O mamă are doar 17 minute pe zi doar pentru ea
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2021/05/O-mamă-are-doar-17-minute-pe-zi-doar-pentru-ea.jpg)
Faptul că o mamă în ziua de azi are doar 17 minute pe zi doar pentru ea nu surprinde pe nimeni. Pentru orice femeie ocupată care are și rolul de mamă, nu este nicio surpriză… Timpul liber al unei mame este un lux nesperat. Mai ales în toată perioada aceasta cu școala on-line și izolarea la domiciliu.
Un studiu a descoperit că unei mame îi rămân doar 17 minute zilnic de timp liber pe care să și-l dedice sieși, adică mai puțin de două ore pe săptămână. Serviciul, îngrijirea copiilor și treburile gospodăriei le ocupă aproape tot timpul, mai arată studiul. Cele 17 minute libere sunt petrecute în fața televizorului, stând tolănite în pat sau la o cafea.
Mai îngrijorător este că dintre cele 2.000 de participante la studiu, puțin peste 50% dintre ele spun că nu au nici măcar un minut la dispoziție pentru a se relaxa, săptămâni la rând. Cel mai mult timp le răpesc treburile din gospodărie, care nu sunt împărțite în mod egal cu partenerul de cuplu. Astfel, femeile spun că ele sunt responsabile de aproximativ 78% dintre îndatoririle casnice. Curățenia, spălatul vaselor și gătitul sunt principalele activități consumatoare de timp, care nu pot fi evitate.
Ești în situația aceasta?
Dacă vrei să ieși ușor ușor din robia lucrurilor pe care trebuie să le faci zilnic și să câștigi mai mult timp liber pentru tine, iată ce măsuri poți lua, astfel încât să nu te mai simți epuizată în mod constant și să te bucuri de lucruri mărunte, dar care te fac fericită:
Rezolvă treburile casnice în doi timpi și trei mișcări
- Dacă gătești zilnic, o mare parte din timp o petreci spălând vasele din bucătărie. De la tăvile care trebuie degresate, până la farfuriile care se strâng morman în chiuvetă, uneori pare că duci o luptă nesfârșită. Ce-ar fi să-ți achiziționezi o mașină de spălat vase? Nu vei mai depune deloc efort, iar timpul câștigat astfel ți-l poți petrece făcând ceva ce îți place cu adevărat.
- Dacă îți stabilești o zi pe săptămână pe care să o dedici curățeniei generale, vei observa că locuința ta se va menține curată mai mult timp și tot ce vei avea de făcut în restul zilelor va fi să strângi lucrurile care nu sunt puse la locul lor. Roagă-ți copiii să își pună jucăriile într-o cutie sau într-un săculeț în fiecare seară, înainte de culcare, și împarte în mod egal sarcinile gospodărești cu partenerul tău de cuplu, astfel încât să nu mai fii singura care depune eforturi pentru a păstra curățenia în casă.
Stabilește-ți minimum trei zile pe lună dedicate ție
Fă-ți un obicei din a marca cel puțin trei zile în calendar, în care tot timpul liber pe care îl ai la dispoziție să-l dedici activităților sau hobby-urilor care îți fac plăcere. De exemplu, poți avea o zi în care să îți faci o programare la manichiuristă sau cosmeticiană . Te vei simți o persoană cu totul nouă. Dacă îți programezi din timp aceste zile, pe măsură ce se vor apropia momentele, te vei entuziasma și vei fi mai puțin dispusă să le amâni sau să le anulezi.
Stabilește un pact cu partenerul tău
Același studiu a arătat că șapte din zece femei consideră că partenerii lor au mult mai mult timp pentru a se dedica hobby-urilor sau pasiunilor pe care le au sau să se relaxeze cum se cuvine dupa o zi obositoare. De aceea, o discuție sinceră cu partenerul tău ar putea echilibra raportul îndatoririlor. Stabilirea unui pact, în care el să se ocupe de copii în anumite zile, să îi ducă și să îi ia de la școală, să gătească sau să facă curat prin casă, îți va aduce mai mult timp liber, dar și mai multă satisfacție cu viața ta personală. Multe femei spun că, atunci când ajung să se ocupe ele de toate lucrurile, se simt neapreciate și adună resentimente față de partener, așa că este mai bine să discuți aceste lucruri încă de la bun început. Aceste mici resentimente se vor transforma în mari frustrări peste ani…
Foto: 123rf
Citeste și:
Nu ești fericită? Te înspăimântă orice schimbare? Iată de ce te sabotezi singură…