Poză de senzație! România văzută din spațiu
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2020/02/România-din-spațiu.jpg)
Iată cum arată România văzută din spațiu: imaginea pe care am învățat-o la școală cu toții se conturează clar și fără dificultate de percepție din satelitul european Sentinel 2, lansat pe orbita pământului, parte a proiectului european Copernicus, coordonat de Comisia Europeană în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană.

Copernicus este programul UE de observație a Pământului, coordonat și gestionat de Comisia Europeană. Până în prezent cu ajutorul acestui program s-au lansat în spațiu sateliți, cum este și Sentinel 1A, lansat la 3 aprilie 2014, dar și o constelaţie de sateliţi din gama ‘Sentinel’ cu rol de observare şi monitorizare a Terrei, lansaţi progresiv de Uniunea Europeană şi ESA.
Interesant este că, așa cum se poate observa cu ochiul liber, Câmpia Română, rămâne câmpie doar cu numele, întinderile nesfârșite verzi încep să semene mai mult a deșert.
Programul Copernicus este un proiect de observare a Pământului al Uniunii Europene, program ce supravegheaza planeta și mediul înconjurător în beneficiul cetățenilor europeni. Acesta oferă servicii de informații bazate pe observarea Pământului prin sateliți.
Foto: Facebook
Citește și:
Kate Middleton a vorbit despre ședința foto realizată imediat după nașterea primului ei copil
DOSAR SPECIAL Vârstele cruciale și predicțiile karmice pentru anul 2020
DOSAR SPECIAL Previziunile apocaliptice ale Babei Vanga pentru 2020
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-chirila-nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/02/vica-blochina-19-1-e1709131779307.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4c96eb9a257ce2849346999ef91d600.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/elle-education-project.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/oana-pellea-pe-scena.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-claudiu-tanasescu-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/04/dieta-dupa-gastric-sleeve-sfaturi-si-recomandari-utile.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/04/diana-buzoianu-1.jpg)