Pastele, acasa la Zorba Grecul

In Sambata Mare, Lumina Sfanta e adusa de la Mormantul Sfant din Ierusalim de catre ierarhi si oficiali greci pana pe aeroportul atenian, iar apoi, la Biserica Agia Anargyroi din cartierul Plaka. De acolo, Lumina este distribuita la toate lacasele sfinte de pe cuprinsul tarii. In general, la ora 23 aproape toata suflarea Greciei se afla in biserica. Invierea Domnului ii prinde urandu-si unul altuia "Christos Anesti" ("Cristos a Inviat!"), urmat de "Alithos Anesti" ("Adevarat a Inviat!").

Lumina Sfanta si oua rosii
Pastele este cea mai importanta sarbatoare a grecilor, mai importanta si decat Craciunul, si debuteaza cu Apokreas – o perioada de cateva saptamani in care se petrece, o traditie care pare sa-si aiba radacinile in celebrarile zeului Dionisos.

Petrecerile se tin peste tot in Grecia, cu evenimente notabile in Patras, Atena si alte cateva sate si orase, unde au loc diverse activitati relaxante si pline de semnificatii, cum ar fi renumitul dans al caprei, din Skyros.

La Atena, in ultimele doua weekenduri din Apokreas, oamenii se costumeaza si merg la Plaka, unde se arunca cu confetti si se incinge o "lupta" amuzanta cu un fel de sabii din plastic (se pare ca este vorba de simbolul falic, reminiscente de la festivalurile antice de venerare a zeului Dionisos), obiecte care scot diverse sunete, ca niste chitaituri.

In Patras, petrecerea continua timp de 40 de zile, anual, la eveniment participand aproape 50.000 de oameni.

Este dificil sa vorbesti despre Pastele grecesc fara ca acest lucru sa nu te emotioneze; iar daca ai fost macar o data in Grecia in aceasta perioada a anului, este cu atat mai plina de insemnatate pentru tine Vinerea Mare. Aerul este incarcat de aroma florilor si de o traire spirituala deosebita; este o zi a plangerii, o zi de piosenie.

Din punctul de vedere al unui privitor neavizat, evenimentele din aceasta zi se succed intr-un ritm alert si totul prezinta un interes deosebit. Iisus este dat jos de pe cruce, infasurat in giulgiu si asezat in epitafios (un fel de car mortuar), care simbolizeaza mormantul lui Cristos.

Tarziu in noapte, epitafios este purtat prin tot orasul, intr-o procesiune acompaniata de un cor bisericesc, de femei purtand mirt, de preoti si de oamenii din regiunea respectiva; acestia imbraca sicriul in flori si tin lumanari aprinse in maini. In intreaga Grecie steagurile sunt coborate in berna, iar vazduhul e invadat de sunetul duios al clopotelor de biserici.

Sa vezi bisericile luminandu-se din ce in ce mai tare cu fiecare noua lumanare aprinsa si strazile impanzite de oameni nu face decat sa-ti umple sufletul de o bucurie mai presus de cuvinte si sa-ti dea sentimentul ca esti parte integranta a creatiei divine – mai importanta decat orice altceva.

de Delia Bratosin; Foto: arhiva Edipresse

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Vacanta