S-a născut în Franţa, dar concurează pentru România la Sochi
Datorită mamei are dublă cetăţenie (română şi franceză), a fost campioană de schi a Franţei la juniori, dar a ales să concureze sub drapelul ţării noastre. Povestea unei mame singure şi a unei schioare din Franţa, cu sufletul în România.
Dana Rucsandra Ciubotaru a plecat în 1991, dintr-un Bucureşti abia scăpat de oroarea comunismului, să studieze matematica în Franţa, la Universitatea din Limoges, unde a decis apoi să rămână şi i-a chemat pe toţi ai ei. S-a îndrăgostit acolo, s-a căsătorit devenind Dana Caill şi a visat o familie care să iubească deopotrivă România şi Franţa, dar soarta a decis altfel.
Doi ani mai târziu, rămasă singură după un divorţ rece şi urât, cu două fete de-o şchioapă de îngrijit, Dana n-a dat însă, un pas înapoi deşi s-a văzut nevoită să-şi redeseneze drumul vieţii. Dana, o femeie dedicată sportului, căci în ţară a practicat karate şi schi. s-a mutat cu cele două micuţe, Ania şi Andra, în sudul Franţei, la Perpignan, aproape de Pirineii Occidentali, unde a găsit un post de profesoară de matematică şi, rămasă cu sufletul în România, le-a vorbit fetelor în limba română de cum au deschis ochii şi le-a adus, an de an, în ţară, să cunoască locurile unde copilărise ea, să înţeleagă sufletul românesc şi să iubească româneşte.
Căsnicia a fost un episod tare dureros pentru mine, dar mai ales pentru ele. de teamă să nu mă întorc cu ele în ţară, tatăl lor s-a opus ca fetele să aibe paşaport românesc, dar de fapt mi-am dat seama că se opunea la tot ceea ce însemna România: nu mai era de acord să mai vină părinţii la mine, nici să le mai vorbesc copiilor în româneşte şi a devenit violent, foarte violent. Când eu şi soţul meu ne-am separat Andra avea doar patru luni şi Ania un an şi jumătate', povesteşte Dana.
Ania şi sora ei au prins gustul schiului din excursiile făcute de mama lor cu clasa unde era profesoară, la 70 kilometri de statiunile de schi din Pirinei, la Font Romeu, pe drumul spre Andorra, la 2.500 de metri altitudine. Am cerut un post de profesor la munte, la liceul din Font Romeu pentru a putea fi mai aproape de partii iar fetele au inceput schiul de performanta in club la varsta de opt si respectiv nouă ani, destul de tarziu faţă de cei care traiau acolo si care erau legitimati de la trei ani.
Au progresat însă rapid, şi în doi ani Ania a devenit campioana Pirineilor, titlu ce îi dădea dreptul să participe la campionatul Franţei'. Ania intrase deja în vederile oficialilor schiului francez. Rezultatele bune i-au dat dreptul de-a se antrena în Alpi, la baza de la Val-d’Isere, unde există un liceu sportive şi unde antrenamentele se desfăşoară tot timpul anului dar unde taxele sunt destul de mari, de peste 7.000 de euro pe an.
Aveau un program extrem de încărcat: schi tot sezonul de iarna, doar două zile de vacanta 25 decembrie şi 1 ianuarie şi antrenamente vara pe ghetar in Alpi, la Tignes (regiunea unde locuim in prezent) iar in restul anului pregatire fizica serioasă: coborâre pe pârtie, mers cu bicicleta pe munte, alergări pe poteci, mers cu rolele pe şosea şi pe lângă toate astea – hochei, căci schiorul este un atlet complet, el trebuie să aibă abilitate în mişcări şi aceasta se dezvoltă şi prin alte sporturi.
Tatăl lor nefiind de acord ca ele să facă schi şi nici să faca efortul de a veni să le vada în Pirinei, a încetat să le mai dea semne de viaţă şi încetul cu încetul s-a îndepărtat de noi. În toţi aceşti ani eu am încercat din răsputeri să le fac acte româneşti dar nu am reuşit defel, fiindcă fără acordul tatalui nu puteam face paşaport românesc. De acum însă, visul Aniei devenise schiul în secţiile de performanţă ale echipei Franţei din Alpi'.
A urmat selecţia pentru polul francez, un program special de şcolarizare şi pregătire pentru primii zece schiori ai Franţei, de 14 ani, aleşi din cel puţin 1.000, câţi participă şi unde, la probe ca slalom uriaş, super-uriaş, sau super-combinat Ania fost între primii cinci concurenţi.
Ea a câştigat astfel un loc în liceul de schi din Bourg St. Maurice unde elevii învaţă carte doar în timpul verii, antrenamentele la schi fiind iarna astfel că cea mai mare parte a cheltuielilor de şcolarizare nu mai sunt plătite de părinţi, copiii fiind susţinuţi de statul francez.
