Mergi la piscină? Iată de ce ar trebui să eviți să faci asta

Vara este în toi, iar canicula a pus stăpânire pe mai multe zone din lume. Mulți dintre oameni aleg să se răcorească în diverse moduri, iar unul accesibil pentru a combina utilul cu plăcutul este mersul la piscină. Deși măsurile de siguranță și igienă sunt respectate în majoritatea locurilor, este bine de știut un lucru extrem de util pentru sănătatea ta.

Specialiștii au avertizat că împărțirea unui prosop cu cineva după o baie este o idee proastă.

„Evitați să împărțiți prosoape, deoarece păduchii pubieni s-ar putea răspândi prin intermediul acestora, precum și împărțirea lenjeriei de pat sau a hainelor”, a declarat Dr. Welsh, fondatorul unei mărci de prezervative, potrivit The Sun.

Păduchii pubieni sunt mici, dar uneori îi puteți vedea târându-se în părul din jurul organelor genitale. De asemenea, pot fi găsiți în zona pieptului, la subsuori, pe față și în gene.

În timp ce o persoană primește tratament pentru așa-numiții “păduchi”, nu trebuie să împartă cu nimeni alte persoane haine, patul sau lucruri precum aparatele de ras, să evite contactul sexual și să urmeze instrucțiunile stricte de spălare a lenjeriei de pat.

Păduchii pubieni nu sunt singurul lucru de care trebuie să vă feriți dacă mergeți la piscină. Bolile cu transmitere sexuală se pot lua foarte ușor în piscină mai ales dacă întrețineți relații amoroase, mai ales că nu se folosește prezervativul.

Dacă folosiți un prezervativ, frecarea cu apa ar putea avea un impact asupra eficacității acestuia, deoarece ar putea să alunece sau să se deterioreze. De asemenea, este recomandat să păstrați orice activitate sexuală în afara apei, chiar dacă sunteți cu un partener în care aveți încredere, deoarece alte bacterii pot intra în organism în acest mod. Clorul și alți agenți de curățare utilizați în piscine pot perturba echilibrul vaginului cu bacterii bune, ceea ce duce la afte, inflamații și vaginoză bacteriană.

„Apa reduce lubrifierea naturală a corpului și, prin urmare, crește riscul de frecare și rănire. Există, de asemenea, posibilitatea ca alți germeni să pătrundă în interiorul tractului reproducător din piscină, ceea ce poate provoca iritații”, a mai spus Dr. Welsh.

Dacă sunteți îngrijorat de posibilitatea de a contacta o boală cu transmitere sexuală de la înot sau de a sta într-o piscină cu străini, uită. Este o concepție greșită frecventă că acestea pot fi transmise prin folosirea în comun a piscinelor.

Clorul ucide orice bacterie de acest tip, iar bolile cu transmitere sexuală sunt “nu supravițuiesc în afara corpului”.

Foto: 123RF

Citește și: Boli la care nici nu te gandesti… ca ai putea sa le ai

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate