Nu mai uda plantele de apartament cu apă de la robinet! Iată de ce…

Îţi mor plantele de apartament şi, oricât ai încerca, nu găseşti motivul? Ai grijă de fiecare plantă, le uzi şi le aeriseşti dar ele se usucă? Nu mai uda plantele de apartament cu apă de la robinet… Iată de ce:

Adesea, substratul (pământul) în care se află o plantă, la momentul când o cumperi, este necorespunzător. Dar din diverse motive nu îl poți schimba imediat. Fie pentru că riști pierderea bobocilor, fie pentru că are rădăcinile prea fragile pentru a fi transplantată. Pentru a suplini acest neajuns, avem la îndemână o soluţie foarte bună: udarea cu apă uşor acidă.

Ştim deja că apa de la robinet este dură, cu un conţinut ridicat de calcar, calciu şi clor, de multe ori necorespunzătoare îngrijirii plantelor. Dacă plante precum Latana camara, Hoya, Philodendron, Dieffenbachia suportă bine udarea cu apă dură, iar cactuşii chiar preferă pe lângă această apă şi un sol cu conţinut ridicat de calcar, în schimb multe plante de interior nu tolerează această apă la udările regulate. Acestea sunt, desigur, plantele acidofile, majoritatea deosebit de decorative atât prin frunziş, dar mai ales prin flori (Camellia japonica, Azalee si Rhododendron, Gardenia jasminoides, Orhideea, Anthurium, Bromellia, Zantedeschia).

În cazul lor trebuie evitată udarea cu apă de la robinet şi folosirea unei ape dedurizate, chiar uşor acidă, cu un pH cuprins între 4,5 si 6,5. Sigur te vei întreba cum să faci acest lucru, din moment ce apa dură de la robinete are un pH ridicat. Ei bine, pH-ul poate fi corectat prin folosirea apei de turbă. Pentru acest lucru ai nevoie de o găleată de plastic cu capacitatea de 10 litri, în care torni apă. În apă scufunzi o pungă de turbă (brună sau aurie) de circa 2 kg, pentru că această turbă are aciditate ridicată şi va influenţa în mod corespunzător pH-ul apei. Punga de turbă va sta în apă între 12 şi 24 de ore. Daca este nevoie, strecoară apa pentru a înlătura eventualele resturi de turbă. Apoi poţi folosi această apă la udarea plantelor pretenţioase. Prin acest procedeu vei reuşi nu doar neutralizarea calcarului şi obţinerea unei ape „sănătoase” pentru plantele acidofile, dar prin lăsarea recipientului descoperit vei permite şi eliberarea clorului, ce dăunează şi el în măsură destul de mare. O altă metodă de corectare a pH-ului apei este diluarea unei linguri de oţet alimentar la un litru de apă. Totuşi, acest procedeu nu este indicat a se folosi pe o perioadă îndelungată, întrucât conservanţii din oţet pot afecta în timp creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Dacă îți plac plantele de apartament, învață cum se îngrijeste o Primula. E plină de culoare și te binedispune!

Foto: Shutterstock

Citeşte şi:

Am aflat de la cititoarele Avantaje: trucuri eficiente pentru a ieși din situații de criză

Mai toată lumea face această greșeală când se spală pe dinți

Ce alegi dintre suc și smoothie?

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Familie si casa