Mesaje de Florii 2018. Nu uita să le spui ”La mulți ani” celor care poartă nume de flori

mesaje de Florii

Duminica de dinaintea Paștelui este cunoscută sub numele de Duminica Floriilor și reprezintă un moment foarte important pentru credincioși. În această zi, toți cei care poartă nume de flori își serbează ziua onomastică. 

Duminica Floriilor simbolizează momentul în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin și înconjurat de cei 12 Apostoli. Acesta a fost întâmpinat cu ramuri de finic și cu cântece de bucurie, motiv pentru care și în biserici se păstrează tradiția de a sfinți ramuri de salcie, care mai apoi sunt puse la loc de cinste, lângă icoane. Ramurile de salcie simbolizează biruința asupra morții, motiv pentru care ele sunt păstrate de către credincioși.

De Florii, o mulțime de români își serbează ziua de nume. Cei care poartă numele de Florin, Florina, Florentina, Iris, Narcis, Lăcrămioara sau orice alt nume de floare își sărbătoresc onomastica. Astfel, dacă ai în familie sau printre apropiați persoane care poartă nume de flori, nu uita să le spui  ”La mulți ani” în această zi specială. Noi am selectat câteva mesaje pe care le poți trimite celor dragi cu această ocazie.

Mesaje de Florii pentru familie

„Să ai o zi frumoasă și să te bucuri de numele pe care îl porți. La mulți ani frumoși și sănătoși!”

„Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunată și un an plin de realizări. La multi ani înfloritori!”

„Îți doresc ca în această zi specială să fii asemenea florii al cărei nume îl porți. Să ai mereu zâmbetul pe buze și bucurie în suflet. La mulți ani!”

„Flori frumoase să răsară-n calea ta, să ai parte de zile lungi și fericire. La mulți ani de ziua numelui!”

„De Florii, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea și dragostea ce izvoresc dintr-o inima mare și iubitoare. La mulți ani!”

Mesaje de Florii pentru colegi

„Drumul vieţii tale să fie presărat cu flori: cu ghiocei ca să îţi păstrezi sufletul tânăr şi curat, cu trandafiri ca să fii veşnic iubita şi cu margarete pentru a-ţi aminti mereu să zâmbeşti. La mulţi ani de Florii!”

„Să primești flori de ziua ta. Să înveți de la fiecare floare să iubești, să fii tandră, să îi luminezi pe cei din jur, să-i lași să te admire, să aduci bucurie și sărbătoare. La mulți ani!”

„De ziua numelui tău, îți doresc ca toate lucrurile bune și frumoase să te copleșeasca și să strălucească în calea ta către fericire și succes. La mulți ani!”

„Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericită, iubită și bucuroasă. La mulți ani!”

„Fie ca din această zi, toate necazurile să te ocolească, să ai parte de dragoste, fericire, sănătate și zile însorite. La mulți ani!”

Mesaje de Florii pentru prieteni

„Ziua numelui să-ți fie plină de realizări și să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viața ta! La mulți ani!”

„Să ai o zi frumoasă, ca o zi de primăvară. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubită şi zâmbitoare. La Mulţi Ani!”

„Îți doresc ca în această zi specială să ai alături doar persoanele care contează pentru tine, să ai sufletul plin de bucurie și să fii iubită. La mulți ani!”

„Această zi este dedicată celui mai frumos lucru: unei flori. La mulți ani de ziua numelui!”

„Onomastică fericită! Ziua numelui să fie luminoasă și să se prelungească în multe altele, aducătoare de bucurii!”

Bianca Hriscu

Foto: pixabay.com

Citește și:

Cele mai frumoase ținute de la Gala Femeia Anului 2017

Cum să folosești machiajul ca să ascunzi imperfecțiuni. 4 trucuri ingenioase

Japonezii au descoperit secretul longevității. Cele 8 obiceiuri care îi ajută să își păstreze vitalitatea

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Recomandari shopping
Mai multe din Diverse