O mamă singură luptă pentru copiii bolnavi. Citește-i povestea!

26.06.2014, 16:38 .

O mamă singură, cu fetiţa suferind de o boală fără leac, a găsit puterea de a transforma propria dramă într-o speranţă pentru mulţi alţi copii suferinzi.

Cu 17 ani în urmă, atunci când fiica ei cea mică s-a născut cu o formă rară de epilepsie, Florica Cakmak a trecut printr-un cutremur sufletesc, care avea să-i schimbe, din temelii, viaţa. Singură, cu trei fete de crescut, femeia a decis să sacrifice tot ce avea ca să ajute la rândul ei, înființând o fundaţie de ajutorare şi apoi un club de îngrijire kineto şi terapie ABA, pentru copiii aflaţi în dificultate.

„Nu aş renunţa niciodată la ceea ce fac acum.

„Nimic, în primii doi ani de viaţă ai lui Nane, al treilea copil al familiei noastre, nu a indicat că ar fi bolnavă. Era o fetiţă frumoasă, plină de viaţă şi cu părul buclat ca o păpuşă, pe care toţi o alintam cu „iepuraş. Până ce, într-o zi… a avut o criză epileptică generalizată, care ne-a aruncat viaţa în haos. Diagnosticul, care indica o formă rară de epilepsie şi un retard neurologic ireversibil, a sunat sec ca o sentinţă, urmat de o perioadă cumplită, când am început un adevărat maraton fără capăt, căutând doctori, tratamente şi soluţii. În primii doi ani, nu puteam accepta ideea că am un copil bolnav, că ea nu se va face bine. Eu şi soţul meu nu încetam să ne învinovățim reciproc pentru faptul că ea este bolnavă. Plângeam noapte de noapte, întrebându-mă de ce mi se întâmplă asta mie, unde am greșit, dacă fac ceea ce trebuie, dacă fac îndeajuns de multe pentru tratamentul și recuperarea ei. Apoi, însă, am început să mă gândesc serios la ce am de făcut, de unde să încep și am decis să renunţ la căsnicie pentru a mă întoarce cu Nane în țară (locuiam de nouă ani în Cipru, unde îmi urmasem soţul, după ce ne-am căsătorit în România), unde era locul potrivit pentru a începe terapie. Am renunţat şi la profesia mea de jurist, cu un masterat în Dreptul Afacerilor, atunci când am înţeles că Nane are nevoie de mine 24 de ore din 24 şi am făcut-o fără pic de regret, povesteşte Florica.

Peste alţi trei ani de exerciţii şi terapii de recuperare, Nane reuşea să vorbească coerent și aproape corect gramatical, socializa și se simțea foarte fericită, dar atacurile bolii nu au încetat, obligând-o pe mamă să o înscrie, în clasa a treia, la o şcoală specială.

„Acolo am întâlnit, pentru prima dată în viața mea, alți copii cu dizabilităţi şi m-a șocat comportamentul agresiv pe care îl aveau cadrele didactice față de ei, dar m-a şi impresionat enorm dorința lor de apropiere, de a fi îmbrățișați, iubiți, întocmai ca fetiţa mea, căreia i se părea normal să le primească fiincă era stilul nostru de viață. Așa am început să înțeleg ce se întâmplă cu majoritatea copiilor mai puțin norocoși decât Nane, cei ce se lovesc de lipsuri materiale, de lipsa afecțiunii și, cel mai important, de lipsa socializării. Ca să nu mai vorbesc de lipsa terapiilor, foarte costisitoare și atât de necesare, însă cvasi-inexistente în școlile speciale. Sufletul meu parcă s-a sfărâmat a doua oară şi mi-am spus că dacă aș avea o putere i-aș lua pe toți acasă. Şi a apărut ideea unui loc unde să pot aduna cât mai mulți copii cu probleme și să am grijă, atât cât pot, să primească tot ceea ce ar trebui și au dreptul, mai spune Florica Cakmak, cu glas tremurat din pricina emoţiilor şi a amintirilor.

Aşa a simţit şi aşa a făcut. Şi şi-a urmat gândul, vreme de patru ani în care n-a avut o oră de vacanţă, căutând soluţii, întrebând, zbătându-se, cerând ajutor, având idei, muncind din greu cu propriile mâni… A vrut şi a reuşit să lumineze viitorul unor copii loviţi cumplit de soartă. A reuşit, folosind toate resursele pe care le avea, vânzând un apartament, bijuteriile de familie şi chiar propria maşină, să pună bazele unei fundaţii căreia i-a dat numele fetiţei sale, Nane, care să ajute copiii bolnavi şi fără mijloace materiale şi unde, peste 160 de copii din toată ţara primesc pachete cu alimente, haine sau chiar bani. Un an mai târziu a obţinut un spaţiu provizoriu, unde a deschis Miniclubul „Prietenii lui Nane, un loc în care 22 de micuţi cu probleme găsesc, fără să plătească nici un leu, ajutor specializat, logopezi, kineto şi psihoterapeuţi ABA, dar şi trei mese calde pe zi.

„Fericirea mea e concretă, o câştig în fiecare zi.

Totul ajutată de fiica sa mai mare, Mădălina, şi de o mână de voluntari, oameni de suflet, neplătiţi de nimeni, dar decişi să schimbe răul în bine şi să împlinească micile miracole de fiecare zi.

„De atunci nu încetăm să ne luptăm cu lipsa fondurilor, care sunt sporadice și insuficiente, de cele mai multe ori fiind completate cu banii de acasă. Încercăm să oferim tuturor acestor copii ceea ce au nevoie: medicamente, aparatură, alimente, haine și nu în ultimul rând evenimente de socializare în care ne întâlnim toți. Din păcate avem multe, foarte multe perioade grele și nu puține au fost dățile în care nu credeam că voi putea merge mai departe, cele în care mă întrebăm îngrozită „Ce le dau astăzi să mănânce? și când mă apucăm să fac în casă oale pline cu mâncare și le duceam la Miniclub. Au fost ani în care le-am gătit zilnic. Veneam seara acasă pe la ora 17:00, stăteam cu Nane până adormea și apoi începeam să gătesc până la 1:00-2:00 noaptea, apucam să dorm doar trei-patru ore și începeam o altă zi. Dar aveam sufletul plin. Din nefericire, de prieteni nu am timp, numai dacă ne vizitează ei și la drept vorbind au rămas foarte puțini, îi putem număra pe degetele de la o mână. Şi, nu de puține ori, familia sau prietenii cei puţini rămaşi m-au întrebat de ce mă implic atât, de ce am făcut atâtea sacrificii? Nu știu ce să le răspund, nu cred că ar înțelege, chiar nu există un răspuns rațional pentru ei, pentru că totul se rezumă la mentalitatea omului de a avea doar câștig material, nu şi satisfacții sufletești. Dacă ar fi, însă, să o iau de la capăt, aș face exact la fel, nu aș ezita nici măcar o clipă pentru că știu că se poate, așa cum mi-a demonstrat viața cu Nane, surâde calm și plină de căldură Florica Cakmak.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro