Love story

Love story

"Viata-mi va fi plina de poezie. Si de aventura. Si de dragoste, mai mult decat de orice altceva." (Shakespeare in Love)

Daca esti in pana de inspiratie cand vine vorba de declaratii, nu-i bai! Poti cita putin din poezii celebre sau poti apela oricand la cateva replici dintr-un film de dragoste.

In fond, nu suntem toti la fel de indemanatici cu cuvintele; dar asta nu inseamna ca nu simtim iubirea sau ca ne putem lipsi de declaratii de dragoste! Ideal este sa evitam, pe cat posibil, extremele.

Pentru ca nu e indicat sa nu-ti declari iubirea – din teama de penibil sau fiindca nu vrei sa abuzezi de apelative dragastoase, dar nici sa le epuizezi, din exces de zel, intr-un maraton de circa 24 de ore.

Sa ne gandim la Ziua Indragostitilor cand procentul declaratiilor creste ametitor; peste tot vezi si auzi doar de "suflete-pereche", "pana ce moartea ne va desparti", "te iubesc" – fie pe strada, fie in vitrine, fie pe ecranele cinematografelor.

Sinusoidala trairilor inregistreaza acum modificari atat de bruste, incat emotiile ameninta la un moment dat sa nu se mai incadreze in grafic si sa depaseasca pragul de periculozitate.

Da, este frumos sa existe o zi care serbeaza iubirea la nivel mondial si, da, iti da fiori sa-l vezi venind in aceasta zi cu un boboc de floare in mana. Insa chiar ii este suficienta cuiva doar o singura zi pentru a se bucura de dragoste?

Oare cuvintele de iubire si de alint, mangaierile, micile nimicuri facute cadou fara nici o ocazie (doar cu scopul de a-l vedea zambind fericit pe cel drag) tin in asa masura de amanunt, incat am ajuns sa credem ca nu e cazul sa ne mai pierdem zilnic in ele? Nu, eu nu cred! Refuz sa cred! Ferice de cei care n-au uitat sa iubeasca tot restul anului! Pentru ei am ales cateva dintre cele mai frumoase filme de dragoste.

Bicentennial Man A Walk in the Clouds
Filmul, adaptare dupa romanul lui Asimov, arunca o privire asupra vietii artificiale, intr-o vreme in care totul este posibil. Atat de posibil, incat androidul (Robin Williams) ajunge sa isi doreasca sa devina uman. Mai mult, incepe sa aiba sentimente la fel de reale ca si cele ale oamenilor, de ale caror trairi e fascinat: "Cele doua trupuri pot sa se contopeasca in asa fel, incat nu mai stii unde incepe unul si unde se termina celalalt. Si in momentul in care confuzia asta dulce atinge apogeul, aproape ca ajungi sa crezi ca ai sa mori… Intr-un fel, chiar o faci. Si te poti duce in Paradis de cate ori vrei, impreuna cu cel pe care-l iubesti. Asta e miracol!". La intoarcerea de pe front, Paul (Keanu Reeves), o intalneste pe Victoria (Aitana Sanchez-Gijon), care revine acasa din vacanta. Cei doi intra in vorba si fata ii spune ca se teme sa ramana la parinti, pentru ca necasatorita fiind, asteapta un copil, iar tatal ei nu ar accepta acest lucru. Paul ii propune sa apara la ferma parintilor ei drept sot si sotie. Dar, odata ajunsi acolo, cei doi se indragostesc… Acum, singurul obstacol in calea fericirii lor este tatal fetei, care se opune vehement. Dar replicile tanarului par sa topeasca orice argument contra: "Stiu doar ca e atat de buna si de puternica si ca merita toata dragostea pe care lumea asta poate sa o daruiasca… Este ca aerul pentru mine!".

Titanic What Dreams May Come
O nava de nescufundat! O catastrofa inimaginabila! In ciuda fondului dramatic al scenariului, Titanic e o poveste despre dragoste, pur si simplu. Pelicula prezinta ideea indestructibilitatii iubirii, cu stop cadru pe idila care se infiripa la bordul cursei transatlantice intre Rose, o tanara bogata (Kate Winslet), si Jack Dawson, un pictor aflat la limita subzistentei (Leonardo Di Caprio). "Biletul pe care l-am castigat si care m-a adus aici e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata, Rose, pentru ca m-a adus la tine." Si ce oare ar putea descrie mai bine dragostea adevarata decat reciprocitatea acestei hotarari: "If you jump, I jump" ("Daca sari tu, sar si eu")?! La patru ani de la decesul copiilor sai intr-un accident, Chris (Robin Williams) moare si se trezeste in rai. Cand afla ca sotia sa (Annabella Sciora) este in iad, pentru ca s-a sinucis dupa moartea lui, nu mai poate avea liniste. Degeaba ingerul lui pazitor ii spune ca este imposibil ceea ce vrea, el stie una si buna: isi vrea sotia inapoi! Si nici macar lumea de dincolo nu-l va tine departe de dragostea vietii lui. "Iti multumesc pentru blandetea ta. Pentru copiii nostri. Pentru ca ai fost acea persoana cu care m-am mandrit intotdeauna. Iti multumesc pentru curajul tau, pentru dulceata ta. Pentru cum mi-am dorit mereu sa te ating. Dumnezeule, erai viata mea…"

 

When Harry Met Sally The Notebook
"Femeile si barbatii nu pot fi prieteni, fiindca partea cu sexul va interveni intotdeauna intre ei", ii spunea la un moment dat Harry lui Sally. Cam asta este ideea de baza in jurul careia se tese – atat de bine – firul comediei romantice ce ii are drept protagonisti pe Meg Ryan si Billy Crystal, doi prieteni vechi, care sfarsesc prin a se indragosti iremediabil. Actiunea atinge punctul culminant cand Harry face imposibilul sa ajunga la petrecerea de Anul Nou unde era invitata Sally, pentru a-i spune: "Am venit aici in seara asta fiindca atunci cand intelegi ca iti doresti sa-ti petreci restul vietii alaturi de cineva, vrei ca acest lucru sa se intample cat mai curand posibil". Filmul se deruleaza in jurul povestii pe care un batran o citeste unei femei aflate intr-un azil. Cuvintele din caietul vechi dau viata povestii celor doi tineri protagonisti, Allie (Rachel McAdams) si Noah (Ryan Gosling). Desi ii despart destule lucruri, ceea ce i-a unit a fost real, intens, a fost dragoste. Asa cum numai o data in viata intalnesti! "Nu sunt cu nimic special", spune Noah. "Sunt un barbat oarecare, cu ganduri comune si cu o viata obisnuita… Dar, intr-o privinta, am avut tot norocul de care se poate bucura un om pe lume: am iubit pe cineva din tot sufletul, cu fiecare fibra a fiintei mele. Iar pentru mine, acest lucru a fost de ajuns", crede, cu tarie, eroul nostru.

Text: Delia Bratosin; Foto: www.thenotebookmovie.com, www.titanicmovie.com, www.cinemagia.ro, www.imdb.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte