Reguli ciudate din Familia Regală Britanică. Care te surprinde cel mai tare?

 

Așa cum deja știți până acum, membrii Familiei Regale urmează reguli stricte. Cum altfel s-ar putea distinge de noi restul?! Iată cele mai bizare 10 tradiții și reguli ale Casei Regale Britanice.

Reguli ciudate din Familia Regală Britanică. Care te surprinde cel mai tare?

Dacă Regina se ridică, toată lumea se ridică!

Toți cei aflați în prezența Reginei trebuie să se ridice când suverana stă în picioare, dar și când intră sau părăsește o încăpere.

Trebuie, totodată, să termini de mâncat atunci când o face ea, nu mai târziu.

Regina întotdeauna poartă culori vii și intense

Ai putea crede, și te-ai înșela, că Regina pur și simplu iubește culorile aprinse. De fapt, monarhii trebuie să poarte culori puternice pentru a fi ușor de recunoscut și distins în mulțime.

Semnalele Reginei prin intermediul poșetei

Regina are propriile metode de a comunica. Istoricul Hugo Vickers a dezvăluit publicației People că Regina transmite mesaje secrete prin simplele sale gesturi.

Aparent, când vrea să încheie cina, suverana își așează poșeta pe masă. Dacă, în timpul unei conversații, își trece poșeta dintr-o mână în alta, Regina vrea ca discuția să se încheie.

Membrii Familiei Regale poartă mereu o ținută neagră în bagaj

Oricât de morbid ar putea părea, membrii Familiei Regale poartă întodeauna în bagaj o ținută neagră.

Asta în cazul în care, dintr-o nefericită întâmplare, unul dintre membrii familiei moare. Regula se aplică ori de câte ori un membru al familiei se află într-o altă țară.

Astfel, odată revenit în Marea Britanie, membrul va fi adecvat îmbrăcat pentru înmormântare.

Membrii Familiei Regale au un truc pentru a se asigura că nu au parte de vreo gafă vestimentară în public

Rareori s-a întâmplat ca un membru al Familiei Regale să fie „victima” unei gafe vestimentare.

În afara unei întregi echipe care le alege membrilor ținutele, coafurile sau machiajul, aceștia mai au un secret.

Couturierul Reginei Elisabeta a II-a, Stewart Parvin, a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, pentru Mail Online, că greutăți sunt cusute în rochiile monarhilor pentru a preveni un accident nefericit.

Buchetele de mireasă trebuie să conțină mirt

Tradiția regală ce datează din vremea Prințesei Victoria le impune mireselor din Familia Regală să aibă cel puțin un fir de mirt în buchetul lor de mireasă.

Florile de mirt simbolizează speranță și iubire, motiv pentru care toate miresele Familiei Regale, de la Prințesa Diana la Meghan Markle, au respectat această tradiție de-a lungul trecerii anilor.

Oja colorată este interzisă!

Potrivit Vanity Fair, membrelor Familiei Regale nu le este permis să poarte ojă colorată. Atât Kate Middleton, cât și Meghan Markle optează cel mai adesea pentru lac de unghii incolor sau nuanțe transparente de nude, alb sau roz.

Kate Middleton are un instrument secret de etichetă

Cel mai adesea, în public, Ducesa de Cambridge este surprinsă purtând un clutch după ea.

Folosit poate și pentru a depozita și transporta diverse obiecte, clutchul este de asemenea un instrument de etichetă.

Ducesa îl ține adesea cu ambele mâini pentru a evita să dea mână cu anumite persoane.

Restricții alimentare regale

În bucătăria Familiei Regale există doi mari NU: crustaceele și usturoiul.

Crustaceele nu sunt permise deoarece sunt privite drept alimente ce pot cu ușurință cauza reacții alergice sau toxiinfecții alimentare.

Regina nu este nici fană a usturoiului, de aceea ingredientul nu face parte din niciunul dintre preparatele gătite la Palatul Buckingham.

În urmă cu ceva timp, cheful Darren McGrady declara, potrivit Express: „Nu puteam servi nimic cu usturoi sau cu prea multă ceapă.

Nu puteam servi nici carne în sânge, Regina preferând carnea bine gătită”.

Monopoly le este interzis!

O altă regulă, care este, probabil, mai mult o cerință decât o regulă bătută-n cuie, interzice Monopoly.

Prințului Andrew, unul dintre fiii Reginei Elisabeta a II-a, i s-a arătat un set Monopoly la un eveniment regal, acesta afirmând: „Nu avem voie să jucăm Monopoly acasă. Devine mult prea vicios”.

Foto: Hepta.ro

Sursă: https://evoke.ie ; www.express.co.uk

Citește și: 

Cât au costat ținutele lui Meghan Markle din turneul regal din Africa de Sud?

Kate Middleton a plâns chiar în ziua nunții cu prințul William! Ce detaliu a reușit să o întristeze?

Ce semnificație are colierul pe care Meghan Markle l-a purtat la gât în timpul turneului din Africa?

James Middleton, fratele ducesei de Cambridge, s-a logodit cu iubita lui Alizee Thenevet! Cu ce se ocupă tânăra născută în Franța?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Video