Protagonista copertei este Laura Mistodinis, 41 de ani, din Ploieşti, specialist în marketing şi resurse umane, mama a doi adolescenţi minunat de… imperfecţi şi membră activă a clubului Zonta.
Povesteşte-ne despre parcursul tău profesional. Cum te-a influenţat şcoala?
Şcoala pe care am urmat-o a fost tradiţională, cu cerinţe mari, profesori exigenţi şi pregătiţi. După absolvirea liceului „Al. I. Cuza din Focşani, matematică-fizică, am ales Facultatea de Litere, (francezarusa).
Mi-am dorit să fiu profesoară, dar momentul în care am intrat la catedră a fost nepotrivit. Când m-am definitivat în învăţământ, eram deja studentă la Drept. L-am cunoscut pe soţul meu în primul an de facultate şi parcursul nostru a fost comun.
El a urmat un master în Franţa care l-a ajutat ulterior să pătrundă în multinaţionalele care deschideau în anii ’95-’98 perspective noi. În acest context îmi era dificil să mai înţeleg şi să accept ce se întâmplă în învăţământ şi am decis să fac o schimbare.
Perioada imediat urmatoare facultăţii a fost foarte dinamică: primul copil, primul job, examene de titularizare, definitivare, al doilea copil, a doua facultate, specializari în marketing şi resurse umane. De 10 ani lucrez pentru compania belgiana Coilprofil şi coordonez departamentele de marketing şi resurse umane. Ai crescut la Focşani, ai facut şcoala la Iaşi, locuieşti în Ploieşti.
Unde te simţi acasă?
Am locuit în Iaşi, Bucureşti, câteva luni în Franţa şi de 10 ani m-am stabilit la Ploieşti. Parafrazându-l pe Creangă, «îmi saltă inima de bucurie » când ajung acasă, dar îmi place să călătoresc, să cunosc oameni şi locuri noi, să am provocari şi de aceea mă simt peste tot acasă.
Cum reuşeşti să menţii echilibrul între carieră şi familie? Există renunţări, compromisuri?
Părinţii mei mi-au insuflat valoarea familiei. Mama a fost un exemplu în ceea ce priveşte echilibrul între carieră şi familie şi astfel m-am căsătorit la 22 de ani, iar la 24 de ani aveam primul copil.
Echilibrul vine din interior. Iubirea, dăruirea, recunoştinţa, armonia pe care o clădeşti în jur îţi dau puterea să reuşeşti. Sigur că există renunţări, dar ele îţi întăresc caracterul şi îţi formează percepţia reală asupra vieţii de familie. Nu există ceva valoros care să-ţi aparţină fără să faci nimic, fără puţin sacrificiu.
Când ţi-a fost cel mai greu şi cum ai depăşit încercarea?
Un moment dificil a fost perioada în care fiica mea devenea adolescentă. Schimbarile care intervin în comunicarea în familie, cerinţele, răbufnirile sunt neaşteptate, uneori greu de gestionat. Am depăşit momentul şi a fost nevoie de răbdare, înţelegere, empatie, respect şi chiar de studiu. Am citit mult şi am căutat să învăţ şi din experienţa altora.
Cum păstrezi relaţia cu copiii, cum rămâi conectată la lumea lor?
Am doi copii minunaţi (Clarisse -17 ani şi Teodor -13 ani) în primul rând pentru că nu sunt perfecţi. Încerc să fiu apropiată de ei, de nevoile lor, le acord încredere şi spaţiu personal şi mai ales mă substitui de multe ori în poziţia lor înainte de a lua o decizie.
I-am încurajat să participe la activităţi sportive, culturale, chiar tabere, dar avem ocazia să facem activitaţi şi împreună: patinaj, schi, înot, mers la teatru, la film, la concerte. Le acord prilejul să facă alegeri singuri, atât în ceea ce priveşte şcoala, cât şi timpul liber.
Ma bucur când îmi împărtăşesc bucuriile, emoţiile, dar şi experienţele neplăcute, iar eu sunt alături de ei. Îmi place să fiu conectată la lumea lor, le cunosc colegii, prietenii, comunicăm pe reţele de socializare…
Avantajele vieţii la 40 de ani?
Nu mi-a lipsit nici mie acea temere care vine când schimbi prefixul. E un moment de retrospectivă şi bilanţ, când trebuie să-ţi asumi trecutul şi să îţi planifici viitorul. Eu m-am reformulat, mi-am definit reuşitele şi am făcut o lista de dorinţe pentru următoarea jumatate a vieţii mele. Avantajele: încrederea în forţe proprii, experienţa, energie, anturajul, puterea simplificării lucrurilor.
Cum te menţii în formă?
În două cuvinte: fără excese. Nu am un program riguros de alimentaţie sau sport, nu ma abţin când mi-e poftă de ceva, dar nu exagerez, mănânc sănătos, fac sport când pot, nu pierd nopţile.
Sunt energică, dinamică, implicată. Cât priveşte starea spirituală, echilibrul (doar sunt Balanţa) şi armonia mă ajută. Mă relaxez când e nevoie, iau o pauză şi mă regăsesc. Învaţ să meditez şi sunt foarte încântată.
Îmi place să mă implic în comunitate
Înscrierea în clubul Zonta e o experienţă noua pentru mine. La începutul lui 2013, fiica mea (care face parte din organizaţia de tineret) m-a invitat la o activitate. Eram în căutarea unei activitaţi de voluntariat şi m-am hotarât să mă înscriu.
Activitatea mea de responsabilitate socială a început în copilarie, când învăţătoarea mea mi-a propus să împart zilnic pacheţelul de mâncare cu un coleg pe care îl aveam în grijă şi la lecţii! Cum aş putea uita bucuria din ochii lui şi acel «mulţumesc» soptit tremurat? Atunci am înţeles prima oară că sunt mai fericită atunci când ofer decât atunci când primesc.
Zonta Club Valea Prahovei a fost înfiinţat în 2013, dar este afiliat al Clubului Zonta Internaţional, care are o istorie şi o activitate internaţională impresionantă, începand din 1919.
Suntem o echipă restrânsă acum în Prahova, dar avem misiunea să o dezvoltam şi suntem hotărâte să aducem o contribuţie frumoasă în activitatea de responsabilitate socială.
Şi tu poţi fi pe copertă!
Dacă te-a inspirat povestea Laurei, înscrie-te şi tu în campania „Şi tu meriţi să fii pe copertă!.
Fii tu prima cea care crede în tine! Trimite o scrisoare de prezentare însoţită de fotografii (portret şi în picioare) pe e-mail, la adresa [email protected] sau înscrie-te pe site-ul www.avantaje.ro în spaţiul rezervat campaniei „Şi tu poţi fi pe copertă!