Patronii stației GPL din Crevedia, cu gândul la victimele tragediei. Ce au transmis într-o declarație oficială: „Încercați de nespusă mâhnire…”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Patronii stației GPL din Crevedia au transmis un comunicat oficial de presă în care au făcut declarații despre explozia și nenorocirea care a avut loc sâmbătă, în localitatea din județul Dâmbovița. Ei se gândesc și la victimele tragediei, la cele două persoane care s-au stins din viață și la zecile de victime, printre mai și polițiști și pompieri.

Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, și asociatului acestuia, Cosmin Stîngă, sunt patronii stației GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Ieri, cei doi patroni au ieșit cu o declarație comună în spațiul public.

„Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident.

La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm să identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare.

Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați încercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina. În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită', este comunicatul patronilor FLAGAS.SRL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, notează antena3.ro.

În ce stare sunt victimele incendiului de la Crevedia

56 de persoane au fost rănite la explozia de la Crevedia. În prezent, patru pacienţi dintre cei 56 răniţi de exploziile produse la staţia GPL din Crevedia sunt în stare critică, trei fiind internaţi în Bucureşti şi un altul la Milano, potrivit raportului transmis luni de Ministerul Sănătăţii.

„Pacient intubat şi ventilat mecanic. Instabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Stare critică, monitorizat intensiv continuu', afirmă medicii despre acest pacient provenit de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni'.

Un alt pacient cu arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţa corpului, aflat tot la Milano, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore, fiind monitorizat intensiv continuu. Alţi 3 pacienţi cu arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corpului sunt stabili hemodinamic, aceştia fiind internaţi la Berlin şi Lubeck, în Germania.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 29 de pacienți sunt în stare medie sau ușoară. Astfel, 16 pacienți sunt la Spitalul Clinic de Urgență București, opt la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni' București, trei la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București și câte unul la Spitalul Universitar de Urgență București și la Spitalul Universitar de Urgență Elias București, notează Libertatea.

De asemenea, 12 pacienți au fost externați, doi au murit, iar 12 au fost transferați în străinătate.

incendiu-crevedia_1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

A apărut ediția de august a revistei Avantaje

Am creat un număr special pentru toți cei care adoră să citească pe sezlong, la plajă, să răsfoiască o revistă cu informații de calitate dimineața la cafea sau să descopere cu satisfacție, ultimele cercetări medicale, sfaturi bazate pe zeci de studii ale specialiștilor nutriționiști, psihoterapeuți, traineri și beauty experts.

DOSAR SPECIAL – Istoria costumului de baie pentru femei este fascinantă și reflectă schimbările culturale, sociale și de modă de-a lungul timpului.

INTERVIURI

– Zeruya Shalev este una dintre cele mai cunoscute scriitoare israeliene, romanele ei fiind traduse în peste 27 de limbi. Un om care se apropie de cuvinte ca de un miracol a început prin a scrie poezie și abia apoi s-a îndreptat către proză. Cred că frazele ei delicate, ilustrând adesea momente de introspecție, încă păstrează suflul versurilor, printr-o aplecare spre metaforă, spre cuvintele care se așază unul lângă altul ca într-un șirag fragil. Excepție nu face nici romanul „Destin (Humanitas Fiction, 2023), cea mai recentă carte a autoarei.

– Cu 13 cărți la activ, Corina Ozon nu este doar o scriitoare prolifică, ci și una foarte versatilă, căreia-i place să surprindă, indiferent de genul pe care-l abordează. Publicat recent la editura Trei, romanul „Cineva în orașul ăsta te iubește e considerat de scriitorul Liviu Surugiu „un roman-fenomen, cum nu s-a mai scris la noi, comparat cu celebrul serial „Dosarele X și este o poveste care îmbină cu succes suspansul, misterul și iubirea.

SĂNĂTATE

– „Peste 90% dintre cancerele de col uterin sunt determinate de o infecție cu o tulpină HPV de risc înalt

– Obsesiile alimentare: este o linie foarte fină între a fi preocupată să mănânci sănătos și a face din asta o fixație. Cum știi când ai depășit granița?

Află mai multe din ediția print Avantaje august: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Stiri