Personalitatea paranoică nu este un caz de nebunie, este doar un om cu o înclinație permanentă spre suspiciune și neîncredere

Personalitatea paranoică

Înainte de pragul patologiei, există o treaptă pe care psihologii François Lelord și Cristoph André au numit-o „personalitate dizarmonică”. Una dintre acestea este personalitatea paranoică. Te recunoști în descrierea de mai jos?

Paranoicul este, de obicei, un tip inteligent. De aceea este atât de greu să-i demontăm argumentația diabolică atunci când ne acuză de trădare sau complot. Paranoia nu este simpla manie a persecuției ci este un întreg sistem de gândire grefat pe o sensibilitate exacerbată.

Prin ce se caracterizeaza personalitatea paranoică

1. Suspiciune

Paranoicul este colegul care trage cu urechea, crezând că orice discuție purtată cu glas scăzut îl privește.

Paranoicul este subalternul convins ca ai ceva cu el, ca îl defavorizezi, că îi vânezi greșelile, că îi dai intenționat sarcini de nerezolvat și că, până la urmă, „îl pândești la cotitură” ca să-i dai lovitura de grație.

Paranoicul este șeful care crede că subalternii îl sapă și îl sabotează, că greșesc intenționat, ca să-i ruineze munca și reputația sau chiar ca să-i ia locul.

Este partenerul gelos care îți ascultă convorbirile telefonice, îți citește e-mail-urile și SMS-urile, te așteaptă fără să te anunțe la ieșirea de la serviciu.

2. Rigiditate

Paranoicul are o logică strălucită dar inflexibilă. Orice îi spui poate fi folosit împotriva ta și în sprijinul teoriei lui. Cuvintele tale sunt pentru el muniție confiscată. Nu s-ar întoarce pentru nimic în lume din convingerile lui.

Paranoicul este colegul care pune cap la cap alte discuții, alte împrejurări, alte gesturi și construiește schema complotului. Dacă încerci să-i dovedești că s-a înșelat, este convins ca îl iei drept fraier și că încerci să-i adormi vigilența.

Paranoicul este subalternul care, dacă primește o primă, este convins că el a primit-o pe cea mai mică, sau a primit-o din greșeală.

Paranoicul este șeful care, dacă te oferi să lucrezi peste program fără să fii plătit, își închipuie că ai făcut undeva o greșeală pe care te străduiești s-o dregi, că ai să ceri o favoare în schimb sau că vrei să lucrezi nesupravegheat la cine știe ce proiect clandestin.

Paranoicul este partenerul care, fără să întrebe „cu cine ai vorbit?” sau „despre ce era vorba?”, crede că a înțeles substratul discuției tale telefonice și ia orice explicație ca pe o încercare de a escamota adevărul.

3. Nefericire

Paranoia creeaza disconfort celor din jur dar mai ales subiectului însuși. Nu are liniște, nu are încredere în nimeni, deci nu simte pe nimeni apropiat. Este singur. Este mereu în alertă și suferă din pricinile lui închipuite.

Convins de ostilitatea celor din jur, caută în permanență argumente și le găsește, în cele din urmă, ceea ce îl face tot mai nefericit.

4. Megalomanie

Atunci când contextul este favorabil, apare la paranoic megalomania. Se vede pe sine ca pe un geniu, ca pe un erou care are de luptat cu toți cei din jur, cu lumea întreagă. Vrea să fie atât de puternic încât nimeni să nu aibă nicio putere asupra sa. Cazurile citate cel mai des în literatura de specialitate sunt Stalin și Hitler. La noi, Ceaușescu. Așadar, când împrejurările sunt de așa natură, paranoicul poate să producă dezastre la scară națională și chiar mondială.

Cum să ne purtăm cu personalitatea paranoică?

Cu personalitatea paranoică trebuie să ne comportam corect și nimic mai mult. Trebuie să ne exprimăm limpede motivele și intențiile. Orice exprimare echivocă, generală va lăsa loc de interpretare și de suspiuciune.

Trebuie sa-i spunem colegului de birou paranoic: „Pune, te rog, dosarele la loc când termini cu ele, ca să stim de unde sa le luăm.” în loc de: „Nu ești singurul care lucrează în biroul ăsta, ține cont și de noi!”.

