Semnele care îți arată că pielea are nevoie de un control dermatologic la finalul verii! Ce trebuie să faci după expunerea la soare
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/08/control-dermatologic.jpg)
Vacanța de vară vine nu doar cu relaxare, ci și cu o serie de provocări pentru sănătatea pielii noastre, astfel că un control dermatologic este important în această perioadă.
„Expunerea prelungită sau neprotejată la soare poate determina apariția arsurilor solare. Semnalele clare de alarmă pe care pielea ni le dă sunt roșeața intensă, senzația de căldură, usturimea sau chiar descuamare', explică Dr. Ana Mihaela Grigorescu, medic specialist dermatolog Dr Leventer Centre.
Atunci când soarele a avut un impact semnificativ asupra pielii noastre, un control dermatologic devine obligatoriu. Acest pas nu doar că poate identifica eventualele probleme, precum leziuni suspecte sau arsuri solare, dar ne și ajută să primim sfaturi personalizate pentru îngrijirea pielii noastre. 'În situația în care controlul dermatologic relevă arsuri solare sau alte afecțiuni ale pielii, alegerea tratamentului adecvat este fundamentală. Ignorarea semnelor pielii sau aplicarea unor tratamente nepotrivite problemei sau tipului de ten pot agrava situația. În cazuri mai grave, dermatologul poate prescrie produse calmante sau creme.
Pentru tratarea pielii după expunerea la soare, dermatologul poate recomanda tratamente personalizate:
- Hidratare intensivă: Utilizarea cremelor hidratante ce conțin acid hialuronic, glicerină și ceramide poate ajuta la menținerea nivelului optim de hidratare al pielii.
- Produse calmante: Cremele sau loțiunile cu aloe vera, extract de castravete sau alantoină pot calma pielea iritată și roșie după expunerea la soare.
- Măști hidratante: Măștile faciale hidratante cu ingrediente precum acid hialuronic, miere sau extracte naturale pot oferi o hidratare suplimentară și regenerare pielii.
- Seruri cu vitamine: Serurile bogate în vitamine precum vitamina C și E pot ajuta la revitalizarea pielii și la prevenirea efectelor negative ale expunerii la soare.
- Evitarea produselor iritante: În perioada de recuperare după expunerea la soare, este recomandat să evităm produsele cosmetice cu ingrediente iritante sau parfumuri puternice.
O arsură solară în copilărie poate dubla riscul de cancer la piele
Deshidratarea pielii nu este însă singurul pericol – medicul dermatolog atrage atenția asupra gravității arsurilor solare, dincolo de disconfortul imediat pe care îl cauzează. Conform studiilor, o arsură solară în copilărie poate dubla riscul de cancer de piele în viața adultă.
'Îngrijorător este faptul că tinerii par să subestimeze această problemă, considerându-se invulnerabili, însă cazurile de melanom la vârste de doar 14 sau 15 ani demonstrează contrariul. Statisticile arată că unul din trei cancere diagnosticate global este cancer de piele, iar incidența sa se preconizează că va crește cu aproximativ 50% până în 2040. Expunerea neprotejată la soare de-a lungul vieții fiind cauza principală – doar 5 arsuri solare în copilărie cresc riscul de cancer cutanat cu 75%. Astfel, screening-ul pileii efectuat de către un medic dermatolog este important să fie efectuat 1x/an sau la orice modificare pe care o observam la nivelul pielii pentru prevenirea complicațiilor și tratarea diferitelor probleme cutanate din timp', accentuează medicul dermatolog.

A apărut ediția de august a revistei Avantaje
Am creat un număr special pentru toți cei care adoră să citească pe sezlong, la plajă, să răsfoiască o revistă cu informații de calitate dimineața la cafea sau să descopere cu satisfacție, ultimele cercetări medicale, sfaturi bazate pe zeci de studii ale specialiștilor nutriționiști, psihoterapeuți, traineri și beauty experts.
DOSAR SPECIAL – Istoria costumului de baie pentru femei este fascinantă și reflectă schimbările culturale, sociale și de modă de-a lungul timpului.
INTERVIURI
– Zeruya Shalev este una dintre cele mai cunoscute scriitoare israeliene, romanele ei fiind traduse în peste 27 de limbi. Un om care se apropie de cuvinte ca de un miracol a început prin a scrie poezie și abia apoi s-a îndreptat către proză. Cred că frazele ei delicate, ilustrând adesea momente de introspecție, încă păstrează suflul versurilor, printr-o aplecare spre metaforă, spre cuvintele care se așază unul lângă altul ca într-un șirag fragil. Excepție nu face nici romanul „Destin’ (Humanitas Fiction, 2023), cea mai recentă carte a autoarei.
– Cu 13 cărți la activ, Corina Ozon nu este doar o scriitoare prolifică, ci și una foarte versatilă, căreia-i place să surprindă, indiferent de genul pe care-l abordează. Publicat recent la editura Trei, romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește’ e considerat de scriitorul Liviu Surugiu „un roman-fenomen, cum nu s-a mai scris’ la noi, comparat cu celebrul serial „Dosarele X’ și este o poveste care îmbină cu succes suspansul, misterul și iubirea.
SĂNĂTATE
– „Peste 90% dintre cancerele de col uterin sunt determinate de o infecție cu o tulpină HPV de risc înalt’
– Obsesiile alimentare: este o linie foarte fină între a fi preocupată să mănânci sănătos și a face din asta o fixație. Cum știi când ai depășit granița?
Află mai multe din ediția print Avantaje august: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1b10f645f493a2e152601e79b2e1b9f4.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/froo-panini.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/mirabela-gradinaru-primire-oficiala-michal-si-isaac-herzog-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-mirabela-gradinaru-ambasada-sua-2.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaborare-ringier-euronews.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/kv1.jpg)