Eu nu am putut pleca, postul meu era încă în Pirinei şi, la numai 13 ani Ania a luat singurică drumul Alpilor, la 600 kilometri de casa ei, de mama si sora ei, intr-o familie care a acceptata să o găzduiască pentru un an. Eram fericită pentru Ania dar tristă să văd cât de mult a afectat-o pe Andra plecarea sorei ei mai mari căci ele sunt ca două gemene. Ne duceam în fiecare weekend sa o vedem deşi ne era tare greu. Am încercat să-l contactez pe tatăl lor care locuieşte la Lyon , la numai două ore de Ania, faţă de mine care eram la şase, dar nu s-a deplasat. O altă dezamagire pentru ea.
După un an de despărţire de sora ei, Andra a luat hotărârea să ceară şi ea acceptul în secţia de schi din Alpi, căci rezultatele îi permiteau acest, astfel că am închiriat o mică garsonieră alături de liceu pentru Ania şi Andra, ele rămânând practic să se gospodărească singure în timpul săptămânii, iar eu să continui naveta de weekend, cu ochii în lacrimi ştiindu-le singure la numai 13 şi 14 ani.
A fost greu pentru ele, dar măcar erau împreună. Am apelat din nou la tatal lor care nu era departe, să mergem cîte un weekend fiecare. Nu numai că nu a vrut dar le-a impus, aşa cum scria în documentul de divorţ, să facă ele drumul până la el, la fiecare două săptămâni, lucru imposibil căci un sportiv de performanţă în schi alpin nu i se permite să plece weekendurile, mai ales iarna.
Fără să mai văd altă soluţie, am renunţat definitiv la postul din Pirinei, am cerut un an concediu fără plată pentru a ma putea muta definitiv în Alpi, să fiu alături de ele şi în acelaşi timp am făcut şi ceea ce trebuia să am curajul să fac de mulţi ani: o cerere de redeschidere a procesului pentru a stabili toate acestea şi a-l obliga să îşi dea acordul pentru obţinerea paşaportului românesc. Iar atunci cînd, după 15 ani, m-am dus cu ele la ambasada României din Lyon pentru ridicarea paşapoartelor româneşti, eram atât de emoţionată şi fericită, de parcă le-aş fi născut pentru a doua oară'.
Tot atunci, poveşteşte Dana, şi-a spus: ce ar fi ca Ania să concureze pentru România ?', deşi făcea parte în Franţa din cele mai bune zece schioare naţionale, era înscrisă la ministerul sporturilor ca fiind sportivă de performanţă lar secţia de schi de elită de la liceu este destinată exclusiv francezilor.
În principiu când se face o schimbare de ţară sportivul îşi pierde punctajul obţinut până atunci , dar în cazul Aniei federaţia franceză de schi a dat acceptul păstrării punctelor şi a transferului , ba mai mult a acceptat ca Ania să rămână şcolarizată (chiar dacă reprezinta România) în structurile naţionale de schi', mai explică mama Aniei.
La cei 17 ani ai săi, aceasta este deja o sportivă cu renume în schiul alpin, câştigând campionatul Franţei, în 2011, la categoria ei de vârstă iar, un an mai tîrziu, ocupând primul loc la juniori la super-G.
Pentru vârsta ei, după toate aceste rezultate, este clasată pe locul şase în competiţiile juniorilor din campionatul internaţional, având 60 de puncte.
Trebuie spus că în schi eşti junior până la vârsta de 21 de ani, conform regulamentului acestui sport şi cu cât ai mai puţine puncte, cu atât eşti mai valoros.
Sportivii care au sub 100 de puncte, adunate după diverse concursuri naţionale şi internaţionale, sunt consideraţi de excepţie şi sunt în mod automat calificaţi la competiţii de prestigiu, precum olimpiadele de iarnă.
La fel, şi Ania Caill, o sportivă care mai are inca trei ani de juniorat, dar concureaza deja cu senioarele şi a ajuns în primele 200 schioare ale lumii la coborâre, a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice din 2014 şi se poate urca în avionul de Soci al delegaţiei României şi pentru probele de super-G şi combinată.
Aceasta schimbare îmi dă aripi, un nou elan şi am trăit in direct la FOTE, cînd am concurat, senzaţia fabuloasă de a simţi că ai un spate o naţiune care crede si spera in tine şi care este în plus ţara mamei tale. Da, m-am simţit excelent în România, da sunt mândră ca schiez şi reprezint România , da sunt fericită ca punctajul meu actual făcut în Franta îmi oferă deja calificarea la Olimpiada de Iarnă sub drapelul României', spune şi Ania Caill schioarea din Franţa care luptă pentru România şi care visează să devină pilot în aviaţia civilă.
Autor: Adrian Câlţan
Vezi şi mâncăruri savuroase pe care să le încerci când ești în Franța!
Vezi şi 14 iulie – Ziua Franței – 20 de lucruri pe care să le știi despre Hexagon!