liniștea care amintesc de alte veacuri. În documente, localitatea a fost menționată pentru prima dată la 1280, sub numele de Castrum Sex' (Cetatea cu numărul șase). Aceasta s-a păstrat în mare parte intactă, numărându-se printre puținele așezări de acest fel din Europa unde casele medievale sunt locuite și în prezent.
Cadrul natural unic și abundența detaliilor desfată privirile și sufletul călătorilor de pretutindeni, stârnind astfel setea de a cunoaște mai mult… Pe malurile Târnavei Mici, o biserică de un alb imaculat îți atrage privirile. Traversând râul, ajungi la poalele culmii pe care a fost ridicată cetatea. Străbați străzi pavate, urci trepte de piatră și treci pe sub arcade pentru a ajunge în interiorul cetății, în Piata Muzeului. Aici, într-un decor medieval își duc existența oamenii moderni ai secolului XXI. Cetatea Sighișoarei a fost un puternic centru meșteșugăresc. Deși în anul 1676 o mare parte din ea a fost distrusă de un incendiu, ceea ce s-a păstrat până astăzi este impresionant.
Prima oprire este Turnul cu Ceas – simbolul orașului
Inițial un turn de poartă cu două niveluri, în actuala sa formă măsoară 64 m înălțime și este o construcție cu ziduri masive, cu patru etaje și un balcon. Acoperișul în stil baroc a fost realizat în anul 1677, iar cele patru turnuri simbolizează autonomia juridică a orașului în Evul Mediu. Se spune că în bila aurită din vârf se află un exemplar din Cronica Turnului cu Ceas. Până în 1556, primul etaj al turnului a adăpostit sediul Primăriei. Astăzi, aici se află muzeul orașului – mici cămăruțe de expoziție. Cu fiecare etaj pe care îl urci pe scara de lemn îngustă, în spirală, descoperi noi obiecte medievale, începând de la ceramică și până la metal, unelte folosite în gospodărie, arme și armuri, ba chiar și macheta orașului.
Mecanismul ceasului – încă în stare de funcționare – este vizibil printr-o fereastră imensă. Dacă ai răbdare și puțin noroc, poți să prinzi și defilarea figurinelor ceasului.
Din balcon se deschide o priveliște deosebită asupra cetății și zonei care o înconjoară. Pe marginea balconului sunt puse plăcuțe de tablă ce indică direcția unor destinații îndepărtate: Rusia, Suedia, Franța, Germania, Italia, Spania.
Pe ambele fațade ale turnului există câte un uriaș cadran de ceas (2,40 m diametru) și nișe cu figurine: jos, în stânga, este Pacea, cu trompeta și ramuri de măslin; în dreapta, este Toboșarul, care bate sferturile, jumătățile și orele într-o tobă de bronz; la mijloc – cele două mari statui feminine, cu rochii albastre, reprezentând Dreptatea (cu balanța) și Justiția (cu spada); la același nivel se află încă două figurine mici (îngerașii), Ziua și Noaptea, care marcau, de fapt, ziua de lucru a meseriașilor din cetate.
În nișa dinspre Orașul de Jos (locuitorii din afara cetății), se află o instalație rotativă, pe care sunt fixate șapte figurine din lemn, reprezentând cele șapte zile ale săptămânii, cu vestimentația și atributele unor divinități aflate în panteonul greco-roman. În fiecare noapte, la ora 12, instalația cu figurine este rotită în așa fel, încât la fereastră apare figurina specifică zilei care începe. În cazul în care nu ți-ai propus să petreci o săptămână întreagă în oraș, poți admira figurinele celorlalte zile prin geamul de la mecanismele ceasului. Prima atestare documentară a ceasului și figurinelor datează din anul 1684. În fiecare an cu ocazia Festivalului de Artă Medievală, străzile sunt pline de oameni îmbrăcați în haine de epocă. La fiecare colț de stradă se aude muzică medievală, interpretată de menestreli. În principalele piețe sunt ridicate scene, pe care se joacă piese de teatru ce redau atmosfera epocii medievale. În timpul Festivalului, în cetate vei găsi numeroase locuri de unde să cumperi suveniruri.
NU TREBUIE SĂ RATEZI ÎN SIGHIȘOARA!
Biserica Mănăstirii din Sighișoara a fost construită în 1298 și este închinată Sfintei Fecioare Maria. În interior se păstrează un frumos altar baroc, realizat în 1680, precum și 35 de covoare orientale vechi, de mici dimensiuni. Interesantă este o cristelniță de bronz, datată 1440.
Casa Vlad Dracul' este cea mai veche construcție civilă de piatră din cetate, judecând după bolta semicilindrică din piatră de râu. Azi, adăpostește un restaurant cu specific țărănesc.
În fața Bisericii Mănăstirii se află Casa Venețiană, o clădire din secolul al XVI-lea, interesantă datorită ancadramentelor de piatră ale ferestrelor, care imită goticul venețian.
Casa cu cerb este cea mai spectaculoasă clădire din cetate – are tavane casetate și săli din secolul al XVIII-lea în întregime pictate.
Piața Centrală – în trecut, a fost piața comercială și locul de judecată a proceselor. Aici era stâlpul infamiei', o coloană de piatră cu inele de fier.
Turnul Lăcătușilor și Biserica Franciscană sunt situate lângă zidurile de apărare ale cetății. Turnul Cizmarilor se află în extremitatea nord-estică a Dealului Cetății și este o construcție târzie (1521), barocă.
Pe strada Zidul Cetății se află Turnul Croitorilor, cu o intrare formată din două ganguri boltite. Pentru a ajunge în partea de sus a cetății, trebuie să urci cele 175 de trepte din lemn, trecând pe sub un tunel'.
Biserica din Deal este închinată Sf. Nicolae și a fost menționată documentar încă din 1345. Este pictată integral în interior și parțial în exterior.
În Piața Rățuștelor poți să admiri Turnul Tăbăcarilor, Turnul Cositorarilor și Galeria Pușcașilor.
Dacă vrei să îţi programezi din timp o călătorie sau o activitate, iata si ce zile libere sunt in 2024!