Subalternului paranoic: „Ai uitat să adaugi în raport situația plăților de la clientul X. Te rog, completează-l până la ora 12” și nu: „Raportul ăsta e făcut pe jumătate. În cel mai scurt timp îl vreau complet.”

Șefului paranoic: „Astăzi n-o să mai pot lucra peste program pentru că am acumulat ceva oboseală, iar acasă am rămas în urmă cu treburile” și nu: „Am niște drepturi și mi le cunosc foarte bine; sunt și eu om, nu-s mașină!”.

Partenerului paranoic: „După program, o să merg cu Adriana și Carmen să căutăm un cadou de nuntă pentru Irina” și nu: „Azi am o treabă cu fetele”.

Trebuie să respectam conveniențele și regulile de politețe. Fără a exagera, însă, pentru că atunci super-politețea noastră va fi luată drept ostentație sau drept atitudinea unuia care se simte cu musca pe căciulă.
• Nu întârziem la întâlnire.
• Nu-l întrerupem când vorbește.
• Răspundem într-un timp rezonabil mesajelor pe care ni le trimite; chiar dacă nu avem pe loc o soluție, îl informăm că am luat act de cererea lui și ne vom ocupa de soluționare.
• Dacă ne-a sunat și nu am putut răspunde, îl sunăm deîndată ce ne eliberăm.
În general, trebuie să avem o atitudine demnă și corectă.

Nu trebuie să-l evităm în mod vizibil.
• Nu ne așezăm la altă masă când e un loc liber lângă el.
• Nu cerem ajutorul cuiva când el este cel mai indicat să ni-l acorde. Îi solicităm informațiile pe care este în drept să ni le dea și nu căutăm să ne informăm pe cont propriu, pe căi ocolite.
• Acasă, nu intrăm în vârful picioarelor și nu ne refugiem în bucătărie ca să mâncăm în liniște, înainte de a-l fi anunțat că am venit.

Atacăm faptele și nu persoana. Paranoicul are o mare stimă și admirație pentru sine. Este orgolios, este sensibil. Dacă trebuie să gestionăm un conflict, vom face referire la ceea ce ne deranjează în mod concret în acel moment și nu în general, la felul său de a fi.
• „Trebuie să-mi dai datele la timp, altfel întârzii predarea lucrărilor” și nu: „Ești egoist și încăpățânat și mă încurci.”
• „Nu vreau să ne mai certăm în fața prietenilor” și nu: „Ești complet lipsit de tact și de discreție.”

Nici într-un caz nu-i facem jocul! Trebuie să avem grijă să ne comportam corect, cinstit, să vorbim limpede și deschis, așa încât să nu avem ce ne reproșa. Astfel, nu este nevoie să ne dezvinovățim, să ne justificăm, să luptăm cu suspiciunile lui. Avem și noi dreptul la viață.

Ajutorul specializat pentru personalitatea paranoică

Dacă personalitatea paranoică este o persoană apropiată, de care ne pasă, abordăm deschis subiectul și o facem să înțeleagă că are o problemă. O sfătuim să meargă la un specialist – unde putem să-o însoțim, dacă dorește – sau stabilim anumite reguli de comunicare și comportament pe care le vom respecta în egală măsura noi și ea.

Dacă personalitatea paranoică poate fi convinsă că ceva nu este în regulă, atunci poate fi convinsă și să meargă la specialist. Poate începe cu un psiholog, psihoterapeut sau se poate adresa unui psihiatru, în cazul în care paranoia a atins pragul delirului paranoid și disconfortul resimțit este puternic și de natură să-i afecteze funcționarea socială.

Remediul poate consta în ședințe de psihoterapie sau, la nevoie, în medicație. Se administrează neuroleptice – medicamente care elimină delirul – și / sau antidepresive care ajută subiectul să fie cava mai optimist și să se simtă mai puțin vulnerabil. Tratamentul medicamentos trebuie administrat numai sub strict control medical, date fiind riscurile acestor tipuri de medicamente.

Recomandare de lectură: „Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile”, de François Lelord și Cristoph André, Editura Trei

Mihaela Serea
Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii