Pirateria de programe în România, de la traficul cu CD-ul, la furtul cu calculatorul. Profilul surprinzător al infractorului | VIDEO

hacker

Deși a scăzut semnificativ rata pirateriei în România, în ultimul deceniu, Poliția Română duce o luptă continuă împotriva celor care falsifică software sau încalcă în alte modalități drepturile de autor asupra programelor pentru calculator.

Numai în anul 2016 Direcția de Investigații a Criminalității Economice (DICE) a avut peste 400 de acțiuni. Prejudiciile pentru aceste infracțiuni ajung să fie de la zeci de mii de euro până la milioane de euro.

„Noi am inițiat mai multe acțiuni, am avut și traininguri efectuate cu colegii noștri din teritoriu, în vedere instruirii lor pentru investigarea infracțiunilor ce aduc atingere drepturilor de autor. Tot în baza unui protocol cu cei de la Business Software Alliance (BSA) am creat și un ghid antipiraterie care se adresează atât polițiștilor cât și procurorilor din domeniu.

Acest ghid ne-a fost foarte util, el fiind editat chiar în anul 2011 când am încheiat parteneriatul cu BSA', a declarat pentru Libertatea,  comisar șef, Razvan  Murariu.

Acțiunile poliției

„În anul 2016 am avut peste 400 de acțiuni de combatere a criminalității în acest domeniu. Au fost constatate peste 100 de infracțiuni și peste 5.500 de sisteme informatice și suporturi de stocare au fost indisponibilizate', ne-a mai declarat Murariu.

El spune că au fost și cazuri deosebite, iar unul dintre acestea a fost chiar în Moldova, unde funcționa o firmă  cu obiect de activitate „Inginerie și consultanță'. Acolo au fost identificate softuri piratate pe un număr de 212 calculatoare, prejudiciul adus titularilor de drepturi fiind de peste un milion de euro.

„Am mai avut și în București, tot în cursul anului 2016, percheziții la mai multe societăți de unde au fost ridicate 70-80 de calculatoare, constatându-se că de asemenea foloseau programe pirat, prejudiciile fiind de oridinul câtorva sute de mii de euro', a mai afirmat  comisarul-șef.

Citeşte mai departe pe www.libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Diverse