Conform unui comunicat emis de Institutul Național de Statistică, numărul născuților vii a fost mai mic cu 1733 în luna mai 2018 față de aceeași lună din 2017, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 450 mai mare față de luna mai 2017.
Sporul natural a fost negativ atât în luna mai 2018, (‐5623 persoane), cât şi în luna mai 2017 (-3440 persoane).
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 12 mai mare în luna mai 2018, decât cel înregistrat în luna mai 2017.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna mai 2018, cu 170 mai puţine decât în aceeaşi lună din anul precedent.
În 2016 populația rezidentă de pe teritoriul României era de 19,71 milioane locuitori. Conform INS, se poate face un scenariu-grafic cu evoluția populației României pentru anul 2060. Astfel, în varianta optimistă numărul locuitorilor în anul 2060 va fi 16,3 milioane locuitori, iar în varianta pesimistă de 12,5 milioane locuitori.
Foto: 123rf
Sursa INS
Citește și:
Avem și noi Atlantida noastră. Sub Dunăre… La Păcuiul lui Soare
Prințesa care a dat un alt sens frumuseții. Fotografiile cu ea au făcut înconjurul lumii
Cum arăta, de fapt, Cleopatra?