Se crede că Eminescu ar fi avut un fiu

Eminescu 2

Versurile poetului Mihai Eminescu sunt pe buzele românilor din întreaga lume, dar puţini ştiu faptul că acesta ar fi avut un fiu.

Conform doxologia.ro, un cunoscut cercetător al vieţii şi operei lui Eminescu, Augustin Z. N. Pop, a relatat despre acest aspect în cartea intitulată Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu'.

Fiul lui Eminescu

Se spune că la 27 de ani, marele scriitor ar fi trăit o poveste de dragoste cu o fată de pe meleagurile natale. Băiatul lui Eminescu se crede că a venit pe lume la data de 19 iunie 1877.

Potrivit aceleiaşi surse, mama copilului nu ar fi vrut să îl ia de soţ pe Mihai. Astfel, tânăra femeie s-a măritat cu Ion Lăzăreanu. Acesta lucra ca paznic la domeniile tatălui lui Eminescu. După naştere, fiul a luat numele de căsătorie al mamei sale, Lăzăreanu.

Băiatul a fost botezat chiar de sora poetului, Harieta. Deşi prenumele de la botez a fost Mihai, în acte el a apărut cu prenumele de Ilie.

De abia în 1927 situaţia prenumelui a fost reglementată în instanţă, în urma unui proces când Ilie Lăzăreanu a cerut să îi fie recunoscut numele real. În urma procesului, tribunalul a aprobat doar schimbarea prenumelui din Ilie în Mihai. Numele de familie însă a rămas acelaşi, Lăzăreanu.

Citeşte şi Eminescu va fi omagiat pe 15 ianuarie la Bucureşti

Sursa foto: libertatea.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Diverse