Părinții sunt primii educatori ai copiilor

parintii educatori

Despre educatori și educația copiilor, cu Oana Moraru, fondatoarea platformei ”Vocea părinților”. De ce este important ca primii educatori ai copiilor să fie chiar părinții și cum ar trebui să se implice aceștia în educația celor mici.

Pe oamenii din sistem îi iertăm. Trebuie să mănânce o pâine.
Pe sindicate le iertăm. Şi acolo se înfulecă pâinoaie.
Pe politicieni îi iertăm. Sunt turtele alea mari care trebuie halite.

Pe părinți nu înțeleg încă să îi iert. Nu ştiu cum.

Uită că trebuie să îşi formeze copilul în spiritul unei lumi pe care ei sunt natural condamnați să n-o mai înțeleagă.

Copilul tău va trebui să deschidă uşi închise-n nas de nenumărate alte ori. Să prindă urechi surde cu un singur cuvânt inspirat. Să deschida ochi orbi cu scântei din propriile priviri. Adică să se facă auzit, respectat şi semnificativ pentru o lume în continuă reconfigurare. Va trebui să fie alert, comunicativ, rezilient, inventiv, cu simțul umorului şi cu multă încredere în el.

Toate se formează în primii 12 ani de viață, anii petrecuți lângă profesori care sărbătoresc obediența şi cumințenia reproductivă a minții.

Nu e de iertat că atătea tinere generații de părinți uită viitorul şi îşi confiscă spiritele propriilor copii cântând în strună atâtor mâncători de pâine dospită bine din buget.

Update: Uite ce zice şi Alexei Acsinte : Mai spune-le dragă Oana și că în viitorul nu foarte îndepărtat va fi nevoie ca oamenii să fie cât mai “neroboți” pentru că altfel nu vor putea concura pe piața muncii cu roboții. Mai spune-le că pe piața muncii din 2030 raporturile vor fi mai degrabă parteneriale. Niște antreprenori mai mari vor colabora cu niște antreprenori mai mici, iar antreprenorii aștia mici vor avea nevoie de aceleași abilități cu ale antreprenorilor mari, adică să fie robuști și să nu dezarmeze în fața eșecului, să fie capabili să-și asume riscuri, să fie responsabili și serioși (nu sobri), să fie în egală măsură autonomi, dar și conștienți de efectul de sinergie al echipelor, să fie creativi, curioși și entuziaști, interesați nu atât de profit cât schimbarea pe care o vor aduce în viața celor din jur. Iar cu astea nu te naști, ți le dezvolți, asa cum bine spui, în special în primii 12 ani.

Bianca Hriscu

Foto:123rf.com

Citește și:

Cum simulăm că facem educație?

Care-i treaba cu ”denunțul” din ”Moromeții” de la Olimpiada de limba română?

Este bună competiția academică? Să-i împingem pe copii către olimpiade sau nu?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie