Motivul pentru care femeile își plac mai puțin soții când ajung la o anumită vârstă
În urma unui studiu se pare că există un motiv pentru care femeile nu se mai simt atrase de soții lor. Dorința unei femei pentru partener se diminuează după ce împlinește 40 de ani. Cu toate acestea libidoul rămâne până la 80 de ani cu plăceri individuale aproape neschimbate.
Cercetarea arată că femeile preferă din ce în ce mai mult să se descurce singure în dormitor la o vârstă mai înaintată. Una dintre teorii este că acestea își pierd interesul pentru un partener pe măsură ce fertilitatea scade și devin mai încrezătoare în propriile nevoi.
În schimb, bărbații continuă să își dorească soțiile până la 70 și 80 de ani, nivelurile de atracție fiind neschimbate. Bărbații sunt, de asemenea, mai puțin predispuși la aventuri după vârsta de 50 de ani, se arată în studiul realizat pe 8.000 de persoane de către oamenii de știință germani și scoțieni.
Experții cred că bărbații își pierd apetitul din tinerețe pentru femei străine atrăgătoare pe măsură ce se concentrează asupra familiei.
„S-ar putea ca dorința sexuală a femeilor să fie influențată de planificarea familială și să fie mai mare la vârstele la care multe femei doresc să devină mame”, a declarat cercetătoarea Larissa Wieczorek, de la Universitatea din Hamburg, potrivit The Sun.
Terapeutul specializat în probleme sexuale Phillip Hodson a declarat că studiul a constatat, de asemenea, că partenerii se străduiesc să își comunice nevoile.
„După 40 de ani, femeile au adesea încrederea și timpul necesar pentru a se bucura de un sex mai bun, în timp ce bărbații nu văd nevoia de a schimba lucrurile, devenind adesea leneși în materie de sex
“, a adăugat acesta.
Foto: 123RF