Prin Bucurestiul de altadata – Curtea Veche

Prin Bucurestiul de altadata – Curtea Veche

O zona extrem de pitoreasca si plina de farmec! Oare ce bucurestean care se respecta cat de cat nu o stie macar din treacat?! Articolul nostru este dedicat celor care vor sa afle, pas cu pas, istoria acestor locuri.

Biserica Buna-Vestire, construita in secolul al XVI-lea
Curtea Veche dupa restaurarea din anii ’70

La inceput de tot…
Prima atestare documentara a Bucurestiului dateaza din 1459, sase ani dupa caderea Constantinopolului, trei ani dupa asediul Belgradului si doi ani dupa urcarea lui Stefan cel Mare pe tronul Moldovei.

Deja la inceputul secolului, in Tara Romaneasca, Mircea cel Batran, care isi avea capitala la Targoviste, a recladit cetatea numita Dambovita (dupa raul pe malurile caruia se ridica) si a rebotezat-o "cetatea Bucurestiului", folosind-o drept baza militara, de unde putea ajunge repede la cetatile sale de pe Dunare, ca sa dea piept cu ostile otomane.

Vlad Tepes, de trei ori domn al Tarii Romanesti si posesor al unor intinse mosii in zona Bucurestiului, a extins cetatea, cu scopul principal de a-l ajuta pe Stefan cel Mare in lupta contra turcilor.

Cetatea a atras negustori si mestesugari. Principala artera comerciala se numea Ulita Mare, fiind strada care din 1589 s-a numit Lipscani, datorita legaturii dintre ea si negustorii care aduceau marfuri de la Leipzig (Lipsca).

Cele mai vechi artere ale orasului (despre care se stie ca existau in acele timpuri) sunt Podul Ulitei Mari (astazi, strada Iuliu Maniu), care ducea drept la cetate, si Podul Targului de Afara, azi – Calea Mosilor, care ducea spre nord-est, pana la Obor, un loc unde pana nu demult, mai exista un targ de animale.

Prima delimitare cunoscuta a orasului dateaza din vremea domniei lui Mircea Ciobanul (1545-1554, 1556-1559), cel care a construit, de asemenea, un palat domnesc, Curtea Veche – cum avea sa fie denumit mult mai tarziu, dupa ce principii fanarioti s-au mutat la Curtea Noua din Dealul Spirii (1776).

Curtea Veche, care a inlocuit vechea cetate a lui Mircea cel Batran, se intindea pe o suprafata dreptunghiulara, marginita la sud de vechea albie a Dambovitei (la sudul strazii Franceze de astazi), la vest si la nord de actualele strazi Selari si Gabroveni, iar spre est se intindea pana spre strada Sepcari.

Sapaturile arheologice au demonstrat ca zona a fost locuita inca din timpuri stravechi: s-au descoperit aici vase geto-dacice, monede romane, fragmente de fier, zgura si minereu din secolele X-XI.

Curtea includea resedinta voievodala, cancelaria, corpul de garda, grajdurile, un pavilion de distractii, gradina si biserica – singura cladire care a supravietuit, cu exceptia pivnitei boltite a palatului, scoasa la iveala de sapaturile arheologice.

Intregul complex era imprejmuit pe trei laturi de ziduri inalte si protejat de rau pe a patra latura.

Noua curte domneasca atragea negustori si mestesugari, asa ca, in decursul celei de-a doua jumatati a secolului al XVIII-lea populatia Bucurestiului s-a ridicat la zece mii de oameni, iar numarul ghildelor (asociatii de negustori, pe bresle) la patruzeci.

Datorita Curtii s-a intensificat si circulatia oamenilor si a marfurilor, ceea ce a dus la construirea unei retele de drumuri radiale, toate ducand la resedinta domneasca.

In acelasi timp, constructiile ridicate de negustori si mestesugari (pravalii, ateliere, cartiere de locuit) s-au inghesuit in jurul Curtii, de-a lungul unor strazi inguste, care au imprumutat numele meseriilor practicate de ei: blanari, covaci (fierari), cavafi (cizmari), sepcari, selari (cei care confectionau si vindeau sei) – toate, nume de strazi care s-au pastrat pana in ziua de azi in zona Curtii Vechi.

Curtea Veche avea o suprafata mult mai mare decat vedem noi acum; existau gradini spre strada Selari si spre Lipscani si cladiri anexe pentru slujitori.

Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Alexandru Ipsilanti a inceput sa vanda din spatiul Curtii Domnesti lot cu lot, bucata cu bucata, pentru a-si putea amenaja noua curte domneasca in Dealul Spirii.

Asa au facut si succesorii sai pana catre 1810, cand ultimele loturi din acest spatiu s-au vandut negustorilor care-si ridicau pravalii. Multe case au fost zidite pe vechile pivnite domnesti, unii negustori intelegand valoarea unor cladiri atat de importante si cu stil.

O zona unica…
Bucurestiul este, probabil, singurul oras central-european care conserva si poate recupera o zona urbanistica foarte apropiata de lumea Balcanilor, pentru ca Centrul Vechi s-a nascut pe acest fond cultural, majoritatea negustorilor fiind balcanici: greci, aromani, albanezi, bulgari, sarbi si bosniaci. Pe langa ei acestia au aparut nemti si francezi, tot acest amestec dand nastere unui eclectism arhitectural care trebuie, la randul sau, restaurat si valorificat.

* In imagine: Strada Selari

Mozaic arhitectonic
Beiul Manuc a cumparat casele din partea de sud-est a Curtii Domnesti, le-a pastrat in mare parte, le-a modernizat dupa gustul epocii si a construit un han care este celebru si azi, Hanul lui Manuc.

Altii insa, au daramat, au obturat, au construit, au reconstruit, au adaugat si prin urmare avem un mozaic format, pe de o parte, de monumente ridicate pe Lipscani de arhitecti remarcabili, iar pe de alta parte, de adevarate plombe, care ascund in subsol vestigii care trebuie cercetate si valorificate.

In locul unde se infunda azi strada Soarelui s-au descoperit vechile bai turcesti. Aceasta strada a trecut peste muzeu pana in anii ’70, cand a avut loc prima restaurare a Curtii Domnesti.

Biserica Curtea Veche
Biserica Buna-Vestire este cea mai veche din Bucuresti. Bucurestenii o mai cunosc si sub numele de biserica Curtea Veche sau biserica Sfantul Anton (prin analogie cu biserica, azi disparuta, din piata Sfantul Anton, alaturata).

Biserica a fost inaltata de voievodul Mircea Ciobanul intr-una din cele doua domnii ale sale, probabil in timpul celei dintai (1545-1554). Timp de doua secole, in aceasta biserica au fost incoronati domnii Tarii Romanesti.

Planul bisericii este triconic, cu turla pe naos. Contraforturile – caracteristice arhitecturii moldovenesti a vremii – au aici mai mult un rol decorativ. Fatadele si turla sunt decorate cu fasii de caramida aparenta, alternate cu fasii de tencuiala; sub cornisa, un sir de ocnite inconjoara fatadele.

Soclul edificiului e impodobit cu caramida cu un profil special. Decorul simplu a capatat o nota de somptuozitate prin adaugarea de catre Stefan Cantacuzino, in 1715, a unui portal impodobit cu bogate sculpturi in piatra.

Hanul lui Manuc, construit la inceputul secolului al XIX-lea Curtea Domneasca, denumita si Curtea Veche, ridicata in secolul al XVI-lea

Casa parohiala, construita in 1935 dupa planurile arhitectului Horia Teodoru, a fost gandita astfel incat volumele si decorul fatadelor ei sa se armonizeze cu cele ale bisericii; mozaicurile din colturi, reprezentand Buna-Vestire, sunt datorate artistei Nora Steriadi.

O parcare din fata intrarii in Hanul lui Manuc ocupa astazi locul unde, in prima jumatate a secolului al XX-lea, se ridica eleganta cladire a Halei de Flori.

Piata poarta numele bisericii inchinate Sfantului Anton, arsa in timpul marelui incendiu din 1847. O cruce mica din piatra indica locul unde se afla altadata altarul. Pe laturile pietei se afla doua dintre cladirile cele mai frumoase ale centrului vechi: Hanul lui Manuc si Cafeneaua Veche.

Hanul lui Manuc – curtea interioara Strada Covaci

Cafeneaua Veche
Declinul si, in cele din urma, disparitia hanului au fost rezultatul aparitiei localurilor cu fatada la strada, cafenele si birturi, dintre care Bucurestiul numara cam 1.500 la inceputul secolului al XIX-lea si care s-au inmultit pe masura ce se inainta in veacul respectiv.

Traditia cafenelelor este, deci, veche in Bucuresti. Cafeaua a ajuns pe aceste meleaguri prin intermediul turcilor si a fost imediat adoptata de clasele de sus ale societatii.

O cafenea, aflata langa marele han Serban Voda (ce se ridica pe locul in care se afla astazi Banca Nationala) este mentionata in documente inca din anul 1667; alta, langa biserica Sf. Gheorghe, in 1746.

Pe latura de nord a pietei Sf. Anton, pe coltul cu strada Covaci, se gaseste Cafeneaua Veche, o alta remarcabila cladire bucuresteana, care apare pentru prima oara intr-un document din 1781; trecerea proprietatii asupra ei dintr-o mana in alta s-a mai consemnat in anii 1812 si 1825.

Cafeneaua are o infatisare deosebit de pitoreasca: culoarea alba a zidurilor este pusa in valoare de nuanta intunecata a acoperisului si de culoarea inchisa a obloanelor solide, din tabla, de la ferestre.

Sub cornisa, un sir de ocnite decoreaza sobru partea de sus a fatadelor, in contrast cu rafinamentul medalioanelor in relief, cu portrete in stilul Renasterii, plasate intre arcadele ferestrelor. Usile, de asemenea incheiate cu arcade in semicerc, intregesc pitorescul ansamblului. Interioarele pastreaza cateva plafoane boltite.

Cele doua strazi la intersectia carora se afla cafeneaua au, si ele, povestile lor. Strada Covaci a aparut dupa disparitia Curtii Vechi, in urma impartirii acesteia in loturi, pentru vanzare publica, intre anii 1798- 1804.

Pe locul strazii, in secolul al XVIII-lea, s-a aflat o mare parte a gradinii Curtii Vechi, cu chioscuri pentru recreere. La 1804, apare traseul actual al strazii, cu numele de Podul Nou, podit cu barne de stejar.

Incepand cu 1852, s-a numit Covaci, dupa cum erau numiti mesterii fierari care o locuiau. La sfarsitul secolului al XIX-lea, strada Covaci este pavata cu piatra cubica, fiind asfaltata dupa 1900. Pe aceasta strada s-a aflat sediul ziarului Timpul, la care, intre 1880- 1881, a lucrat Mihai Eminescu.

Strada pastreaza si astazi amprenta acelor timpuri, unele case, adevarate bijuterii arhitectonice, fiind impecabil restaurate prin grija actualilor proprietari.

Si strada Sepcari a facut parte in perioada Evului Mediu din perimetrul Curtii Domnesti. In secolele al XIV-lea si al XV-lea, a fost o zona libera sau cu anexe lipsite de relevanta.

Mai tarziu, aici si pe strada Covaci a fost amenajata o gradina a Curtii Domnesti; ulterior, tot aici au existat ateliere cu mesteri si comercianti de calpacuri (caciula sferica sau cilindrica, tivita cu blana scumpa, pe care o purtau domnul si boierii mari), iar apoi, dupa schimbarea modei, de sepci si palarii.

Ultimul atelier de sepci si palarii, mostenit din tata in fiu, fiinteaza inca pe aceasta strada.

Strada Sepcari, detaliu arhitectural Cafeneaua Veche, latura de pe strada Covaci

 

Constructii succesive
Daca vizitati Muzeul Curtea Veche – Palatul Voievodal, veti vedea multe detalii lipsite de coerenta: exista arcade obturate, pereti construiti intr-o maniera nu tocmai liniara, surprinzatoare pentru o curte domneasca.

Se pot vedea, incastrate in perete, tipurile succesive de constructii (din veacurile al XV-lea, al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea), care pun in evidenta felul in care a fost reconstruita Curtea Veche in urma distrugerilor suferite in timpul invaziilor.

Reconstructiile, renovarile au extins acest edificiu si l-au armonizat cu orasul. 

Cafeneaua Veche, detaliu

Hanul lui Manuc
In timp ce amintirea Bizantului s-a pastrat, Bucurestiul secolului al XVIII-lea a devenit, tot sub influenta Constantinopolului, un oras al caravanseraiului urban.

O cercetare intreprinsa la inceputul secolului al XIX-lea a scos la iveala existenta a patruzeci si trei de caravanseraiuri, care in romaneste se numesc hanuri.

Restaurat o data cu Palatul Voievodal, Hanul lui Manuc ne da o idee despre felul in care aratau, in secolele trecute, marile hanuri din Bucuresti.

Construit la inceputul secolului al XIX-lea, hanul isi desfasoara, in patrulater, fatadele albe, foarte simple, umbrite de streasina lata a acoperisului. Fatada are un decor elegant, epurat, in stuc.

Intrarea, strajuita de porti groase, ferecate, de stejar, se face printr-un gang boltit, podit cu lemn. Curtea interioara, de dimensiuni generoase, este inconjurata, la etajele unu si doi, de galerii deschise, marginite de frumoase balustrade si cu arcade sprijinite pe stalpi delicati de lemn.

Exista cateva gravuri din secolul al XIX-lea care redau imaginea de atunci a vastei curti, inconjurata de galeriile cu arcade si plina de care si de calatori.

Hanul a suferit numeroase modificari in timp; dupa 1870, a purtat numele de Hotel Dacia, si in curtea lui au avut loc spectacole de teatru. Restaurarea, efectuata intre 1967-1972, sub conducerea arhitectului Constantin Joja, a dezvaluit faptul ca hanul inclusese doua cladiri mai vechi, apartinand Curtii Vechi. Hanului i s-a redat infatisarea originala, oferind orasului unul dintre cele mai frumoase monumente ale sale.

Text Ema Nicola, foto: Octav Nitu
Articol realizat cu sprijinul Fundatiei Pro Patrimoniu (www.propatrimonio.org)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta