Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie. Află cine s-a născut pe aceeași dată cu tine!

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie formează o galerie de actori unul și unul! Simpla frumusețe nu se mai poartă de mult la Hollywood. Fiecare dintre aceste patru vedete are un atu care îl face unic. De unde au apărut și ce a trebuit să facă în drumul lor lor către succes acești oameni născuți pe aceeași dată cu tine?

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie
HILARY SWANK

Hilary Ann Swank s-a născut pe 30 iulie 1974, în Lincoln, Nebraska. Familia s-a mutat de mai multe ori, în mai multe state. Când Hilary avea 15 ani, părinții s-au despărțit. Pentru că ea își dorea să devină actriță, mama a decis să se mute în Los Angeles. Aici au locuit o vreme într-un parc de rulote, până când mama a putut să câștige destui bani cât să închirieze un mic apartament.

S-a înscris la liceu, dar a abandonat curând. Se pare că avea ADHD, o tulburare neuro-psihică ce include deficit de atenție și hiperactivitate. Ea a mărturisit că un se simțea integrată, un-și găsea locul la școală. Tipic pentru copiii și tinerii cu ADHD. Singurele împrejurări în care se simțea în largul ei erau când citea, sau când se uita la filme.

A debutat cu un rol minor în „ Buffy the Vampire Slayer”. Un film stupid, dar care, de bine, de rău, a fost pentru ea un punct de pornire. După alte roluri în filme și seriale TV, dă lovitura. Este distribuită în rolul principal din „Boys Don’t Cry” (1999), având de jucat un tânăr transgender, cu toate frământările și complicațiile de rigoare. În 2000, filmul primește 14 premii. 9 sunt adjudecate de Hilary Swank, inclusiv Oscarul, Globul de Aur, premii ale criticii și ale presei de specialitate.

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie, Hilary Swank

Următoarea mare lovitură o dă în 2004, cu rolul Maggie Fitzgerald din filmul regizat de Clint Eastwood „Million Dollar Baby”. Pentru rolul tinerei boxere, face antrenamente intense și acumulează aproape 10 kg masă musculară. În timpul filmărilor, o gheată o roade atât de tare, încât face o infecție la picior. Refuză spitalizarea indicată de medic și se tratează în secret. Nu spune despre asta nimănui, nici măcar echipei de filmare. Consideră că o asmenea problemă „nu este în caracter”, adică nu se potrivește cu personajul.

„Million Dollar Baby” primește 29 de premii. 7 dintre ele, pentru Hilary Swank, inclusiv al doilea ei Oscar și al doilea Glob de Aur. După cel de al doilea Oscar (din două nominalizări), Hilary a spus: „Nu știu ce-am făcut în viață ca să merit asta. Un sunt decât o fată dintr-un parc de rulote, care are un vis…”

Pe plan personal, se pare că Hilary Swank un-și poate găsi stabilitatea. A fost căsătorită timp de 10 ani cu Chad Lowe, partener în filmul „Quiet Days in Hollywood”. În 2007 au divorțat. Apoi a fost într-o relație cu agentul ei, John Campisi, dar s-au despărțit după 5 ani, în 2012. Din 2015, s-a întâlnit cu Ruben Torres, un agent financiar, fost jucător de tenis. În 2016 și-au anunțat logodna, dar căsătoria n-a mai avut loc. Relația s-a rupt peste câteva luni.

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie
ARNOLD SCHWARZENEGGER

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie, Arnold Schwarzenegger

Actorul american născut în Austria, Arnold Alois Schwarzenegger, devenit în 2003 Guvernator de California, s-a născut pe 30 iulie 1947. Satul lui natal se află la 3 km de Graz, al doilea oraș ca mărime din Austria. Tatăl lui Arnold, polițist de meserie, fusese membru al partidului nazist în timpul ocupației germane. A luptat în Al Doilea Război Mondial și a fost rănit la Stalingrad. Celebrul fiu a avut curiozitatea de a scotoci în trecutul tatălui său. A descoperit că acesta a participat activ la atrocitățile comise de naziști în timpul războiului.

Arnold a crescut într-un regim catolic sever, din care nu lipsea pedeapsa cu bătaia. Pentru că fratele său mai mare, Meinhard, era în mod vădit preferatul tatălui, Arnold a crescut atașat de mamă.

Copilul nu strălucea la școală, dar era popular, pentru că avea umor și un caracter tonic și generos. Sportul era zona lui de maxim randament. La 14 ani s-a apucat de body building, sau culturism, cum se zice la noi. La 17 ani, a intrat în competițiile oficiale.

În 1971, fratele Meinhard într-un accident, pentru că conducea puternic intoxicat cu alcool. În 1972, moare tatăl, în urma unui atac cerebral. Arnold nu se duce la înmormântarea niciunuia dintre ei. Au existat o mulțime de declarații, de speculații și de discuții pe această temă. Important este că Arnold s-a ocupat de Patrick, fiul fratelui său, plătind pentru educația lui și ajutându-l să se mute în Statele Unite.

Între timp, Arnold urcă tot mai sus în ierarhia sportivă. În 1966 concurează pentru
titlul Mr Universe – „biletul meu către America”, după cum declară el peste ani. Iese pe locul II. În anul următor, 1967, nu mai ratează titlul. Între timp, cu mare chin, își îmbunătățise cunoștințele de engleză.

În 1968, la 21 de ani, se mută în Statele Unite, cu engleza lui puțină și ciudată. Statutul său a fost incert până în 1972, când a obținut o viză de rezidență permanentă. În 1983, a obținut cetățenia americană. A făcut o carieră senzațională în bodybuilding, fitness și toate aceste sporturi legate de mușchi și forță. A recunoscut că a făcut uz de steroizi anabolizanți, dar numai până în 1977, cât timp aceștia au fost legali.

Pentru o carieră de actor, șansele care i se acordau erau aproape nule. „Mi se spunea că am un corp exagerat de musculos, că am un nume imposibil de pronunțat și un accent ciudat”, povestește Schwarzenegger, mulți ani mai târziu. Primul film în care a fost distribuit a fost „Hercule în Nwe York” (1970). Accentul lui era atât de bizar, încât vocea lui a fost dublată de un actoraș oarecare. Pentru filmul următor, „The Long Goodbye” (1973), s-a găsit soluția perfectă: Schwarzenegger joacă rolul unui surdo-mut. Dar rolul din „Stay Hungry” (1976) îi aduce direct un Glob de Aur.

Apoi vine moda super-eroilor. Schwarzenegger este distribuit în rolul principal în „Conan Barbarul” (1982) și „Conan Distrugătorul” (1984). Apoi James Cameron dă lovitura cu filmul său SF „Terminator”, în 1984. Și, odată cu rolul principal din acest film, „Arnold Schwarzenegger” devine dintr-odată foarte ușor de pronunțat pentru publicul american și din lumea întreagă.

„I’ll be back” din „Terminator” este una dintre cele mai celebre replici de film din toate timpurile. În majoritatea filmelor următoare, Schwarzenegger este pus s-o dea într-un fel sau altul, parodiindu-se pe sine. Dar replica aceasta i-a dt multă bătaie de cap la vremea respectivă. Peste ani, el a povestit că nu putea cu nici un chip să pronunțe „I’ll be”, așa că voia să spună „I will be”. Regizorul n-a fost de acord și l-a chinuit până când a ieșit așa cum a ieșit, într-un mod foarte personal. Mai târziu, îl opreau fanii pe stradă și îl rugau să spună replica. Dar nu așa, cu pronunția care se îmbunătățise între timp, ci exact ca în film, cu accentul lui ciudat.

Când „Terminator” a fost preluat de piața de film din Germania, s-a făcut dublajul în limba germană. (În majoritatea țărilor europene, filmele din alte limbi se dublează, pentru că spectatorilor le este greu să citească subtitrările, așa cum facem noi.) Lui Schwarzenegger i s-a părut normal să-și dubleze el în germană propria voce. Dar a fost refuzat. Motivul: accentul lui de Graz le-ar fi sunat spectatorilor din Germania ca un accent țărănesc, hilar.

Au urmat roluri de super-erou în alternanță cu roluri de comedie. Într-un parc din Graz, i s-a ridicat o statuie de 3 m înălțime înfățișându-l în rolul din cele 3 filme „Terminator”. I s-a pus o stea pe Hollywood Walk of Fame. În afaceri avusese succes încă înainte de a face carieră ca actor. Așa că tot ce-i mai lipsea din palmares era cariera politică. În 2003, candidează din partea republicanilor pentru mandatul de Guvernator al statului California și câștigă detașat. În 2006 este reales, cu un procentaj și mai bun.

Încă din timpul primei sale campanii electorale, a fost acuzat de comportament sexual necorespunzător. O serie de colaraboratoare din trecut l-au acuzat de hărțuire, de propuneri și gesturi agresive, nepotrivite. Schwarzenegger a recunoscut că au fost momente în care nu s-a purtat cum trebuie și și-a cerut scuze în mod public.

Dar asta n-a fost tot. În timp ce își exercita mandatul de Guvernator, iese la iveală că a avut o legătură îndelungată cu intendenta casei, Mildred Patricia Baena. Căsătorit din 1986 cu Maria Shriver, părinți a patru copii, Arnold are ceva explicații de dat. Cei doi soți se despart, iar se împacă și se despart definitiv în 2011.

Apoi se dovedește că, în 1997, la câteva zile după nașterea celui de al patrulea fiu, Christopher Sargent Shriver Schwarzenegger, Patricia Baena năștea și ea un copil, înregistrat pe numele soțului ei. Abia în 2011, după încheierea mandtului de Guvernator și despărțirea de soție, Schwarzenegger recunoaște că este tatăl copilului Patriciei Baena și declară că vrea să aibă grijă de el ca de prpriii săi copii.

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie
LAURENCE FISHBURNE

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie, Laurence Fishburne

Laurence John Fishburne III s-a născut pe 30 iulie 1961. Debutează la 12 ani într-un serial TV. Primul rol semnificativ în care este distribuit este în „Apocalipse Now” (1979), regizat de Francis Ford Coppola, cu Marlon Brando în rolul principal. În 1982, apare într-un rol episodic din „M*A*S*H”, iar în 1986, în „Miami Vice”. În 1988, joacă alături de Arnold Schwarzenegger în „Red Heat”. Face un rol de Othello în 1995.

În 1999 este inegalabil în rolul Morpheus din „The Matrix”, cu continuările din 2003, „The Matrix Reloaded” și „The Matrix Revolution”. În prezent, există cinci filme în divere stadii de producție în care joacă. În total, a făcut peste 80 de roluri.

Este membru fondator al organizației Guggenheim Motorcycle Club care organizează tururi cu moticicleta la muzee de artă din întreaga lume.

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie
JEAN RENO

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie, Jean Reno, Natalie Portman

Cu Natalie Portman, în „Léon: The Professional”.

Juan Moreno y Herrera-Jiménez s-a născut pe 30 iulie 1948, la Cassablanca, Maroc. Părinții săi, spanioli 100%, plecaseră din Spania ca să scape de dictatura lui Franco. Pe lângă limba maternă, spaniola, în Maroc a învățat araba și franceza. La 17 ani, s-a mutat cu familia în Franța. Au primit cu toții cetățenia franceză. Studiind actoria, și-a luat numele de scenă Jean Reno.

Dintre cele aproape 100 de roluri, unul dintre cele mai cunoscute este Léon din „Léon: The Professional” (1994). Acest film a fost debutul pentru Natalie Portman care, la 14 ani, joacă rolul unei puștoaice care se atașează de un criminal plătit. În 2003, joacă alături de Gérard Depardieu în „Ruby & Quentin”.  În 2006, apare în rolul polițistului Bezu Fache, în „Codul lui Da Vinci”.

Personalitățile născute în Zodia Leului pe 30 iulie
EMILY BRONTË

Pe 30 iulie 1818 se naște scriitoarea engleză Emily Brontë. Este sora mai mică a scriitoarei Charlotte Brontë și sora mai mare a poetei Anne Brontë. Mama celor trei moare în 1821, pe când mezina Anne avea doar un an. Surorile mai mari, Maria și Elisabeth, mor în copilărie de tuberculoză. Rămân cele trei surori mai mici și fratele, Patrick. Cele trei fete citesc mult, mai ales Walter Scott, Shelley, Byron și revista literară a vremii, „Blackwood’s Magazine”.

Dintre scrierile sale, a rămas în istorie cu romanul „Wuthering Heights”, care, alături de „jane Eyere”, este considerat clasic în literatura engleză. În limba română, romanul a fost tradus la începutul secolului trecut, de Henriette Yvonne Stahl, cu titlul „La răscruce de vânturi”.

Emily Brontë moare în 1848, de tuberculoză. În anul următor, aceeași boală o ucide pe Anne. În 1855, moare Charlote, proaspăt căsătorită și însărcinată.

Mihaela Serea
Foto: Wikipedia, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber